Sfântul Serapion de Zarzma – 29 octombrie

Sfântul Serapion din Zarzma a fost fiul unui aristocrat din Klarjeti (în Georgia) renumit pentru bogăţia sa şi pentru faptele bune. Serapion avea doi fraţi, care erau încă tineri atunci când mama lor a murit.

Tatăl lor, de asemenea, la scurt timp după aceea, a răposat.

Din copilărie, Sfântul Serapion şi-a dorit să ducă o viaţă de pustnic. Cu fratele său mai mic, Ioan, el a pornit spre Mânăstirea Parekhi, unde a cerut îndrumarea duhovnicească a „părintelui spiritual şi profesorului orfanilor“, marele vindecător Mihail de Parekhi.

Fratele mai mare a rămas acasă, pentru a continua tradiţia de familie în îngrijirea celor pribegi şi săraci.

Sfântul Mihail a văzut în tânărul Serapion sârg adevărat în lucrarea dumnezeiască şi l-a binecuvântat să intre în preoţie.

Odată, în timp ce se ruga, Sfântul Mihail a fost sfătuit, într-o viziune, să-i trimită pe ucenicii săi, Serapion şi Ioan, în Samtskhe, să întemeieze o mânăstire.

Serapion a devenit îngrijorat, la gândul unei aşa de mari responsabilităţi, dar s-a supus voinţei părintelui său duhovnicesc şi a pornit spre Samtskhe, cu mai mulţi însoţitori. El a luat cu el o icoană făcătoare de minuni a Schimbării la Faţă a Domnului nostru.

Călugării au urcat pe vârful unui munte foarte înalt şi, după ce au privit împrejur, au decis să se stabilească acolo şi să înceapă construcţia mânăstirii. Dar sătenii i-au urmărit de departe, aşa încât Sfinţii Părinţi au ajuns să se aşeze exact pe locul pe care păstorul lor, Sfântul Mihail, îl văzuse în viziune. La acel moment, un nobil credincios pe nume Gheorghe Chorchaneli domnea în această regiune muntoasă. Odată, în timp ce era la vânătoare, Gheorghe a văzut fum în pădurea deasă şi a trimis un servitor să afle cauza. El a fost informat curând că doi călugări deosebiţi se stabiliseră în acel loc. Imediat a mers către acolo, cu umilinţă i-a salutat pe călugări, închinându-se la icoana făcătoare de minuni, şi a cerut binecuvântarea Părinţilor.

Încântat şi inspirat de predicarea lui Serapion, prinţul a căzut în genunchi în faţa lui şi a promis să-l ajute, pe orice cale, în înfiinţarea noii mânăstiri. După ce a donat terenul şi zona înconjurătoare mânăstirii, el le-a înmânat monahilor un act de atribuire a proprietăţii asupra întregului teritoriu pe care călugării l-ar fi putut străbate pe jos într-o singură zi, pentru mânăstirea viitoare. Prinţul a trimis pe robul său, să-i însoţească.

Fraţii au mers în ţînutul necercetat, prin păduri dese şi pe cărări stâncoase. Doi localnici, temători de Dumnezeu, Ia şi Garbaneli, i-au însoţit. Dar nu toţi oamenii locului i-au primit pe călugări atât de călduros: localnicii din Tsiskvili i-au întâmpinat cu ostilitate şi au încercat să le ţină calea.

Chiar în aceeaşi seară a avut loc o minune: un cutremur a spart rocile care ţineau Lacul Satakhve şi s-a revărsat peste întregul sat Tsiskvili. Doar doi fraţi au supravieţuit. În acea zi, acest loc a fost numit „Zarzma“ [cuvântul „Zari“ este adesea folosit pentru a desemna un eveniment tragic].

Fraţii au început să caute un loc potrivit pentru a construi biserica lor. Sfântul Serapion a vrut să construiască biserica pe un deal înalt, dar Ioan şi ceilalţi fraţi s-au opus. „Nu trebuie, Sfinte Părinte, să construieşti în acest loc“, au spus ei. „Este înalt şi frig aici, iar fraţii sunt îmbrăcaţi doar în zdrenţe“.

Pentru a rezolva această problemă, Sfinţii Părinţi au umplut două candele mici, cu cantităţi egale de untdelemn. Serapion a aşezat una, după el, în partea de sus a dealului, Ioan a aşezat-o pe cealalaltă în apropierea unui râu, pe latura sudică a dealului, şi au început să se roage. În zori, candela lui Serapion se stinsese deja, dar candela lui Ioan a continuat să ardă până la prânz. Astfel, ei au început să construiască biserica, pe locul ales de Ioan.

Călugării au întâmpinat multe oprelişti în construirea bisericii lor. Zona era acoperită cu pădure deasă, iar pietrele necesare pentru construcţie puteau fi găsite doar la râu. La sugestia lui Gheorghe Chorchaneli, au salvat piatra unei biserici care fusese distrusă de cutremur.

După trei ani de construcţie, mânăstirea a fost terminată, iar Icoana Schimbării la Faţă, făcătoare de minuni, a fost aşezată în Altarul bisericii. Călugării au rânduit chiliile, iar Sfântul Serapion a stabilit rânduiala mânăstirii.

Când s-a apropiat mutarea sa la Domnul, Mihail din Parekhi a trimis pe doi dintre ucenicii săi la Serapion şi Ioan. Când a aflat că construcţia mânăstirii fusese finalizată, s-a bucurat peste măsură şi a binecuvântat pe binefăcătorul său, Gheorghe Chorchaneli. Apoi, a luat o ramură veştejită a unui merişor şi a dat-o aceluia, zicând: „Fiul meu, sădeşte acest copac în apropierea bisericii şi, dacă va înflori din nou, se va cunoaşte că este voia lui Dumnezeu să continuaţi cu sârg lucrarea pe care aţi început-o în numele Lui“. După ceva timp, ramura a înflorit, iar această minune s-a făcut cunoscută multora.

La mutarea sa la Domnul, Serapion l-a numit pe Ieromonahul Gheorghe succesorul său ca stareţ. El a fost îngropat cu mare cinste, în partea de răsărit a altarului, la biserica mânăstirii.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /