Sfintele Paşti: Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Bucuraţi-vă de sărbătoarea credinţei!

Bucuraţi-vă de sărbătoarea credinţei; primiţi toate darurile cele bogate ale bunătăţii iubitoare!

Învierea lui Iisus Hristos din morţi este centrul credinţei creştine. Sfântul Apostol Pavel spune că, “dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră.” (Epistola întâia către Corinteni 15:14). Într-adevăr, fără înviere nu ar exista nicio predicare sau credinţă creştină. Ucenicii lui Hristos ar fi rămas distruşi şi fără speranţă. Pe aceştia Sfânta Evanghelie după Ioan îi descrie ca fiind ascunşi în spatele uşilor încuiate, de frica iudeilor. Ei n-au mers nicăieri şi nu au predicat nimic până când nu L-au întâlnit pe Hristos Cel Înviat, dar uşile fiind închise (Sfânta Evanghelie după Ioan 20: 19). Apoi au atins rănile piroanelor şi suliţei; Au mâncat şi au băut cu el. Învierea a devenit temelia a tot ceea ce au spus şi au făcut: “… că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am”(Sfânta Evanghelie după Luca 24:39).

Învierea Îl dezvăluie pe Iisus din Nazaret, nu numai ca pe Mesia aşteptat de Israel, ci ca pe Împăratul şi Domnul unui nou Ierusalim: un cer nou şi un pământ nou.

“Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este. Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei. Şi am auzit, din tron, un glas puternic care zicea: Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei. Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 21: 1-4).

În moartea şi învierea Sa, Hristos învinge ultimul duşman, moartea şi, prin urmare, îndeplineşte porunca Tatălui Său, de a supune toate lucrurile sub picioarele Lui (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 15: 24-26).

“Vrednic este Mielul cel înjunghiat ca să ia puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria şi cinstea şi slava şi binecuvântarea” (Apocalipsa 5: 12).

Sărbătoarea sărbătorilor
Credinţa creştină este serbată în Sfântă Liturghia Bisericii. Adevărata sărbătoare este întotdeauna o participare vie. Nu este o simplă participare la slujbe. Este comuniunea în puterea evenimentului serbat. Este darul lui Dumnezeu, de bucurie, dăruit oamenilor duhovniceşti, drept recompensă pentru renunţarea la propriul lor sine. Este împlinirea nevoinţelor şi pregătirilor duhovniceşti şi fizice. Învierea lui Hristos, fiind centrul credinţei creştine, este baza vieţii liturgice a Bisericii şi modelul real al sărbătorii depline. 

Această numită şi sfântă zi, una a Sâmbetelor împărăteasă şi doamnă; a praznicelor praznic şi sărbătoare este a sărbătorilor, întru care binecuvântăm pe Hristos în veci (Irmos 8, Canonul Învierii).

Pregătirea
Douăsprezece săptămâni de pregătire au precedat “Sărbătoarea Sărbătorilor”. O călătorie lungă, care include cinci Duminici de dinainte de Post, şase săptămâni ale Postului Mare şi, în cele din urmă, Săptămâna Sfântă la care se ajunge. Călătoria urmează calea dispre auto-exilarea fiului risipitor, spre intrarea plină de slavă în “noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 21: 2). Pocăinţă, iertare, împăcare, rugăciune, post, milostenie şi cercetare – sunt mijloacele prin care se realizează această lungă călătorie.

Concentrându-se asupra venerării Sfintei Cruci, la mijlocul său, călătoria Postului arată că bucuria învierii se realizată doar prin cruce. “A venit prin cruce, bucuria a toată lumea”, cântăm într-un imn pascal. Iar în Troparul Pascal, repetăm din nou şi din nou că Hristos, cu moartea, pe moarte a călcat! Sfântul Apostol Pavel scrie că numele lui Iisus este mai presus de orice nume, S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând şi ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce (conform Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel 2: 5-11). Drumul către Sărbătoarea Învierii este răstignirea deşertării de sine, din Post. Paştele este trecerea de la moarte la viaţă.

Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase,
Astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu.
Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine:
Însuţi, împreună mă preaslăveşte, Mântuitorule, întru Împărăţia Ta (Cântarea 3, Imnul Învierii).

Procesiunea
Dumnezeieştile slujbe din Noaptea Paştilor încep aproape de miezul nopţii Sâmbetei Sfinte. La cea de-a noua cântare a Canonului slujbei din Noaptea de Paşti, preotul, deja înveşmântat în cele mai strălucitoare veşminte, mută Giulgiul Sfânt din Mormânt şi îl poartă la Masa Sfântului Altar, unde rămâne până la Odovania Sfintelor Paști (încheierea perioadei de sărbătorire). Credincioşii stau în întuneric. Apoi, unul câte unul, îşi aprind lumânările, de la lumânarea ţinută de preot şi formează o mare procesiune în afara bisericii. Corul, slujitorii, preotul şi oamenii, conduşi de cei ce poartă cruci, steaguri, icoane şi Sfânta Evanghelie, înconjoară biserica. Clopotele sunt trase fără oprire şi se cântă îngerescul imn al Învierii.

