publicat în: Vieţi de Sfinţi

Sfântul Ştefan, Episcop de Perm, Apostolul Zyrienilor

Sfântul Ştefan, Luminătorul Permului şi Apostolul Zyrienilor, s-a născut în jurul anului 1340, în familia lui Simeon, un cleric al Catedralei Ustig. El a fost foarte influenţat de mama lui evlavioasă, Maria. Înzestrat cu abilităţi aparte, arăta deja o sârguinţă neobişnuită în slujirea Bisericii: într-un singur an, el a învăţat rânduiala citirii Cărţilor Sfinte şi îl ajuta pe tatăl său în Biserică, în timpul slujbelor, împlinind datoria de canonarh (cunoscător al rânduielilor) şi, de asemenea, de citeţ.

Tânărul Sfânt a primit tunderea în monahism în Mânăstirea Sfântul Grigorie Teologul, în Rostov. Mănăstirea era renumită pentru biblioteca sa rafinată. Întrucât Sfântul Ştefan din Perm a vrut să-i citească pe Sfinţii Părinţi în limba lor originală, a studiat limba greacă.

În tinereţe, când îl ajutase pe tatăl său în Biserică, vorbise deseori cu oameni zyrieni. Acum, după ce se cufundase în cultura bogată a Bisericii, Sfântul Ştefan ardea de dorinţa convertirii zyrienilor la Hristos.

Pentru a facilita iluminarea zyrienilor, el a compilat un alfabet al limbii lor şi a tradus unele dintre cărţile bisericeşti. Pentru această muncă evlavioasă, Episcopul Arsenie al Rostovului (1374-1380) l-a hirotonit Ierodiacon.

După ce s-a pregătit pentru activitatea misionară, Sfântul Ştefan a călătorit la Moscova (1379) pentru a-l întâlni pe Episcopul Gherasim de Kolomna, care atunci supraveghea lucrările mitropoliei. Sfântul l-a implorat: “Binecuvântaţi, Stăpâne, să intru într-un ţinut păgânesc, Perm. Vreau să predic credinţa sfântă, poporului necredincios. Sunt hotărât, fie să-i conduc la Hristos, fie să-mi dau viaţa pentru ei şi pentru Hristos”.

Episcopul l-a binecuvântat cu bucurie şi l-a hirotonit Ieromonah. El i-a dat un Antimis pentru Masa Sfântului Altar, Sfântul şi Marele Mir şi Cărţi Sfinte, iar Marele Prinţ Dimitrie i-a înmânat un document de trecere sigură.

De la Ustig, Sfântul Ştefan a urmat drumul de-a lungul Râului Dvina de Nord, până la confluenţa lui cu Vişegda, unde începeau aşezările zyrienilor.

Propovăduitorul credinţei în Hristos a suferit multe lupte şi încercări, lipsuri şi tristeţe, trăind printre păgânii care se închinau idolilor “focului, apei, copacilor, unei pietre şi unei figurine de aur, şamanului, vrăjitorilor şi lemnului”.

Părintele Ştefan s-a întristat să vadă că zyrienii continuau să se închine unui “copac sacru de mesteacăn”. Imens în grosimea şi înălţimea lui, mesteacânul crescuse pe un loc înalt. Zyrienii se adunaseră la el şi aduceau animale sălbatice, acolo, pentru sacrificiu.

Chilia Sfântului Ştefan nu era departe de acel mesteacăn. El s-a rugat şi a dat foc copacului, pentru a pune capăt superstiţiei. Zyrienii, văzând cum copacul a fost distrus, erau gata să-l omoare. Sfântul le-a spus: “Judecăţi, voi înşivă, dacă zeii voştri au avut vreo putere, odată ce nu s-au putut apăra de foc. Pot fi zei, când sunt atât de neputincioşi? Ei nu au minte, nici nu pot vedea sau auzi. Idolul vostru nu s-a putut apăra înaintea mea, un om slab. Toţi ceilalţi dumnezei sunt la fel de neputincioşi? Dumnezeul creştin nu este aşa. El vede toate, le ştie toate şi este Atotputernic, de când a creat întreaga lume, şi cunoaşte totul dinainte. Cât de Bun este El, mai ales cu cei care Îl cunosc! Vreau doar ceea ce este mai bun pentru voi, ca să ajungeţi la Adevăratul Dumnezeu. El vă va iubi şi vă va binecuvânta, când veţi începe cu sinceritate să-l cinstiţi”.

Pe locul “copacului sacru de mesteacăn”, Sfântul Ştefan a construit o biserică în cinstea Sfântului Arhanghel Mihail, biruitorul duhurilor întunericului.

Nou-botezaţii zyrieni au început ei înşişi să înlăture cele la care se închinau odată. Au tăiat copacii sacri, au distrus idolii şi au adus, la Sfântul Ştefan, darurile bogate puse deoparte pentru sacrificiile păgâne. Sfântul i-a zis, ajutorului lui zyrian, Matei, să arunce totul în foc.

Dar lucrurile au ajuns cunoscute cu adevarat pentru zyrieni, abia după ce Sfântul Ştefan a ajuns la preotul lor principal Pama, care s-a ridicat împotriva răspândirii creştinismului. Preotul păgân s-a lansat în discuţii cu Sfântul Ştefan. “Creştine, ai doar Un Singur Dumnezeu”, a spus Pama, “dar noi avem multe ajutoare, pe pământ, şi în apă, făcându-ne părtaşi unei vânători bogate în păduri şi din abundenţă dăruindu-ne mâncare. Dumnezeii noştri ne dezvăluie misterele magice, la care tu nu ajungi”.

