Publicat pe 14.10.2021

Sfântul şi Dreptul copil Artemie, din Verkola – 20 octombrie

 

 

 

Sfântul Artemie din Verkola s-a născut în satul Dvina Verkhol, în jurul anului 1532. Fiu al unor părinţi evlavioşi, Artemie era un copil curajos, blând şi silitor spre fapte bune.

 

Pe 23 iunie 1545, Artemie, în vârstă de doar douăsprezece ani, şi tatăl său au fost luaţi prin surprindere, pe un teren, de o furtună. Un tunet s-a auzit chiar deasupra capului lor, iar copilul Artemie a căzut fără viaţă.

 

Oamenii au interpretat aceasta ca pe un semn al judecăţii lui Dumnezeu, aşa încât au lăsat părăsit trupul, într-o pădure de pini, fără slujbă şi fără a-l înmormânta.

 

La câţiva ani mai târziu, citeţul satului a zărit o lumină deasupra locului unde se afla corpul neputrezit al lui Artemie.

 

Duse în Biserica Sfântul Nicolae, în 1577, Sfintele Moaşte s-au dovedit a fi sursă de numeroase vindecări.

 

Mai târziu, în acest sat a fost ridicată o mânăstire, numită Verkhol. În 1918, sovieticii atei au desfăcut Sfintele Moaşte în bucăţi şi le-au aruncat într-un puţ.

 

Cinstire aparte a Sfântului Drept copil Artemie se face, în special în Biserica Ortodoxă Rusă, pe 20 octombrie.

 

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.