Sfântul Sfinţit Mucenic Vasilevs, Episcopul Amasiei (+322)

Slăvitul Mucenic al lui Hristos, Vasilevs, a fost Mitropolit în Amasia pe vremea lui Liciniu, cumnatul marelui Constantin, pe vremea când Constantin îl făcuse pe Liciniu părtaş cu el la împărăţie.

La început erau pace şi linişte pretutindeni.

Dar întărindu-se împărăţia Răsăritului, Liciniu s-a îndepărtat de Hristos şi s-a întors la necurata închinare la idoli, la prigonirea creştinilor, la nestăpânirea patimilor trupeşti. Şi a fost cel din urmă împărat roman păgân, prigonitor al creştinilor.

Deci avea Constantina, împărăteasa, în slujba ei, o fecioară frumoasă, cu numele Glafira, creştină cu credinţa, din Italia, pe care, văzând-o Liciniu s-a aprins de poftă asupra ei şi voia să fie cu dânsa. Cu sfatul împărătesei şi de scârba păcatului, Glafira a răspândit vestea că este bolnavă şi că şi-a ieşit din minţi şi a trebuit să fie eliberată din slujba împărătesei, fiind de fapt răsplatită în taină de aceasta cu mulţime nenumărată de daruri. Încredinţată apoi unor oameni credincioşi, a fost dusă în părţile Armeniei, prin grija împărătesei.

Pe drumul spre Armenia, s-a făcut un popas în cetatea Amasia Pontului, unde, aflând o mulţime de creştini şi un episcop, au hotărât să rămână o vreme acolo, pentru frumuseţea locului, la un creştin anume Quintus. Şi destăinuindu-se episcopului Vasilevs, omul lui Dumnezeu a hotărât să nu descopere taina înstrăinării lor nici chiar creştinilor. Iar aflând că creştinii de acolo zidesc o biserică în cetate, Glafira a dat mult aur Sfântului episcop, pentru cinstirea lui Hristos, şi în scris şi împărătesei unde se afla şi a trimis şi împărăteasa mulţime de daruri episcopului Amasiei, pentru ridicarea bisericii.

Dar oamenii împăratului au prins aceste scrisori dintre împărăteasă şi Glafira şi s-a umplut împăratul de mare mânie şi îndată a scris conducatorului Amasiei, ca pe Vasilevs, episcopul creştinilor şi pe Glafira, slujitoarea, să-i trimită în fiare la dânsul, în Nicomidia. Însă mai înainte de a ajunge scrisoarea împăratului în Amasia, fericita Glafira s-a dus către Domnul.

Deci dregătorul prinzând numai pe Vasilevs (Vasilie), l-a pus în lanţuri şi l-a trimis la împărat, înştiinţându-l că Glafira a murit. Şi au mers cu dânsul doi diaconi, Pertenie şi Teotim.

Şi a fost închis episcopul în temniţă, iar diaconii locuiau într-o casă vecină şi aveau intrare liberă la episcopul lor şi se rugau împreună. Iar în noaptea când l-au scos la cercetare, şi-l îndemna împăratul a se lepăda de Hristos şi a se închina la idoli, episcopul a dat acest dumnezeiesc răspuns: “Niciodată nu vei putea să-mi dai atâta cât voieşti să-mi iei, dacă te sileşti a mă despărţi de Dumnezeul meu cel viu.” Şi aşa s-a mutat la Domnul, tăindu-i-se capul, iar trupul lui, fiind aruncat în mare, a fost scos şi înmormântat cu mare cinste, la 26 aprilie.