publicat în: Vieţi de Sfinţi

Sfântul Sfinţit Mucenic Veniamin, Mitropolit de Petrograd şi Gdovsk, şi cei dimpreună cu dânsul

Sfântul Sfinţit Mucenic Veniamin cel Nou, din Kazan, a fost numit Mitropolit de Petrograd în vara anului 1917. Vremurile fiind tumultuoase, el a fost unul dintre puţinii oameni din Rusia dezinteresaţi de politică. Era mai preocupat de îngrijirea de eparhie şi de turma sa.

În 1922, comuniştii au început să confişte comorile bisericeşti. Ei susţineau că făceau acest lucru, pentru a le vinde şi a cumpăra, astfel, alimente pentru populaţia înfometată. Când oamenii au protestat, au avut loc represalii sângeroase. Mitropolitul Veniamin nu a opus rezistenţă transformării valorilor bisericeşti, căci credea că este datoria lui să ajute la salvarea vieţii oamenilor. A vrut, totuşi, ca acest sacrificiu să fie voluntar, şi nu o confiscare a proprietăţii bisericeşti, de către guvern.

Pe 6 martie 1922, Mitropolitul Veniamin s-a întâlnit cu o comisie, care fusese formată pentru a-i ajuta pe cei înfometaţi. Comisia a aprobat cererea sa, anume ca repartizarea fondurilor din contribuţiile voluntare să fie controlată de parohii. Ziarele din acea vreme i-au apreciat pe Mitropolit şi clerul său, pentru spiritul lor caritabil.

Liderii de partid din Moscova nu au aprobat, însă, decizia comuniştilor din Petrograd, de apermite administrarea contribuţiilor voluntare, de către parohii, şi a declarat continuarea confiscării proprietăţii bisericeşti. Protestatarii s-au strâns în Petrograd, strigând şi aruncând cu pietre asupra celor care furau din biserici.

Pe 24 martie 1922, publicaţia “Pravda” tipărea o scrisoare din partea a doisprezece preoţi, ieşiţi din rândul celorlalţi clerici, numindu-se pe ei ca fiind “contra-revoluţionari”, şi învinovăţindu-i pe ceilalţi de foamete. Cei mai mulţi dintre aceştia doisprezece, mai târziu, aveau să activeze în “Biserica Vie”. Ei au cerut o predare necondiţionată a tuturor valorilor Bisericii, către sovietici.

Clerul din Petrograd a fost indignat de scrisoarea celor doisprezece. Mitropolitul Veniamin, sperând să evite confruntările dintre oameni şi comunişti, a încercat să-i calmeze pe preoţii săi. El a cerut, de asemenea, o întâlnire cu autorităţile. Vedenschi şi Boiarschi, doi dintre cei doisprezece, au fost delegaţi să vorbească cu liderii sovietici şi au ajuns la un acord. Parohiilor li s-a permis să îşi păstreze Vasele Sfinte, dacă le înlocuiau cu alte bunuri de valoare egală. Acest program părea să funcţioneze bine, pentru un timp.

Vedenschi, Boiarschi şi alţii au încercat să scoată Biserica de sub controlul Patriarhului Tihon şi al Episcopilor. Ei l-au informat pe Mitropolitul Veniamin de noua situaţie, declarând că Vedenschi ar fi fost numit reprezentant de Petrograd, al Noii Administraţii a Bisericii.

Mitropolitul nu a putut accepta această ameninţare la adresa conducerii bisericeşti, aşa încât l-a exclus din Biserică pe Vedenschi, până când acesta din urmă s-ar fi pocăit de greşeala lui. Acest decret a fost publicat în ziare şi a servit pentru a-i întări pe sovietici.

Vedenschi şi comandantul de Petrograd, Bakaev, au mers să-l vadă pe Mitropolit şi i-au ordonat să-şi retragă decretul. Dacă nu o făcea, i-au spus, lui şi altor apropiaţi ai săi, li s-ar fi intentat proces. L-au avertizat pe Mitropolitul Veniamin, că el şi alţii ar putea muri, dacă ar face o alegere greşită. Mitropolitul a refuzat să se supună.

Arhipăstorul, curajos, a început să aibă întâlniri cu prietenii săi, pentru a-şi lua rămas bun. El a dat, de asemenea, instrucţiuni privind administrarea Eparhiei. Câteva zile mai târziu, Mitropolitul era plasat sub arest la domiciliu. Nu după mult timp, a fost dus în închisoare.

