Au fost descoperite sfintele moaște ale Sfintei Noi Mucenițe Hrisa (Zlata), din perioada ocupației otomane.

Sfintele moaște ale Sfintei Noi Mucenițe Hrisa, cunoscută și sub numele de Zlata, au fost descoperite în regiunea Pela din nordul Greciei, iar analizele științifice au confirmat autenticitatea acestora.
Sfintele moaște, care răspândesc bună-mireasmă și izvorăsc mir, au fost descoperite în apropierea ruinelor vechii Biserici "Adormirea Maicii Domnului" din cetatea Hrisa.
Analizele efectuate în laboratoare specializate din Germania au stabilit că sfintele moaște aparțin unei tinere de aproximativ 17 ani, decedată în anul 1795 – anul consemnat în Viața Sfintei – relatează agenția de știri Orthodoxia News Agency.
Biserica o prăznuiește pe Sfânta Hrisa la data de 13 octombrie. Sărbătoarea din acest an va avea o însemnătate deosebită, întrucât în acea zi va avea loc ceremonia solemnă de Aflare a Sfintelor sale Moaște.
„Îl slăvim pe Dumnezeu pentru marea binecuvântare pe care ne-a dăruit-o la două secole după slăvitul și înfricoșătorul ei martiriu, în vremuri de mari încercări și ispite duhovnicești, și îi îndemnăm pe toți să apeleze la sfintele ei mijlociri și la harul sfintelor sale moaște”, scrie Mitropolitul Ioil al Edessei, într-o scrisoare pastorală dedicată apropiatei sărbători.
Sfintele moaște vor împodobi biserica locală din Edessa, „sfințind și binecuvântând poporul credincios al lui Dumnezeu și întărind întreaga Biserică Ortodoxă”.
Sfânta Hrisa s-a născut în satul Slatina (astăzi Hrisi), din districtul Almopia, prefectura Pela. Tatăl ei era sărac și avea patru fiice. Sfânta Hrisa era frumoasă atât la trup, cât și la suflet.
Într-o zi, pe când se afla la câmp împreună cu alte femei pentru a aduna lemne de foc, un turc a răpit-o și a dus-o în casa sa. Turcul a încercat, prin lingușiri, să o convingă să treacă la islam și să-i devină soție. Însă Sfânta Hrisi s-a opus, răspunzând cu îndrăzneală: „Îl mărturisesc drept Mire doar pe Hristos, pe Care nu-L voi tăgădui nici chiar dacă m-ați tăia în bucăți”.
Părinții și rudele Sfintei Hrisi, sub presiunea turcilor, au rugat-o să îmbrățișeze islamul pentru a-și salva viața. Dar Sfânta Hrisi, cu inima sa nobilă, le-a răspuns: „Tatăl meu este Domnul Iisus Hristos, mama mea este Doamna Născătoare de Dumnezeu, iar frații și surorile mele sunt Sfinții Bisericii noastre”.
În fața statorniciei Sfintei Hr isi, turcii au recurs la torturi îngrozitoare. În cele din urmă, la 13 octombrie 1795, i-au tăiat trupul în bucăți, cu cuțite, iar ea a primit astfel, cu vrednicie, cununa muceniciei de la Hristos, Mirele său.
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna septembrie 2026.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