Sfântul Ştefan a răspuns că Adevăratul Dumnezeu este Unul; Atotputernicul este Unul, iar experienţa a demonstrat că idolii sunt neputincioşi. După o dispută îndelungată, preotul păgân Pama l-a provocat pe Sfântul Ştefan să treacă prin foc şi apă, încercându-şi lor credinţa. Sfântul Ştefan a răspuns cu umilinţă: “Mare este Dumnezeul creştin. Accept provocarea ta”. Lui Pama, însă, i-a scăzut puterea, până acolo încât ajunsese să-l roage pe Sfânt să-l salveze de la moarte. “Sunteţi martori”, a spus Sfântul Ştefan, oamenilor, “cum a vrut să rezolve disputa despre credinţă, prin foc şi apă, dar el nu vrea să fie botezat. Cine se îngrijeşte acum de Pama? Ce va fi cu el?”.

“Lasă-l pe înşelător să moară”, a spus poporul, “căci dacă Pama va fi liber, el îţi va face rău”.

“Nu”, răspunse Sfântul, “Hristos nu m-a trimis să dau pe nimeni la moarte, ci să îl învăţ. Din moment ce Pama nu doreşte să primească credinţa mântuitoare, să fie pedepsit pentru încăpăţânarea lui, dar eu nu voi face asta.

Pama a fost alungat. Ca recunoştinţă pentru victoria sa asupra şefului păgânilor, Sfântul Ştefan a înălţat o biserică în cinstea Sfântului Nicolae, la Vişero. După aceasta, predicarea lui Hristos a avut mai mult succes.

În 1383, Sfântul Ştefan a fost sfinţit Episcop de Micul Perm. Ca un părinte iubitor, s-a dedicat turmei sale. Pentru a-i încuraja pe cei nou-convertiţi, Sfântul Ştefan a deschis şcoli pe lângă biserici, unde se studiau Sfintele Scripturi în limba permiană. Sfântul supraveghea totul şi îi învăţa ce mai trebuia să ştie pentru a deveni preoţi şi diaconi. Sfântul Ştefan a învăţat câţiva dintre studenţii săi, cum să scrie în limba permiană. Sfântul a construit biserici, în care a pus preoţi zyrieni, iar slujbele erau săvârşite în limba zyriană.

Sfântul Ştefan a tradus Ceaslovul, Psaltirea şi alte cărţi liturgice în limba zyriană.

Într-o vreme în care culturile la câmp avuseseră de suferit, Sfântul le-a furnizat zyrienilor pâine. De multe ori i-a apărat de înşelătoriile oficialilor corupţi, le dădea alimente şi îi apăra de amestecul altor triburi, intervenind pe lângă Moscova. Roadele eforturilor sale şi ale faptelor bune au apărut prin convertirea tuturor, definitiv, la creştinism. Această mare faptă s-a împlinit, prin puterea credinţei sale şi prin dragoste creştină. Viaţa Sfântului a însemnat o biruinţă a credinţei asupra necredinţei, a iubirii şi a blândeţii asupra răutăţii şi necredinţei.

A existat, odată, şi un fel de întâlnire “fără a se vedea”, a Sfântului Ştefan din Perm, cu Sfântul Serghie de Radonej, care a avut loc în anul 1390, în timp ce Sfântul Ştefan călătorea la Moscova, cu treburi ale bisericii. Sfântul Ştefan iubea cu adevărat pe ascetul Sfânt din Radonej şi voia foarte mult să îi facă o vizită, dar timpul nu-i mai permisese acest lucru. Trecând pe la zece kilometri distanţă de Mânăstirea Sfântului Serghie, Sfântul Ştefan s-a întors în direcţia mânăstirii şi, cu plecăciune, a spus: “Pace ţie, fratele meu duhovnicesc!”.

Sfântul Serghie, care se afla la o masă cu fraţii, s-a ridicat, a făcut o rugăciune şi, plecând spre direcţia în care Sfântul se afla, a răspuns: “Bucuria să fie şi cu tine, păstorule al turmei lui Hristos, fie ca pacea lui Dumnezeu să fie cu tine!”. Legătura duhovnicească profundă a Sfântului Ştefan din Perm cu Sfântul Serghie de Radonej este amintită până şi astăzi, într-o rugăciune care se citeşte zilnic în trapeză (locul de luat masa, din mânăstire).

Pe lângă construirea de biserici, Sfântul Ştefan a întemeiat, de asemenea, mai multe mânăstiri, pentru zyrieni.

În anul 1395, Sfântul Ştefan a mers din nou la Moscova, cu treburile turmei sale şi acolo s-a şi mutat la Domnul. Trupul său a fost aşezat în Biserica Schimbarea la Faţă a Domnului, din Moscova, în Kremlin. Zyrienii au plâns cu amar pierderea arhipăstorului lor. Ei au intervenit pe lângă prinţul Moscovei şi Mitropolit să trimită Sfintele Moaşte ale ocrotitorului lor înapoi la Perm, dar Moscova nu a vrut să se despartă de ele.

Canonizarea Sfântului Ştefan a avut loc la începutul secolului al XVI-lea. Viaţa Sfântului a fost scrisă, imediat după mutarea lui la Domnul. Ieromonahul Pahomie Sârbul a compus slujba, cu Ieromonahul Epifanie cel Înţelept, care era ucenic al Sfântului Serghie de Radonej. El îl cunoştea, de asemenea, pe Sfântul Ştefan şi îi plăcea să vorbească cu el.

(Cu ajutorul lui Dumnezeu, traducere Lăcaşuri Ortodoxe)