publicat în: Alte Vieţi de Sfinţi

Sfinţii 45 de Mucenici din Nicopole, în Armenia

Cei patruzeci şi cinci de Mucenici ai Nicopolis-ului din Armenia au suferit în timpul domniei împăratului Licinius (311-324), care a fost apoi co-regent cu Sfântul Constantin cel Mare (21 mai). Licinius, conducătorul Imperiului Răsăritean, i-a persecutat cu înverşunare pe creştini şi emisese un edict prin care era condamnat la moarte orice creştin care nu se convertea la păgânism. Când persecuţiile au început în Nicopole, mai mult de patruzeci dintre cei persecutaţi pentru Hristos au decis să apară de bunăvoie în faţa persecutorilor lor, să-şi mărturisească deschis credinţa în Fiul lui Dumnezeu şi să primească mucenicia. Sfinţii mărturisitori au în frunte pe Leontie, Mavrichie, Daniel, Antonie, Alexandru, Sisinie, Minie şi Virilad, dinstinşi prin viaţa lor plină de virtuţi. Ei sunt cinstiţi pe 10 iulie.

Lisie, ighemonul (procuratorul) districtului armean, în faţa căruia s-au prezentat Sfinţii mărturisitori, a fost uimit de îndrăzneala şi vitejia celor care s-au condamnat, în mod voluntar, la chinuri şi moarte. El a încercat să-i convingă să renunţe la Hristos şi să aducă jertfe zeilor păgâni, dar sfinţii s-au arătat statornici. Au respins toate argumentele conducătorului, arătându-i înşelarea zeilor păgâni şi plini de vicii, făcându-i pe cei care li se închinau să îi strice. Procuratorul a ordonat ca mărturisitorii să fie loviţi peste feţe, cu pietre, apoi să fie legaţi şi închişi.

În închisoare, Sfinţii s-au arătat bucuroşi, cântând Psalmii lui David. Sfântul Leontie i-a inspirat şi încurajat pe fraţi, pregătindu-i să accepte noi chinuri pentru adevărata credinţă, vorbindu-le despre vitejia tuturor celor care suferiseră mai înainte pentru Hristos. Dimineaţa, după refuzuri repetate de a aduce jertfe idolilor, Sfinţii au fost supuşi unor noi chinuri.

Sfântul Leontie, văzând suferinţa puternică a mucenicilor şi temându-se ca unii dintre ei să nu renunţe la credinţă, s-a rugat lui Dumnezeu ca aceste chinuri să se încheie cât mai degrabă.

Când Sfinţii Mucenici cântau Psalmi, la miezul nopţii, un înger al Domnului a apărut înaintea lor, închisoarea umplându-se de lumină. Îngerul le-a spus mucenicilor că încercările lor se apropiaseră de sfârşit şi că numele le erau deja înscrise în Cer. Doi dintre paznicii închisorii, Minie şi Virilad, văzând ce se întâmplase, au crezut şi ei în Hristos.

În dimineaţa următoare, Lisie a decis să-i întrebe dacă s-au răzgândit şi dacă sunt dispuşi să se închine idolilor. Într-un glas, Sfinţii au răspuns: „Suntem creştini! Suntem creştini!”. Nebun de furie, Lisie a ordonat ca mâinile şi picioarele să le fie tăiate, apoi să fie aruncaţi în foc. După aceasta, sfintele lor moaşte au fost aruncate într-un râu. Mai târziu, când libertatea a fost dată Bisericii lui Hristos, o biserică a fost construită pe acel loc, fiind închinată celor 45 de Sfinţi Mucenici ai Nicopolei.

*********
/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/