Procesiunea se opreşte înaintea uşilor principale ale bisericii. Înaintea uşilor închise, preotul şi poporul cântă Troparul Pascal, “Hristos a înviat din morţi…”, de multe ori. Preotul şi oamenii schimbă salutul pascal, încă dinainte ca uşile să fie descuiate: “Hristos a înviat!”, “Adevărat a înviat!”. Acest segment al slujbelor de Paşti este extrem de important. Păstrează în trăirea Bisericii realităţile de început ale Învierii lui Hristos, aşa cum s-au înregistrat în Sfintele Evanghelii. Îngerul a rostogolit piatra de la mormânt, nu ca să arate un Hristos din punct de vedere biologic refăcut, ci pentru ca intrând la Hristos să se dezvăluie că:

“Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis”(Sfânta Evanghelie după Matei 28: 6).

În Canonul Învierii, cântăm:

Păzind peceţile întregi, Hristoase, ai înviat din mormânt, Cel Ce n-ai stricat cheile Fecioarei întru a Ta naştere şi ne-ai deschis nouă uşile Raiului” (Cântarea a 6-a).

În cele din urmă, procesiunea luminii şi cântarea din întunericul nopţii şi mărturisirea răsunătoare “Adevărat, Hristos a înviat!”, împlinesc cuvintele Sfântului Evanghelist Ioan:

“Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (1: 5).

Uşile sunt deschise şi reprimesc pe credincioşi. Biserica este scăldată în lumină şi împodobită cu flori. Este Mireasa Cerească şi simbolul Mormântului gol:

“Ca un purtător de viaţă, ca un mai înfrumuseţat decât Raiul cu adevărat şi decât toată cămara împărătească mai luminat s-a arătat, Hristoase, mormântul Tău, izvorul învierii noastre” (Ceasurile Paştilor).

Utrenia
Utrenia începe imediat. Hristos Cel Înviat este slăvit în cântarea canonului frumos al Sfântului Ioan Damaschinul. Salutul de Paşti se schimbă în mod repetat. Aproape de sfârşitul Utreniei, sunt cântate imnurile Paştilor. Ele se referă la întreaga istorisire a Învierii Domnului. Ele se încheie cu cuvintele care ne cheamă să ne reamintim unii altora iertarea dăruită tuturor de Dumnezeu:

“Ziua Învierii şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să îmbrăţişăm, să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere…”

Predica Sfântului Ioan Gură de Aur este apoi citită de către cei ce sărbătoresc. Predica a fost iniţial compusă ca lămuritoare pentru cei ce se botezau. Este păstrată de Biserică în Slujirea de Paşti, deoarece totul despre noaptea de Paşti reaminteşte sfinţenia botezului: limbajul şi terminologia generală a textelor liturgice, imnurile specifice, culoarea veşmintelor, folosirea lumânărilor şi marea procesiune în sine. Acum, predica ne invită la o reafirmare puternică a botezului nostru: la uniune cu Hristos în primirea Sfintei Împărtăşanii.

De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se îndulcească de Praznic bun si luminat… Masa este plină, ospătaţi-vă toţi… Viţelul este mult, nimenea să nu iasă flămând…

Dumnezeiasca Liturghie
Predica anunţă apropierea începerii Dumnezeieştii Liturghii. Masa Sfântului Altar este plină cu hrana dumnezeiască: Trupul şi Sângele lui Hristos Cel Înviat şi Preaslăvit. Nimeni nu trebuie să plece flămând. Cărţile de slujbă sunt foarte specifice în a spune că numai cel care se face părtaş Trupului şi Sângelui lui Hristos mănâncă adevăratul Paşti. Prin urmare, Liturghia Dumnezeiască, în mod normal, urmează imediat după Utrenia de Paşti. Alimentele de la care au fost sfătuiţi credincioşii să se abţină în timpul călătoriei Postului, sunt binecuvântate şi mâncate numai după Dumnezeiasca Liturghie.

Ziua neînserată
Paştele este începutul unui nou veac. Acesta dezvăluie taina celei de-a opta zile. Este pregustarea noastră, în acest veac, a unei noi şi nesfârşite zile a Împărăţiei lui Dumnezeu. Ceva din această nouă şi nesfârşită zi se transmite prin lungimea Slujbei de  Paşti, prin repetarea rânduielii de Paşti în toate slujbele din Săptămâna Luminată şi prin caracteristicile specifice de Paşti ale slujbelor din cele 40 de zile până la Înălţare. Patruzeci de zile sunt, ca şi când ar fi o singură zi. Împreună cuprind simbolul noului timp în care trăieşte Biserica şi spre care ea atrage de-a pururea credincioşii, dintr-o slavă în altă slavă.

O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase!
O, Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea;
Dă-ne nouă mai adevărat să ne împărtăşim cu Tine, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale
(Cântarea a 9-a, Imnul de Paşti).

(Cu ajutorul lui Dumnezeu, alcătuire, adaptare si traducere Lăcaşuri Ortodoxe după un cuvânt al Pr. Paul Lazor, New York, 1977)