Sfinţii Mucenici African, Publie şi Terentie, din Cartagina, au suferit mucenicie, în secolul al III-lea, la Petrium. Aceştia sunt cinstiţi în mod deosebit şi pe 10 aprilie.
Sfinţii Mucenici African, Publie şi Terentie, din Cartagina, au suferit mucenicie, în secolul al III-lea, la Petrium. Aceştia sunt cinstiţi în mod deosebit şi pe 10 aprilie.
"Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului."
Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.
Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)
Mai multe informații puteți afla pe