Sfinţii Nouă Mucenici, care au pătimit în Cizic (303-305)

Cetatea Cizicului se afla în Asia Mică, lângă marea Helespontului, care desparte Asia de Europa. Şi era Cizicul acesta la hotarul cu Troda, unde vasul alegerii Sfântului Pavel a pus, cel dintâi, sămânţa cuvântului lui Dumnezeu. Dar până la marele Constantin, cetatea Cizicului nu avea mulţi creştini, din pricina păgânilor împăraţi ai Romei, care prigoneau Biserica lui Hristos.

Că dădeau înfricoşate porunci şi trimiteau crânceni dregători, prin toate ţările împărăţiei romanilor, şi-i sileau pe toţi cetăţenii să se închine la idoli, iar cei ce nu se supuneau, cu groaznică moarte erau pedepsiţi.

Atunci mulţi credincioşi se ascundeau, fugind prin munţi şi prin pustii, iar alţii, mai tari în credinţă, râvnind să mărturisească la arătare numele lui Hristos, îşi puneau sufletul lor pentru El.

Aşa a fost şi cu aceşti nouă bărbaţi viteji, nemişcaţi în dreapta credinţă, arzând de râvnă pentru Dumnezeu, ale căror nume sunt acestea: Teognis, Ruf, Antipătru, Teostin, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie şi Filimon. Că fiind ei din locuri şi ţări diferite, s-au adunat în Cizic, şi nebăgând în seamă groaznicile chinuri împărăteşti şi frica de tirani, preamăreau pe Hristos-Adevărul şi defăimau cinstirea idolilor ca pe o închinăciune adusă diavolului.

Aceasta văzând-o slujitorii, îndată, ca nişte lupi pe oi i-au prins cu sălbăticie, pe cei nouă bărbaţi şi fără de omenie legându-i, i-au dus la judecată înaintea dregătorului cetăţii Cizic. Şi au fost aruncaţi în temniţă şi chinuiţi, ca să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor, dar Mucenicii lui Hristos nu s-au depărtat de Domnul, ruşinând şi ocărând pe stăpânitori. Drept aceea, li s-au tăiat capetele şi tot în acel loc li s-au îngropat şi trupurile.

După câţiva ani însă, împărăţind Marele Constantin, a încetat prigoana, şi lumina dreptei credinţe a răsărit în toată lumea. Atunci şi în Cizic, binecredincioşii creştini au scos din pământ moaştele Sfinţilor nouă Mucenici, pe care, găsindu-le nestricate, le-au pus în raclă nouă şi au zidit o biserică pentru pomenirea lor. Şi s-au înmulţit, de atunci, creştinii în Cizic şi multe tămăduiri şi minuni s-au făcut prin acele sfinte moaşte.

Tot prin puterea lor a fost eliberat din temniţă şi Elevsie, episcopul Cizicului, murind în războiul cu perșii împaratul Iulian, luptătorul împotriva credinței, care-l băgase la închisoare.

Şi strălucea cetatea Cizicului cu lumina sfintei credinţe, întărindu-se, ca şi cu un zid nesurpat, prin mijlocirile acelor Sfinţi Mucenici către Dumnezeu, cu ale căror sfinte rugăciuni să ne învrednicim şi noi de darul şi de mila Domnului nostru Iisus Hristos, totdeauna acum şi în veci.