Sfântul Tihon, Episcop de Voronej, făcătorul de minuni din Zadonsk şi al întregii Rusii

Sfântul Tihon din Zadonsk, Episcop de Voronej (în lume, Timotei), s-a născut în anul 1724, în Satul Koroţk, în Eparhia de Novgorod, în familia cântăreţului Savelie Chirilov. (Un nou nume de familie, Sokolov, i-a fost dat, după aceea, de conducerea Seminarului din Novgorod). Tatăl său a murit, când Timotei era copil, lăsând familia într-o asemenea sărăcie, încât mama lui abia că era capabilă să mai facă faţă. A vrut să-l dea în grija unui vecin, întrucât nu mai avea cu ce să-şi hrănească familia, dar fratele său, Petru, nu a permis acest lucru. Timotei lucra, adesea, ziua întreagă, cu ţăranii, pentru o bucată de pâine neagră.

Ca băiat de treisprezece ani, a fost trimis la o şcoală de clerici, de pe lângă sediul Arhiepiscopului de Novgorod, şi şi-a câştigat existenţa, cu grădinarii de legume. În 1740, a fost acceptat, pe baza unei subvenţii de stat, la Seminarul din Novgorod. Tânărul a excelat în studiu. La încheierea Seminarului, în 1754, a devenit învăţător acolo, mai întâi de limbă greacă şi, mai târziu, de retorică şi filosofie. În anul 1758, a fost tuns monah, cu numele Tihon. În acelaşi an, a fost numit la conducerea Seminarului.

În 1759, a fost transferat la Tver, fiind ridicat la rang de Arhimandrit al Mânăstirii Jeltikov. Mai târziu, a fost numit rector al Seminarului din Tver şi, în acelaşi timp, stareţ al Mânăstirii Otroh.

Alegerea sa ca Episcop a fost una providenţială. Mitropolitul Dimitrie, membru în conducerea Sfântului Sinod, intenţiona să-l transfere pe tânărul Arhimandrit, în Lavra Preasfânta Treime-Serghiev. În ziua de Paşti, la Peterburg, Arhimandritul Tihon era unul dintre cei opt candidaţi la selecţie, pentru postul de Episcop-Vicar de Novogorod. Votul i-a fost dat de trei ori.

În aceeaşi zi, în timpul Imnului Heruvic, Episcopul Atanasie de Tver, fără să-şi dea seama, l-a pomenit ca Episcop. Pe 13 mai 1761, a fost sfinţit Episcop de Kesgolma şi Ladoga (adică Episcop-Vicar al Eparhiei de Novgorod).

În 1763, Sfântul Tihon a fost transferat la Voronej. În cei patru ani şi jumătate, în care a administrat Eparhia de Voronej, Sfântul Tihon a oferit un model constant, atât prin viaţa sa, cât şi prin numeroasele sale omilii pastorale şi cărţi salvatoare de suflet. A scris o întreagă serie de lucrări pentru păstori: Despre cele şapte Sfinte Taine; Adăugire la slujirea preoţască; Despre Taina Pocăinţei; Sfaturi privind căsătoria.

Sfântul considera esenţial ca fiecare preot, diacon şi călugăr să aibă un Nou Testament şi să-l citească zilnic. Într-o scrisoare pastorală, el le cerea păstorilor să oficieze Sfintele Taine cu reverenţă, cu teamă de Dumnezeu şi iubire de aproapele. (O explicare a îndatoririlor creştine a fost republicată de mai multe ori, la Moscova şi în Peterburg, în secolul al XVIII-lea).

La Voronej, Sfântul a eradicat un obicei vechi, păgânesc: sărbătorirea lui Iarila (un zeu păgân, asociat cu fertilitatea la bovine şi spor în cultivarea cerealelor). În raioanele periferice, unde se aflau detaşate unităţi militare ale cazacilor din Don, el a format o comisie misionară, pentru a-i readuce pe sectari la Biserica Ortodoxă.

În 1765, Sfântul Tihon a transformat Şcoala Slavo-Latină din Voronej, în Seminar. El a cerut instructori cu experienţă, din Kiev şi Harkov, şi a planificat cursuri pentru aceştia. A acordat multă atenţie şi efort în construirea atât a bisericilor, cât şi a şcolilor, îndrumându-i pe păstori să înţeleagă nevoia de educaţie.

Sfântul a fost neobosit în eforturile sale de a administra vasta Eparhie şi, de multe ori, petrecea nopţile nedormind. În 1767, sănătatea precară l-a obligat să renunţe la conducerea Eparhiei şi să se retragă, pentru odihnă, în Mânăstirea Tolşevsk, la o distanţă de peste 40 de km de Voronej.