Când a început procesul, Mitropolitul a intrat în sala de judecată, cu Episcopul Benedict şi alţi clerici. Toată lumea s-a ridicat, la vederea sa, iar Mitropolitul Veniamin i-a binecuvântat. Judecătorii au încercat să îl facă pe Mitropolit să renunţe la ideea parohiilor care să contribuie voluntar cu valorile bisericeşti pentru a salva din foamete, cerându-i să dea numele celor care veniseră cu această idee. Şi-ar fi putut vedea de treabă, dacă ar fi putut să-i facă să se “pocăiească”; ori, să-şi retragă declaraţiile sale anterioare şi să se supună autorităţilor.

Ceilalţi clerici şi civili, judecaţi odată cu Mitropolitul Veniamin, nu au încercat să câştige favoruri din partea Curţii şi nu i-au acuzat pe alţii pentru a câştiga clemenţă pentru ei înşişi. În timpul procesului, Arhimandritul Serghie (Şein) a explicat că, din postura de călugăr, renunţase la lume, pentru a se dedica lui Dumnezeu. Doar cei superficiali şi slabi mai rămân conectaţi cu lumea din exterior, a afirmat el. Poate, acest tribunal, a spus el, care încearcă să mă conecteaze la viaţa lumii, să mă sperie? Faceţi ce aveţi de făcut. Mi-e milă şi mă voi ruga pentru voi.

Procesul a durat două săptămâni, iar procurorii au prezentat martori plătiţi să aducă acuzaţii false inculpaţilor.

Însă, cu cât mai mulţi martori erau chemaţi, mărturia lor părea să-l susţină pe Mitropolitul Veniamin şi să slăbească cazul guvernului împotriva lui. Un oarecare profesor de la Institutul Tehnologic, numit Egorov, a înfuriat instanţa, prin mărturia sa. El a fost acuzat că l-a urmat pe Mitropolit, aşa încât a fost arestat la faţa locului.

În ciuda tuturor dovezilor, inculpaţii au fost găsiţi vinovaţi. Susţinătorii guvernului şi membrii Armatei Roşii din instanţă, au primit aplauze. Avocatul apărării s-a adresat instanţei, spunând că ştia că orice motiv ar putea aduce va fi inutil. “Consideraţiile politice contează în primul rănd la dumneavoastră, şi toate verdictele trebuie să vă favorizeze politica”, a declarat el, continuând: chiar dacă toată lumea a înţeles că procesul este o farsă, Guvernul Sovietic nu-şi poate permite să facă un mucenic din Mitropolitul Veniamin. Exemplul istoriei, a subliniat el, trebuia să reprezinte un semnal de alarmă împotriva unui astfel de curs.

Când a terminat, avocatul apărării a fost aplaudat puternic. Judecătorii au încercat să restabilească ordinea, dar au constatat că mulţi comunişti din audienţă se alăturaseră, de asemenea, aplaudând.

Pârâţilor li s-a mai dat o şansă de a vorbi, iar Mitropolitul s-a adresat instanţei. El a spus, că l-a întristat să fie numit duşman al poporului, căci întotdeauna a iubit poporul şi i-a dedicat viaţa. Restul comentariilor sale a fost o apărare a celorlalţi judecaţi în proces odată cu el. Când judecătorul i-a cerut să spună ceva despre el însuşi, el a zis că, indiferent de ce condamnă Curtea prin decret, Îi va mulţumi lui Dumnezeu, spunând: “Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie pentru toate!”.

La ora 9:00 seara, pe 5 iulie, preşedintele Tribunalului a anunţat că zece inculpaţi, inclusiv Mitropolitul, urma să fie împuşcaţi.

Sfântul Veniamin şi cei dimpreună cu el (Arhimandritul Serghie, Gheorghe şi Ioan din Petrograd) au fost executaţi pe 31 iulie 1922. Au fost raşi şi îmbrăcaţi în zdrenţe, astfel încât echipa de tragere să nu ştie că a împuşcat membri ai clerului.

Aceşti Sfinţi mai sunt, de asemenea, cinstiţi la Soborul Noilor Martiri şi Mărturisitori ai Rusiei (25 ianuarie, sau Duminica după 25).

*********
/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /