Sfinţii Mucenici Teodor şi, fiul său, Ioan, din Kiev

Sfinţii Mucenici Teodor varangianul şi fiul său Ioan au trăit la Kiev, în secolul al X-lea, pe când varangienii, strămoşii suedezilor şi norvegienilor din zilele noastre, jucau un rol activ în guvernarea şi viaţa militară a ruşilor. Fiind comercianţi şi ostaşi, ei au deschis noi rute comerciale către Bizanţ şi spre Răsărit, au luat parte la campanii împotriva Constantinopolului şi constituiau o parte semnificativă a populaţiei din vechiul Kiev şi a suitelor princiare de mercenari. Traseul comercial principal al ruşilor, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, a fost mai apoi numit „Calea de la varangieni la greci”.

Căpeteniile şi organizatorii tărâmului timpuriu rusesc se bazau pe suitele lor varangiene, în acţiunile proprii. Asemenea slavilor printre care au trăit, mulţi dintre nou-veniţii pe mare, care se aflau sub influenţa Bisericii Bizantine, primiseră sfântul botez. Ruşii kieveni locuiau printre scandinavii păgâni şi bizantinii ortodocşi. Prin urmare, viaţa spirituală din Kiev a fost afectată de influenţa dătătoare de viaţă a credinţei creştine (sub Sfântul Askold în anii 860-882, sub Igor şi Sfânta Olga în anii 940-950), şi apoi de vârtejul distructiv al păgânismului, care sufla din nord, din Marea Varangiană (sub domnia lui Oleg, ucigându-l pe Askold în 882; sub revolta drevlianilor, ucigându-l pe Igor în 945; sub prinţul Sviatoslav, care a refuzat să primească botezul, în ciuda insistenţei mamei sale, Sfânta Olga).

Când Sviatoslav a fost ucis de pecinegi în 972 (alte surse spun că în 970), Principatul Kievului a fost încredinţat fiului său cel mai mare, Iaropolk. Oleg, fiul mijlociu, a păstrat pământul drevlianilor, în timp ce Vladimir, cel mai tânăr fiu, avea Novgorod-ul. Domnia lui Iaropolk (970-978), la fel ca cea a bunicii sale Olga, a devenit din nou un moment al predominării influenţei creştine în viaţa spirituală a ruşilor. Iaropolk însuşi, în opinia istoricilor, a mărturisit creştinismul, deşi posibil de rit latin, iar acest lucru nu a corespuns deloc intereselor grupărilor mercenare scandinave. Ele erau formate din păgâni, obişnuiţi să considere Kievul un bastion al propriei influenţe în ţările slave. Liderii lor s-au străduit să nască discordie chiar şi între fraţi. Au incitat, astfel, la un război fratricid între Iaropolk şi Oleg. După aceasta, când Oleg a fost ucis, l-au sprijinit pe Vladimir, într-o luptă împotriva lui Iaropolk.

Viitorul Botezător al Rusiei a pornit, la drum, ca păgân convins, bazându-se pe varangieni, în special pe cei care veneau la el de peste mare, ca forţă proprie militară. Campania sa împotriva Kievului, din 978, încununată cu un succes complet, a urmărit nu numai interese militare politice: a fost şi o campanie religioasă a păgânismului ruso-varangian, împotriva răspândirii creştinismului kievean. La 11 iunie, 978, Vladimir „s-a aşezat pe tronul tatălui său, la Kiev”, iar nefericitul Iaropolk, invitat de fratele său pentru negocieri, a fost ucis în mod trădător, când ajungea în holul de la intrare, de către doi varangieni care l-au înjunghiat cu săbiile. Pentru a-i intimida pe kieveni, printre care se aflau deja mulţi creştini, atât ruşi cât şi varangieni, şi pentru a reînnoi şi consolida credinţa în noii idoli, în sanctuarul păgân erau aduse sacrificii umane – o practică necunoscută, pentru slavii de la Nipru, până atunci. Cronicile vorbesc despre Vladimir care instaurează idoli: „şi le-au adus sacrificii, aclamându-i ca zei, şi i-au adus propriii lor fii şi fiice, iar aceste sacrificii s-au adus diavolilor… atât ţinutul rusesc, cât şi acest deal, au fost spurcate cu sânge”.

Martiriul Sfinţilor Teodor şi fiul său Ioan pare să fi avut loc în această primă perioadă a triumfului păgânismului în Kiev, odată cu venirea lui Vladimir la putere. Astfel, data este 12 iulie 978. Cu toate acestea, este probabil ca martirizarea Sfinţilor Mucenici să fi avut loc în anul 983, când valul de reacţie păgân lovea nu doar pe ruşi, ci lumea slavo-germanică. Aproape simultan, păgânii s-au ridicat împotriva lui Hristos şi a Bisericii, în Danemarca, Germania, principatele slave baltice şi, peste tot, tulburările au fost însoţite de distrugerea bisericilor şi de uciderea clerului şi a mărturisitorilor creştini. Acesta a fost anul în care Vladimir continua campania împotriva tribului lituanian Iatviagi şi obţinea victoria asupra lui. În semn de recunoaştere a acestei victorii, preoţii păgâni din Kiev au decis din nou să aducă ofrandă de sânge.

