Sfântul Prooroc Ieremia (sec. VI înainte de Hristos)

Acest Sfânt şi Mare Prooroc Ieremia era evreu şi a trăit în vremea Vechiului Testament, sub patru regi din ţara lui Iuda: Iozie, Ioachim, Iehonia şi Sedechia (612-586 î.Hr.). El era din Anatot, oraşel din Iuda, tribul lui Veniamin, şi a fost de neam preoţesc, iar tatăl lui se numea Hilkia preotul. Şi era un tânăr ca de 20 de ani, când Dumnezeu l-a chemat la slujirea proorocească, că era ales pentru aceasta încă din pântecele maicii sale.

Din cartea rămasă de la el, care se află în Biblie, se vede că Ieremia a trăit în vremea celor mai mari tulburări din istoria evreilor, vremea când se pregătea dărâmarea Templului şi a Ierusalimului şi ducerea poporului evreu în robia Babilonului. Aceste fapte s-au petrecut odată cu năvălirea vestitului Nabucodonosor, marele împărat chaldeu al Babilonului (604-597). Şi robia avea să dureze vreme de 70 de ani.

Două mari împărăţii voiau atunci să pună stăpânire asupra poporului ales: Babilonul lui Nabucodonosor şi Egiptul faraonului Necao. Iar cuvântul lui Dumnezeu, pe care Ieremia trebuia să-l vestească, era: întâi, să aibă toţi supunere cinstită faţă de Nabucodonosor, care este “slujitorul lui Dumnezeu” pentru curăţirea fărădelegilor poporului ales şi pentru mântuirea lui, iar, al doilea, toţi să fugă de orice legătură cu Egiptul. Dar, pentru acest cuvânt, Ieremia a fost socotit trădător, vândut Babilonului. Şi, de aici, a pornit tot chinul profetului şi toată lupta sa cu neîncrederea poporului în cuvăntul lui.

A fost condamnat la moarte: “Cu moarte să moară, cela ce spune unele ca acestea.” Când regele a citit cuvintele lui Ieremia, scrise de Baruh, ucenicul acestuia, cartea a fost ruptă în bucăţi şi aruncată în foc. Adeseori Profetul a fost închis în temniţă, cu picioarele în butuci, sau aruncat în fântâna cu noroi, până la gât.

A avut însă şi apărători, care de mai multe ori l-au scăpat de la moarte.

Când bogaţii şi căpetenile iudeilor au fost duşi în robia Babilonului, Ieremia a rămas aproape de poporul sărac, pe pământul pustiit al ţării, îndepărtând toate cinstirile, cu care îl îmbia regele cuceritor. Iar, după uciderea lui Godolias, omul Babilonului în Ierusalimul dărâmat, când poporul a fugit în Egipt, de frica răzbunărilor, Proorocul s-a dus şi el acolo, nevrând să se despartă de poporul său.

Ieremia a luat parte la înnoirea vieţii religioase a poporului său, începută sub regele Iozia, în anul 621, după descoperirea Deuteronomului în templu şi după citirea lui în auzul tuturor.

Pe lângă alte scrieri, alcătuite prin ucenicul sau Baruh, Proorocul a descris, ca un martor care a văzut cu ochii lui, cu multă jale, dărâmarea Templului şi a Ierusalimului şi robia babilonică, dar şi timpurile de lumină ale venirii lui Mesia, a Cărui împărăţie o vedea ca pe un nou aşezământ, scris nu pe table de piatră, ci pe tablele vii ale inimii, iar pe Mesia, ca pe un sol trimis al lui Dumnezeu, să facă dreptate pe pământ.

Când şi unde şi-a sfârşit zilele, nu se ştie. Tradiţia ne spune că ar fi fost ucis cu pietre, de evreii fugiţi in Egipt. A propovduit cuvântul lui Dumnezeu, cam cincizeci de ani, şi a mai fost numit “Proorocul dreptăţii lui Dumnezeu.”