Sfinţii Mucenici Maxim, Dada şi Cvintilian din Ozovia (+303)

Aceştia au trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian, împăraţii şi a dregătorilor Tavrinie şi Gavinie, când a fost mare prigoană asupra creştinilor. Că neplecându-se Sfinţii aceştia a aduce jertfă în faţa idolilor, au fost pârâţi către dregătorul Tavrinie. Deci îndată prinzându-i în satul lor, care se numea Ozovia, unde se aflau pururea în lucru şi în rugăciuni către Dumnezeu, i-au legat cu lanţuri de fier şi degrabă i-au dus pe ei la cetatea Dorostului, fiind acolo amândoi dregătorii, care le-au zis Sfinţilor: “Spuneţi-ne, mai întâi, numele vostru.”

Şi spunându-şi fiecare numele său, cuvintele lor le-a scris un notar. Apoi le-a zis Tavrinie: “Iată, viaţa voastră este în mâinile mele: deci, de voiţi să trăiţi, mergeţi de aduceţi jertfă mamei zeilor şi veţi fi preoţii ei, că a murit preotul ei şi s-a dus către marele Zeu, împăratul, ca să-i slujească lui acolo.” Iar Sfântul Maxim a răspuns păgânului Tavrinie: “Cum îndrăzneşti, neruşinatule, să-l numeşti împărat pe Zeus desfrânatul, cel prea spurcat? Cunoaşteţi, deci, oameni fără minte, că Hristos este Împăratul Cerurilor, Care are grijă de toate şi în palmă le ţine toate câte sunt, iar noi, la idoli făcuţi de oameni nu ne vom închina.” Iar Gavinie dregătorul a chemat la dânsul pe Dada şi pe Quintilian vorbind multe vorbe de defăimare, socotind că îi va amăgi spre păgânătatea sa cea pierzătoare.

Deci neplecându-se ei, i-au dus în temniţă, unde prin îngereasca arătare se întărea mărturisirea lor, lăudând pe Dumnezeu. Apoi, scoţându-i la judecat, i-au dezbrăcat de hainele lor şi, legându-i, i-au întins pe pământ şi i-au bătut cumplit. Şi ducându-i, iarăşi, în temniţă, i-au scos din nou şi i-au dus la mai sus-numitul lor dat, Ozovia, şi, acolo, le-a tăiat captele, dându-şi sufletele în mana lui Dumnezeu, în douăzeci şi opt de zile ale lui aprilie.