„Printre kieveni”, relatează Sfântul Nestor Cronicarul, „trăia un varangian pe numele lui Teodor, care se aflase în slujba militară, în Constantinopol, cu mult înainte de asta, şi fusese botezat acolo. Numele său păgân, din vremea „Templului păgân Turov”, fusese Tur (Thor, în scandinavă) sau Utor (Ottar, în scandinavă), iar această semnătură se găseşte şi în vechile manuscrise. Teodor avea un fiu Ioan – un tânăr credincios şi frumos, mărturisind creştinismul, ca tatăl său”.

„Iar bătrânii şi boierii au zis: Să aruncăm sorţi asupra băieţilor şi fetelor. Pe oricare ar cădea, îl vom sacrifica drept jertfă zeilor”. Sorţii aruncaţi de preoţii păgâni, în mod evident, nu din întâmplare, au căzut asupra creştinului Ioan.

Când trimişii i-au spus lui Teodor că fiul său „a fost ales de zeii înşişi, pentru a fi sacrificat pentru ei”, bătrânul războinic a răspuns hotărât: „Acesta nu este un zeu, ci lemn. Astăzi este, iar mâine putrezeşte. Nu mănâncă, nici nu bea şi nici nu vorbeşte, ci este făcut din lemn, de mâini omeneşti. Dincolo de el, Dumnezeu este Unul, iar grecii Îi slujesc şi se închină Lui. El a creat cerul şi pământul, stelele şi luna, soarele şi omul, şi i-a poruncit să trăiască pe pământ. Dar aceşti zei, ce au creat? Ei înşişi sunt creaţi. Nu-l voi da pe fiul meu diavolilor”.

Aceasta a însemnat o provocare directă, a creştinismului, la adresa obiceiurilor şi credinţelor păgâne. Mulţimea furioasă de păgâni s-a repezit asupra lui Teodor, i-a distrus curtea şi a înconjurat casa. Teodor, conform cuvintelor cronicarului, „stătea la intrare, cu fiul său”, iar cu arma în mână întâmpina, curajos, inamicul. Intrarea, în casele vechi ruseşti, după cum se menţiona, se baza pe nişte bârne care duceau la acoperişul de la etaj, accesibil cu o scară. El i-a privit calm pe păgânii posedaţi de demoni şi a spus: „Dacă sunt zei, să trimiteţi pe unul dintre zei să-l ia pe fiul meu”. Văzând că războinicii curajoşi şi încercaţi Teodor şi Ioan nu puteau fi învinşi prin luptă dreaptă, atacatorii au doborât bârnele. Când s-au prăbuşit, mulţimea s-a repezit asupra mărturisirilor şi i-a ucis.

Deja din perioada Sfântului Nestor, la mai puţin de o sută de ani de la actul martiric al varangienilor, Biserica Ortodoxă Rusă îi număra între sfinţi. Teodor şi Ioan au devenit primii Mucenici pentru sfânta credinţă ortodoxă în ţinut rusesc. Aceştia au fost numiţi primii „cetăţeni ruşi ai oraşului Ceresc”, de către cel ce transcria Patericul Peşterilor din Kiev, Efântul Episcop Simon de Suzdal (10 mai). Ultimul dintre sacrificiile păgâne sângeroase din Kiev a devenit primul sacrificiu sfânt creştin, prin suferinţă împărtăşită pentru Hristos. Calea „de la varangieni la greci” a devenit, pentru ruşi, calea de la păgânism la Ortodoxie, de la întuneric la lumină.

Pe locul martiriului varangienilor, Sfântul Vladimir a construit, ulterior, Biserica Desiatin a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, târnosită pe 12 mai 996. Sfintele moaşte ale Sfintei Olga au fost mutate în această biserică, în anul 1007.

Minunat este Dumnezeu, întru Sfinţii Săi! Timpul nu iartă nici pietrele şi nici bronzul, dar nivelul de jos al casei de lemn a Sfinţilor Mucenici varangieni, incendiat cu o mie de ani înainte, s-a păstrat până în zilele noastre. A fost descoperit în anul 1908, în timpul săpăturilor pentru Altarul Bisericii Desiatin din Kiev.

Sfinţii Teodor şi Ioan sunt chemaţi, în rugăciune, mai ales de către femeile căzute în păcatul uciderii de prunci.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/