publicat în: Vieţi de Sfinţi

Sfinţii Noi Mucenici Isaac şi Iosif, din Georgia

Sfinţii Mucenici Isaac şi Iosif, georgieni, s-au născut într-o familie musulmană, dar mama lor georgiană, o creştină, i-a crescut în taină conform tradiţia creştine.

Fraţii erau atât de fermi în credinţă, încât au călătorit în Bizanţ pentru a cere ca împăratul Nichifor I Foca (802-811) să le permită să se stabilească în capitala sa. Domnitorul evlavios le-a pregătit o primire călduroasă fraţilor, care ajunseseră să fie bine cunoscuţi şi respectaţi de nobilimea din Teodosiopolis (Karnu).

Auzind de intenţia fraţilor, emirul Teodosiopol-ului a cerut să afle motivul călătoriei lor către Constantinopol. Fraţii au răspuns deschis, amintind credinţa creştină, ca motiv al călătoriei lor. Auzind acest lucru, emirul s-a înfuriat, dar nu a vrut să-i omoare pe fraţi, întrucât erau foarte respectaţi de oamenii cetăţii sale. În schimb, a hotărât să-i facă să renunţe la credinţa creştină.

Tatăl lor i-a rugat să renunţe la Hristos, în timp ce emirul le promitea onoruri şi recompense, altfel aşteptându-i suferinţe teribile şi moartea, în cazul refuzului lor. Dar fraţii Sfinţi au răspuns emirului, spunând: “Adu-ţi aminte că trupul este ca iarba, iar orice cinste de pe acest pământ este ca o floare care creşte în iarbă. Când iarba se usucă, floarea moare, de asemenea (conf. Isaia 40: 6-7). Ameninţările voastre cu chinuirea şi moartea ne par prosteşti, pentru că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul (Romani 8: 38-9)”.

Cu îndrăzneala lor, tinerii bărbaţi l-au înfuriat pe emir, acesta ordonând, slujitorilor săi, să îi execute.

Înainte ca fraţii Sfinţi să se despartă de sufletele lor, au îngenuncheat la pământ şi s-au rugat: “Împărate Sfinte şi Tată, Doamne al nostru, Iisuse Hristoase, priveşte către slujitorii Tăi, cu milă, şi primeşte-ne ca pe o jertfă sfântă. Numără-ne între mucenicii Tăi şi ne fă vrednici de cununa neprihănirii, pentru că toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor” (conform Iacov 1:17)!.

Apoi, şi-au plecat gâtul, sub sabie.

Călăii le-au tăiat capul, lăsându-le trupurile neatinse. În acea noapte, rămăşiţele lor sfinte au strălucit cu o lumină strălucitoare.

Această minune i-a înspăimântat pe necredincioşii persecutori, poruncind creştinilor de acolo să îngroape rămăşiţele Sfinţilor Mucenici. Episcopul şi clericii locali au îngropat, cu evlavie, trupurile acestora.

O biserică a fost, ulterior, ridicată pe locul unde au fost aşezaţi, Sfinţii Isaac şi Iosif, să se odihnească. Ei bsunt cinstiţi, în mod aparte, pe 16 septembrie.

*********
/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /