Sfântul Sfinţit Mucenic Simeon, Episcopul Ierusalimului, ruda Domnului, unul din cei 70 de Apostoli (+107)

Sfântul Simeon, care se numea frate al Domnului nostru Iisus Hristos, era fiu al lui Cleopa, fratele bun al lui Iosif, logodnicul Maicii Domnului, precum mărturisesc vechii scriitori vrednici de credinţă ai Bisericii: Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, Gheorghe Chedrin şi Nichifor Zantopol. Că după întoarcerea lui Iosif din Egipt, acest Cleopa a luat, întru însoţire, pe rudenia mai depărtată a lor, Maria, şi a născut dânsa pe acest Simeon, care ajungând la vârsta înţelegerii şi văzând minunile Domnului nostru Iisus Hristos, a crezut în El.

Iar după patima cea de bunăvoie a Domnului şi după învierea şi înălţarea Lui la cer, fericitul Simeon a fost numărat în ceata sfinţilor şaptezeci de Apostoli. Şi se ostenea, ca şi ceilalţi Apostoli, la bunăvestirea lui Hristos, umblând prin cetăţi şi prin sate, învăţând şi făcând minuni, luminând poporul la lumina dreptei credinţe şi înfrângând întunericul închinării idoleşti.

Şi era pe vremea când Iacov, altă rudă a Domnului, ţinea scaunul ierarhiei creştinilor din Ierusalim, fiind întâiul episcop de acolo. Dar necredincioşii doborâseră pe Iacov de pe scaunul Bisericii, fiindcă acesta îşi mărturiseşte credinţa lui în Hristos, şi lovindu-l cu un lemn în cap, l-au ucis.

Deci, la câtăva vreme după aceasta ucidere, Apostolii şi ucenicii, adunându-se în Ierusalim, au dat un nou urmaş Sfântului Iacov, alegând cu un singur glas, pe fericitul Simeon, al doilea episcop al Ierusalimului. În acest timp, au venit romanii, conduşi de Tit, fiul lui Vespasian, împăratul (69-79), risipind Ierusalimul, după zisa cea mai dinainte a Domnului Însuşi. În tot acest timp, creştinii, ascultând de glasul lui Dumnezeu, au plecat cu episcopul lor şi s-au retras dincolo de Iordan, într-o cetate numită Pella. Era prin anul 70. Deci, după risipirea Ierusalimului, creştinii s-au intors în Ierusalimul dărâmat şi au început a înflori din nou, mulţi locuitori îmbrăţişând noua credinţă.

Şi era fericitul Simeon ca şi sufletul noii înfloriri a Bisericii din Ierusalim, fiind el însuşi biserică a Duhului Sfânt, împodobind scaunul Ierusalimului şi aducând pe cei rătăciţi, la Hristos Dumnezeu. Şi aşa, lucrând cu înţelepciune la înflorirea Bisericii din Ierusalim până la vârsta de peste o sută de ani, Sfântul Simeon şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, sub Traian, împăratul romanilor, fiind osândit la răstignirea pe cruce, ca şi Stăpânul său, pentru mărturisirea că este creştin şi iubeşte pe Hristos Dumnezeu.