Sosirea Icoanei IVERON a Maicii Domnului, în Georgia

Icoana IVERON a Maicii lui Dumnezeu (care se păstrează pe Muntele Athos) s-a găsit în casa unei văduve evlavioase, care trăia lângă Nicea. În timpul domniei împăratului Teofil, iconoclaştii – cei care luptau împotriva cinstirii sfintelor icoane – au intrat în casa acestei creştine, iar unul dintre soldaţi a împuns Icoana Maicii lui Dumnezeu, cu o suliţă. A curs sânge, din locul unde fusese lovită.

Văduva, temându-se de distrugerea icoanei, le-a promis bani soldaţilor imperiali, implorându-i să nu se mai atingă de icoană până dimineaţă. Când soldaţii au plecat, femeia şi fiul ei (mai târziu devenit călugăr în Athos) au trimis Sfânta Icoană pe mare, pentru a fi salvată. Icoana, a plutit stând în picioare, în poziţie verticală, deasupra apei, către Athos.

Timp de câteva zile, călugării din Athos au văzut un stâlp de foc pe mare, înălţându-se până la ceruri. Au coborât pe ţărm şi au găsit Sfânta Icoană stând pe apă. După o Slujbă a Paraclisului, săvârşită drept mulţumire, un călugăr evlavios al Mânăstirii IVERON, Sfântul Gavriil (cinstit pe 12 iulie), a avut un vis în care Maica lui Dumnezeu i-a apărut înainte, dându-i sfaturi. Urmându-le pe acelea, el a mers în apă şi a luat Sfânta Icoană, aşezând-o în biserică.

În ziua următoare, Icoana nu a mai fost de găsit în interiorul Bisericii, ea aflându-se la porţile mânăstirii. Acest lucru s-a repetat de mai multe ori, până când Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a dezvăluit, Sfântului Gavriil, spunându-i că nu dorea ca Icoana să fie păzită de călugări, ci mai degrabă voia ca ea să fie apărătoarea acestora.

Apoi, Icoana a fost aşezată deasupra porţilor mânăstirii. Prin urmare, această Icoană a fost numită “Portaitissa” sau “Păzitoarea Porţilor”, “Portăriţa” (cinstită pe 13 octombrie). Această denumire apare în Acatistul Maicii lui Dumnezeu: Bucură-te, Binecuvântată Păzitoare a Porţilor, care deschizi Porţile Raiului, celor drepţi.

Maica lui Dumnezeu a promis, Sfântului Gavriil, ca harul şi mila Fiului ei faţă de călugări să continue atâta timp cât Icoana va rămâne în mânăstire. De asemenea, se crede că dispariţia Icoanei IVERON, din Muntele Athos, ar putea însemna sfârşitul lumii.

Icoana IVERON este, de asemenea, cinstită la datele de 12 februarie, 31 martie, 13 octombrie (sosirea sa la Moscova, în 1648) şi în Marţea Luminată (amintirea apariţiei Icoanei, în stâlp de foc, pe Muntele Athos, şi ridicarea acesteia de către Sfântul Gavriil) .

Pe 26 septembrie 1989, o copie a acestei vestite Icoane a ajuns în Tbilisi, capitala Georgiei, din Mânăstirea IVERON, de pe Muntele Athos. Această copie a fost pictată de călugări de pe Muntele Athos, ca simbol al iubirii şi recunoştinţei faţă de poporul georgian.

*********
/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.