Sfinţii Ierarhi şi Mărturisitori Iorest şi Sava, Mitropoliţi de Alba Iulia

Sfântul Ierarh Iorest s-a născut în Transilvania, din părinţi ortodocşi, primind la botez numele de Ilie. A învăţat carte la mânăstirea Putna, unde a deprins şi meşteşugul scrierii frumoase şi al zugrăvirii icoanelor, şi unde şi-a agonisit şi un bun început de viaţă călugărească ortodoxă. În vremea cât a stat la Putna, a fost cunoscut şi de voievodul Vasile Lupu, care vorbind despre fericitul Iorest, îl numeşte “Preacuvios şi întru toate credincios.” Cu voia lui Dumnezeu şi cu sprijinul Domnului Moldovei, Vasile Lupu, şi al mitropolitului Moldovei, Varlaam, Sfântul Iorest vine în Alba-Iulia, unde este ales mitropolit al Transilvaniei.

În această dregătorie, a întâmpinat greutăţi chiar de la început. I se cerea ca la slujbe să îndepărteze “bolboroseala slavonă”, cum numeau calvinii limba slavonă, şi să tipărească, în locul acestora, cântări în limba română, precum şi rugăciuni, catehismul calvin şi alte cărţi, străine de învăţătura ortodoxă. Noul mitropolit s-a dovedit un bun păstor, păstrând învăţătura celor şapte Sinoade ecumenice, pildă fiind de tărie în credinţa ortodoxă şi dovedind credincioşilor că sunt mai de folos lanţurile pentru Hristos, decât laudele viclene.

A tipărit Evanghelia cu învătătură, cartea ortodoxă începută de înaintaşul său, Ghenadie Mitropolitul, întărind pe cei slabi în credinţă şi cercetând toate bisericile din Ardeal.

Nemulţumită de el, stăpânirea străină calvină a încercat să-l câştige de partea ei şi, neizbutind, a plăsmuit învinuiri mincinoase şi Sfântul Ierarh a fost aruncat în temniţă, la Bălgrad, după numai trei ani de păstorie (1640-1643). Adus în lanţuri în curtea mitropoliei din Alba-Iulia, mitropolitul a fost dezbrăcat de haine şi bătut cu nuiele, răbdându-le toate “nu pentru vinovăţie ci pentru credinţa creştinească.” După nouă luni de chinuri îndurate, fericitul Iorest a fost eliberat, în schimbul unui preţ de 1000 de taleri, pe care, neavându-i, “s-au dat chezăşie pentru el, 24 de credincioşi.”. Pentru dezlegarea de chezăşie, Sfântul a plecat după ajutoare la Putna, la Domnul Vasile Lupu, la mitropolitul Varlaam, la ţarul Rusiei şi astfel, şi-a răscumparat libertatea.

Reîntors în ţară, Sfântul Iorest a fost ales Episcop al Huşilor, între anii 1656-1657. La scurtă vreme, Sfântul s-a săvârşit cu pace, lăsându-ne pilda unui ierarh credincios şi luptător pentru ortodoxia curată a poporului său.

Sfântul Ierarh Sava Brancovici s-a născut din părinţi drept-credincioşi, la Ineul Transilvaniei, puţin după vremea lui Mihai Viteazul (+1601). A fost botezat cu numele Simeon. Fratele său mai mic, Gheorghe, a avut o înaltă dregătorie în Ţara Ardealului, iar, cu numele de Brancovici, în Biserica românilor au mai fost şi alţi trei vlădici: Matei, Sava şi Longhin. Tatăl său a fost căpitan de oaste în armata Viteazului. În tinereţea sa, Sfântul a vieţuit o vreme în Ţara Românească, la mânăstirea Comana, unde trăia unchiul său şi unde s-a deprins întru cele duhovniceşti.

A fost ales preot şi protopop al Inăului, fiind hirotonit la Târgovişte, de către Ştefan, mitropolitul Ţării Româneşti. Murindu-i soţia, iar mama lui călugărindu-se, viaţa lui şi-a schimbat cursul. Ca unul ce-şi dovedise însuşirile şi vrednicia, tot timpul cât a fost protopop, în anul 1656, soborul preoţilor şi al mirenilor l-a ales mitropolit de Alba-Iulia şi, fiind hirotonit arhiereu la Târgovişte de către acelaşi mitropolit Ştefan, s-a întors acasă, încărcat cu daruri din ţară şi a fost înscăunat cu bucurie în ziua Înălţării Domnului, de tot soborul românilor din Ardeal, unde a păstorit timp de 24 de ani, cu mână înţeleaptă. În ciuda greutăţilor, Sfântul s-a străduit să ridice şi să întărească Biserica strămoşilor săi, folosind limba română în slujbe şi în propovăduirea Evangheilie şi, sprijinindu-se pe soboarele de clerici, pentru îndrumarea slujirii preoţeşti.

Râvna lui pentru păstrarea credinţei ortodoxe i-au adus duşmănia şi prigoana căpeteniilor calvineşti şi al principelui Ardealului. În urma unor învinuiri nedrepte, a fost judecat şi scos din scaun la anul 1680.

Bătrân şi bolnav, a fost închis în temniţa din Alba-Iulia şi Iernut, fiind bătut în fiecare vineri. După asemenea chinuri şi grele pătimiri, s-a mutat la Domnul, în aprilie 1683. Pentru vredniciile sale, Biserica ortodoxă Română îl cinsteşte ca pe un adevărat stâlp al credinţei, şi l-a rânduit în ceata sfinţilor săi ierarhi.