Sfântul Sfinţit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei, cu însoţitorii săi: Avdela preotul, Gotazat, Fusic şi alţi 1150 (+341)

Pe când în Persia împărăţea Saporie, se înmulţiseră creştinii în acea ţară, având episcopi, preoţi şi diaconi. Şi s-au pornit spre mânie invăţătorii păgânei credinţe a perşilor, care se închinau soarelui şi, împreună cu ei s-au unit şi evreii, spre pierzarea creştinilor, şi căutau să ridice pe împărat asupra lor.

Deci, au defăimat la împărat, mai intâi pe Sfântul Simeon, episcopul cetăţilor Ctesifon şi Salie, ca şi cum acesta ar fi vrăjmaş împărăţiei persane şi prieten al împăratului grecesc din Constantinopol, pe care îl înştiinţează de toate câte se petrec în Persia. Iar, mai apoi, au fost învinuiţi de trădare, toţi creştinii din Persia.

Drept aceea, Saporie a pus dajdie mare şi grea asupra creştinilor şi a rânduit şi dregători sălbatici, care să strângă în grabă aceste dajdii. A început, apoi, împăratul a ucide preoţi şi slujitori ai Bisericii, a jefui şi chiar a dărâma bisericile creştinilor, iar pe Sfântul Simeon, socotit ca vrăjmaş al împărăţiei perşilor, a poruncit să-l aducă la el. Însoţit de preoţii Avdela şi Anania şi ferecat în lanţuri, Sfântul episcop a fost dus înaintea împăratului. Întrebat de ce nu se închină soarelui, Sfântul Simeon a mărturisit cu tărie că el se închină numai lui Dumnezeu Cel Atotputernic. Deci, a fost trimis episcopul la temniţă, dar pe drum a zărit pe bătrânul Gotazat, care în tinereţe fusese învăţător împăratului şi fusese creştin, iar acum, pentru mărirea lumească şi de frică se închina soarelui, după credinţa perşilor. Pe acesta zărindu-l, episcopul s-a amărât în sufletul său şi şi-a întors faţa de la el, nevrând să-l vadă.

Dar Gotazat s-a luminat la suflet şi a plâns cu amar, văzând jalea şi batjocura episcopului său, şi-l ruga pe împărat pentru eliberarea din lanţuri a Sfântului episcop. Deci, împăratul, văzând intoarcerea la Hristos a lui Gotazat, nu numai că nu i-a împlinit cererea sa, ci măcar că ţinea mult la el, a poruncit de i s-a tăiat capul. Şi a îndeplinit, totodată, şi cea mai din urmă dorinţă a fostului său dascăl, adică, să se strige că numai pentru Hristos şi-a dat capul la tăiere. Şi a auzit de aceasta Sfântul Simeon, în temniţă fiind, şi a dat slavă lui Dumnezeu, bucurându-se.

Iar în ziua de Sfânta şi Marea Vineri a Patimilor Domnului, din acel an, au fost scoşi din temniţă cei o mie o sută cincizeci de creştini, ce se aflau închişi pentru credinţa lor, împreună cu episcopul lor Simeon şi cu ceilalti preoţi. Şi, după multe chinuri şi batjocuri, pe care le-au îndurat de la păgânii prigonitori, au primit cununa muceniciei, prin tăierea capului, cu sabia.