În 1769, Sfântul s-a mutat la Mânăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, din oraşul Zadonsk. După ce s-a stabilit în această mânăstire, Sfântul Tihon a devenit un mare învăţător al vieţii creştine. Cu înţelepciune profundă, el a prezentat idealul monahismului adevărat, în lucrarea “Rânduiala Vieţii Monahale” şi în “Ghidul de Renunţare la Zădărnicia Lumească”, în propria sa viaţă împlinind acest ideal. A respectat strict învăţăturile Bisericii. Zelos, aproape zilnic vizita lăcaşul lui Dumnezeu şi cânta adesea şi citea, la cor. În timp, din umilinţă, a încetat cu totul să slujească, dar stătea în Altar. I-a plăcut să citească Vieţile Sfinţilor şi lucrările Sfinţilor Părinţi. Ştia Psaltirea, din inimă, şi, de obicei, citea sau cânta Psalmi, în călătoriile sale.

Sfântul a suferit, când a trebuit să-şi părăsească turma. Recuperându-şi sănătatea, s-a gândit să revină în Eparhia de Novgorod, unde Mitropolitul Gavriil îl invitase să conducă Mânăstirea Iveron-Valaisk. Dar, când însoţitorul său de chilie i-a menţionat acest lucru Stareţului Aaron, el a zis: “Eşti nebun? Maica Domnului nu rânduieşte să plece de aici”. Însoţitorul de chilie a transmis acest lucru, Sfântului.

“Dacă sşa stau lucrurile”, a spus Sfântul, “nu voi pleca de aici”, şi a refuzat invitaţia. Uneori, călătorea în Satul Lipovka, unde oficia slujbele bisericeşti în casa Behteev. Sfântul călătorea şi la Mânăstirea Tolşev, pe care o iubea pentru singurătate.

Roadele vieţii sale duhovniceşti au fost cărţile pe care Sfântul le-a scris în timpul retragerii sale: O Comoară Duhovnicească, strânsă din lume (1770), şi Despre Adevăratul Creştinism (1776).

Sfântul a vieţuit în condiţii foarte modeste: dormea pe paie, acoperit de o haină din oaie. Umilinţa lui era atât de mare, încât nu acorda nicio atenţie nevoitorilor care râdeau de el în timp ce mergeau către mânăstire, pretinzând că nu îi auzea. El zicea: E plăcut înaintea lui Dumnezeu, ca şi nevoitorii mânăstirii să mă batjocorească, şi merit asta, pentru păcatele mele”. Mai spunea, adesea: “Iertarea este mai bună decât răzbunarea”.

Odată, un nebun pe nume Kamenev l-a lovit pe Sfânt peste obraz, zicând: “Nu te trufi atât”. Sfântul, care a primit aceasta cu recunoştinţă, i-a dat nebunului câte trei bănuţi, în fiecare zi, pentru tot restul vieţii sale.

Toată viaţa lui, Sfântul, “în necazuri şi suferinţe, şi insulte… cu bucurie a răbdat, ştiind că nu poate exista cunună fără victorie, nici victorie fără nevoinţă, nici nevoinţă fără luptă, nici luptă fără potrivnici” (după cântarea a 6-a din Canon).

Aspru faţă de sine, Sfântul era indulgent faţă de ceilalţi. În Vinerea de dinaintea Duminicii Floriilor, el intra în chilia prietenului său, Schimonahul Mitrofan, şi îl găsea la masă, împreună cu Cosma Ignatievici, pe care îl plăcea, de asemenea. Pe masă, se afla peşte, iar prietenii lui s-au întristat (peştele nu este permis în timpul Postului, cu excepţia zilelor de sărbătoare). Sfântul le-a zis: “Staţi jos, căci vă cunosc. Dragostea este mai presus decât Postul”. Pentru a-i linişti, în continuare, el însuşi a mâncat o parte din supa lor de peşte.

Îi iubea mai ales pe oamenii de rând de la ţară şi îi mângâia în încercările lor grele, intervenind pe lângă proprietarii de pământ, să fie milostivi. Îşi dăruia pensia şi darurile primite de la cei ce-l iubeau, celor săraci.

Prin faptele sale de negare de sine şi dragoste din suflet, Sfântul a sporit în contemplarea Cerului şi prevedea cele ce avea să se întâmple. În 1778, el a avut o viziune, în somn: Maica lui Dumnezeu stătea pe nori, iar lângă Dânsa se aflau Sfinţii Apostoli Petru şi Paul. În genunchi, Sfântul s-a rugat Preacuratei Fecioare, pentru pacea întregii lumi. Sfântul Apostol Pavel a exclamat, cu voce tare: “Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea,”(Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel 5: 3). Sfântul a adormit tremurând şi în lacrimi.

Sfântul Tihon a profeţit multe despre viitor, în special privind victoria Rusiei asupra francezilor, din 1812. Nu o dată, Sfântul a fost văzut răpit duhovniceşte, cu faţa schimbată şi luminată, dar el a interzis să se vorbească despre asta.

Sfântul Tihon s-a mutat la Domnul, aşa cum i se arătase dinainte, în Duminica din 13 august 1783, la vârsta de cincizeci şi nouă de ani. Prima aflare a Sfintelor sale Moaşte a avut loc pe 14 mai, 1846.

Canonizarea Sfântului Tihon a avut loc în Duminica din 13 august 1861.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /