publicat în: Arhivă

Sfinţii Martinian, Zoe şi Fotina

Sfântul Martinian a pornit să vietuiască în pustie la vârsta de optsprezece ani, nu departe de oraşul Cezareea din Palestina. Timp de douăzeci şi cinci de ani, el s-a dedicat faptelor ascetice şi tăcerii, şi i-a fost dat darul vindecării bolilor şi alungării demonilor. Cu toate acestea, inamicul rasei umane nu s-a oprit să-l deranjeze pe ascetul sfânt cu diferite ispite.

Într-o zi, o femeie uşuratică a auzit câţiva cetăţeni din Cezareea vorbind despre viaţa virtuoasă a Sfântului Martinian, aşa că i-a întrebat ce îi uimise la el. Ea l-a judecat susţinând ca s-ar fi dus să trăiască în pustie pentru că n-ar fi putut îndura ispitele trupeşti din oraş. Mai mult, ea a făcut un pariu cu ei, că ar putea răsturna acest pilon de virtute cu frumusetea ei şi că -ar putea seduce.

Aceasta a venit la el într-o noapte, îmbrăcată în haine murdare, pretinzând că îşi rătăcise calea pe furtună, şi cerând adăpost. Fără tragere de inimă, sfântul i-a permis să intre în chiia sa, pentru că el nu ar fi vrut să îi pricinuiasca femeii cumva moartea. S-a dus în camera din interior a chiliei sale, spunându-i că va trebui să plece dimineaţa. După ce a recitat Psalmii, după cum era rânduiala, s-a dus să doarmă pe podea, dar s-a simţit deranjat de gândurile trupeşti. Între timp, oaspetele rău a deschis geanta pe care o căra şi s-a schimbat în hainele sale frumoase, împodobindu-se cu bijuterii.

Când a venit dimineaţa, Sfântul Martinian s-a sculat să trimită femeia departe. Deşi a fost ispitit de frumuseţea femeii, era hotărât să nu cadă în păcat. Aprinzând un foc, el a păşit în el, spunând: “Tu vrei să ard prin ispită, dar nu voi ceda acesteia… În schimb, aleg să ard în acest foc pentru a-mi păstra curăţia şi pentru a scăpa de focul nestins al Iadului.”

Femeia a fost uimită de lucrurile pe care Sfântul Martinian era dispus să le facă şi şi-a dat seama cât de rea era. Ea s-a pocăit şi i-a cerut sfântului să o călăuzească pe calea mântuirii. El a îndrumat-o spre Betleem şi a sfătuit-o să intre în mănăstirea întemeiată de Sfânta Paula (26 ianuarie). Acolo a vieţuit ca monahie timp de doisprezece ani, în ascetism strict, până la odihna ei binecuvântată. Numele femeii era Zoe.

După ce arsurile sale s-au vindecat, Sfântul Martinian a mers pe o insulă stâncoasă nelocuită şi a trăit acolo sub cerul liber timp de câţiva ani, hrănindu-se cu proviziile aduse de un oarecare marinar din când în când. La schimb, călugărul îi împletea coşuri aceluia.

Într-o zi, o navă a fost distrusă de o furtună puternică, iar o femeie pe nume Fotina a plutit spre insulă, pe bucăţi din epavă, pe care Sfântul Martinian a ajutat-o să supravieţuiască acolo. “Rămâi aici”, i-a spus el, “pentru că îţi las pâine şi apă, şi în două luni o barcă va veni şi te va duce înapoi pe continent.”

Sfântul Martinian a refuzat să rămână pe insulă cu femeia, asigurându-se că mai bune i-ar fi lui să se înece decât să ardă cu ispita. A sărit în mare şi a înotat, iar o pereche de delfini l-au cărat pe uscat. După aceea, Sfântul Martinian a dus viaţa unui rătăcitor. Mai târziu, a venit la Atena, unde s-a şi îmbolnăvit. Simţind apropierea morţii, a intrat într-o biserică şi s-a întins pe podea. Dumnezeu i-a revelat Episcopului Atenei cine era Sfântul Martinian, iar ierarhul i-a îngropat trupul cu cinste. Acest lucru s-a întâmplat în jurul anului 422.

În ceea ce o priveşte pe Sfânta Fotina, ea nu s-a îmbarcat pe navă când aceea a venit pe insulă, alegând să rămână acolo singură. I-a cerut, însă, căpitanului navei, ca soţia lui să-i aducă haine bărbateşti şi nişte lână, promiţând să facă haine pentru familia lui. De asemenea, ea i-a cerut femeii să-i aducă pâine şi apă, pe ângă celelalte provizii.

Sfânta Fotina a trăit pe insulă timp de şase ani, după care s-a mutat la Domnul. La două luni după mutarea sa, căpitanul şi soţia lui i-au găsit Sfintele Moaşte neputrezite şi le-au dus în Cezareea Palestinei. El a avut o viziune care a dezvăluit multe detalii din viaţa Sfintei Fotina, pe care le-a împărtăşit Episcopului. Apoi au îngropat-o cu mare cinste şi cuvioşenie.