Sfinţii Mucenici din Mânăstirea Kvabtakhevi, din Georgia

Icoana Sfinţilor Mucenici din Mânăstirea Kvabtakhevi, din Georgia

În secolul al XIV-lea, în timpul domniei regelui Bagrat al V-lea (1360-1394), Timur (Tamerlan) a invadat Georgia de şapte ori. Trupele sale au provocat daune irecuperabile ţării, jefuind comori vechi de secole şi demolând biserici ş0i mănăstiri antice.

Armatele lui Timur au devastat Kartli-ul, apoi i-au luat pe rege, regină şi întreaga Curte Regală ostatici, trimiţându-i în Karabah (în Azerbaidjan-ul de azi). Mai târziu, Timur a încercat să-l facă pe Regele Bagrat să renunţe la credinţa creştină, în schimbul permisiunii de a reveni pe tron şi al eliberării celorlalţi prizonieri georgieni.

Un timp, Timur nu a reuşit să-l subjuge pe Regele Bagrat, dar în cele din urmă, fiind neputincios şi izolat de rudele sale, împăratul a început să şovăie. El a recurs la o soluţie vicleană: să mărturisească islamul înaintea duşmanului, dar să rămână creştin în inimă.

Satisfăcut de decizia regelui Bagrat de a se “converti la Islam”, Timur a permis împăratului reîntoarcerea la Tronul din Kartli. La cererea Regelui Bagrat, Timur a trimis, cu el, o trupă de doisprezece mii de oameni, pentru a derula o acţiune de convertire forţată a Georgiei la Islam.

Când se apropiau de satul Khunani, din sud-estul Georgiei, Bagrat l-a informat în secret pe fiul său Gheorghe, despre tot ceea ce se întâmplase, şi i-a cerut acestuia şi armatei lui să-i atace pe invadatori.

Veştile despre trădarea înfăptuită de Bagrat şi distrugerea armatei aceluia au înfuriat pe Timur, care a cerut răzbunare imediată. La comanda liderului lor, supuşii au distrus totul în cale, au pus foc în oraşe şi sate, au devastat biserici şi, astfel, au înaintat până la Mânăstirea Kvabtakhevi.

Călugării şi laicii erau adunaţi în Kvabtakhevi, când inamicul năvălea în mânăstire. După ce au forţat deschiderea porţilor, atacatorii s-au năpustit asupra mânăstirii, pe care au cucerit-o şi i-au confiscat toate comorile. Au capturat pe tineri şi pe cei mai în putere şi i-au ţinut deoparte.

Cei bătrâni şi infirmi au fost daţi sabiei. În cea mai mare umilinţă, i-au batjocorit pe clerici şi monahi, legându-i de clopote şi sărind şi dănţuind în jurul lor.

Deja îmbătaţi de sângele pe care l-au vărsat, barbarii au dat un ultimatum celor care mai rămăseseră: să renunţe la Hristos şi să trăiască, ori să fie duşi în biserică şi arşi de vii.

Dată fiind această alegere, credincioşii strigau:

“Haideţi şi ardeţi trupurile noastre – în Împărăţia Cerească sufletele noastre se vor aprinde de flacăra dumnezeiască mai strălucitoare decât soarele!”.

   Cu cea mai mare umilinţă, Mucenicii au cerut ca martiriul lor să nu aibă loc la vedere:

“Atât vă cerem, numai, să nu comiteţi acest păcat înaintea ochilor oamenilor şi ai îngerilor. Singur Domnul cunoaşte voinţa noastră curată şi ne mângâie în suferinţele noastre!”.

   Fiind duşi, ca nişte fiare, în biserică, Mucenicii au înălţat o ultimă rugăciune lui Dumnezeu:

“Întru mulţimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânt locaşul Tău, întru frica Ta.

   Doamne, povăţuieşte-mă întru dreptatea Ta din pricina duşmanilor mei! Îndreptează înaintea mea calea Ta. (Psalmi 5: 6-7) ca să Te slăvesc, cu minte curată, în veci… “

   Călăii au adus tot mai mult lemn, până când flăcările care înconjurau biserica s-au aprins atât de înalte, încât troznetele lemnelor răsunau în munţi şi până la Ceruri. Într-un inel de foc, Mucenicii, fericiţi, cântau Psalmi, în timp ce-şi dădeau sufletele lor, Domnului.

Masacrul de la Kvabtakhevi a avut loc în 1386. Profilele trupurilor carbonizate ale Mucenicilor au rămas pe podeaua bisericii, însemnate, până în ziua de azi.

/ spre slava lui Dumnezeu – traducere, adaptare şi adăugire Lăcaşuri Ortodoxe – 2023