Publicat pe 09.06.2021

Sfinţii Teofan şi Pansemnia

 

 

 

Sfânta Pansemnia (în dreapta), alături de Sfinţii Alexandru şi Antonina, cinstiţi în aceeaşi zi

 

În ziua de 10 iunie, se face pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teofan şi a Sfintei Pansemnia.

 

Cuviosul Teofan era din cetatea Antiohiei, născut din părinţi păgâni şi rău credincioşi. Şi însoţindu-se el cu femeie, şi trei ani împreună vieţuind, aceea s-a mutat din viaţă, iar el s-a lipit de Biserica lui Hristos şi a primit Sfântul Botez; şi făcându-şi o chilioară mică aproape de oraş, s-a închis în ea curăţindu-se prin toate cele ce ştia că folosesc spre desăvârşita şi întreaga îmbunătăţire.

 

Deci fiind înştiinţat despre o oarecare desfrânată publică, Pansemnia, numită aşa pentru că multora se făcuse ea pricină de pierzare, cuviosul, făcând rugăciune şi dăruindu-se pe sine lui Dumnezeu, a ieşit din chilie şi s-a dus la aceea, căreia i-a vorbit câte erau de trebuinţă a pleca o femeie rea şi desfrânată ca să-şi lase petrecerea ei şi să treacă la viaţa înfrânată şi cinstită.

 

De aceste cuvinte luminându-i-se ei mintea şi în umilinţă venind, a primit Sfântul Botez, şi după ce şi-a rânduit cele ale sale, a urmat fericitului Teofan. Care, închizând-o în chilia sa, a făcut-o pe ea lucrătoare de tot felul de bunătate, căci atâta a bineplăcut lui Dumnezeu, încât şi demoni izgonea şi felurite boli vindeca, şi vieţuind împreună cu Cuviosul Teofan un an şi două luni, s-au mutat către Domnul.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.