Sfântul Pitirim, Episcop de Tambov

Thursday 16 june 2022

Sfântul Pitirim, Episcop de Tambov, în lume Procopie, s-a născut pe 27 februarie 1645 (sau 1644) în oraşul Viazma. Din tinereţe, Domnul l-a pregătit pe Procopie pentru o slujire înaltă duhovnicească. În vremea copilăriei sale a învăţat citirea şi scrierea, participa la slujbele Bisericii şi dobândise obiceiul rugăciunii. Lui Procopie îi plăcea să citească scrierile Sfinţilor Părinţi şi Vieţile Sfinţilor. Acest lucru a ajutat la sporirea duhovnicească a viitorului ierarh. Băiatul era remarcat pentru dragostea sa generală de muncă, pentru cunoştinţele sale şi pentru judecata matură. El a fost înzestrat cu talent artistic şi s-a preocupat cu succes de pictarea icoanelor şi de cântările bisericeşti. Caracterul înalt duhovnicesc l-a condus pe Procopie pe calea vieţii monahale. Hotărât să se dedice complet lui Dumnezeu, a intrat în Mânăstirea Viazma a Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută pentru rânduiala sa aspră. Când avea douăzeci şi unu de ani, a fost călugărit, cu numele de Pitirim.

Tânărul călugăr a câştigat respectul fraţilor săi prin viaţa sa ascetică, fiind ales egumen. În 1684 a fost ridicat la demnitatea de Arhimandrit. Sfântul Pitirim, conform decretului Ţarului şi al Patriarhului, se sârguia în a îndeparta „lucrarea de slabă calitate”, icoanele occidentale, din biserici şi din uzul privat. În timpul unei procesiuni, el a confiscat o astfel de icoană pictată de un iconar necalificat. Cei care purtaseră icoana au cârtit şi au blestemat, mulţi dintre oameni ridicându-se împotriva Sfântului. Acestea au ajuns la cunoştinţa Patriarhului Ioachim, care a lăudat curajul şi râvna Arhimandritului Pitirim, aprobând acţiunile sale şi chemându-l la Moscova pentru o slujire superioară a Bisericii.

La 1 septembrie 1684, Sfântul Pitirim a fost ales Episcop, iar la 15 februarie 1685 Patriarhul Ioachim îl sfinţea Episcop de Tambov. Sfântul Pitirim nu a plecat imediat, ci a rămas la Moscova un an, pregătindu-se pentru noile sale responsabilităţi.

Organizată în 1682, Eparhia de Tambov suferea de pe urma sărăciei şi analfabetismului locuitorilor săi. Păgânii reprezentau cea mai mare parte a coloniştilor: mordovieni, ceremişi, mereşci. Pe teritoriul Eparhiei trăiau şi mulţi tătari musulmani, adversari aprigi ai creştinismului. Printre coloniştii creştini ai Eparhiei se numărau mulţi schismatici, fugăriţi de justiţie sau criminali alungaţi.

Sfântul s-a dedicat cu zel sarcinilor puse înaintea sa. Pe locul vechii biserici din lemn din Tambov, a început să construiască o catedrală din piatră, cu două niveluri, în cinstea Schimbării la Faţă a Domnului, cu paraclisul închinat Sfântului Nicolae. Sfântul Pitirim nu numai că a supravegheat construcţia sfântului lăcaş, dar chiar a participat la lucrările de clădire a acestuia.

Sfântul a făcut mari eforturi, dedicându-se iluminării duhovniceşti a turmei sale. El a construit o şcoală specială pentru clerici, unde păstorii Bisericii erau instruiţi sub îndrumarea sa. În casa sa, Sfântul organizase o bibliotecă plină cu literatură duhovnicească (pe inventarul Catedralei Adormirii Maicii Domnului din Moscova, sunt menţionate „două cărţi ale lui Dionisie Areopagitul, legate în piele, una în roşu, cealaltă în negru, cu margini aurite”, aparţinând Sfântului Pitirim). Sfântul a instruit continuu turma sa, predicând Cuvântul lui Dumnezeu. Făcea adesea călătorii în toată Eparhia, pentru a avea cunostinţă de nevoile comunităţilor.

Sfântul Arhipăstor a fost constant preocupat de întoarcerea schismaticilor şi a dizidenţilor la Biserica Ortodoxă. Evlavia sa profundă, mila activă faţă de aproape şi răbdarea înţeleaptă în discuţiile cu schismaticii şi dizidenţii, îi făceau pe aceia să capete încredere în cuvântul lui. Prin exemplul vieţii sale sfinte şi prin puterea discursului plin de har, Sfântul i-a condus pe mulţi la adevărata credinţă. Sora Sfântului, Caterina, a devenit prima stareţă a Mânăstirii de maici Înălţarea Domnului, pe care a întemeiat-o în 1690.

Fiind un om îndrăzneţ al rugăciunii şi mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, Sfântul Pitirim nu şi-a pierdut niciodată smerenia creştină. Fără a se încrede în propria sa putere omenească, Arhipăstorul a protejat oraşul Tambov încredinţat lui de Dumnezeu, cu icoane ale Mântuitorului şi ale Maicii lui Dumnezeu din Kazan, aşezându-le la cele două porţi principale.

Sfântul Pitirim s-a rugat mult şi şi-a învăţat turma să se roage. El era prezent la dumnezeieştile slujbe în fiecare zi, iar de multe ori ajungea să le oficieze chiar şi singur. În acele zile în care Sfântul nu slujea, cânta în cliros (cor), învăţând corul cu cântările şi citirile bisericeşti corespunzătoare. În chilia sa, Sfântul se ruga foarte des înaintea Icoanei Devpeteruvsk a Maicii lui Dumnezeu (29 februarie) şi a celei a Sfântului Nicolae.

Sfântul Pitirim a iubit frumuseţea naturii patriei sale, care a stârnit în el un sentiment de mulţumire rugătoare către Preasfânta Treime, pentru lumea cea văzută. În pădure, în apropierea locului în care se rătrăgea pentru rugăciune solitară, a construit Mânăstirea Tregulaev a Sfântului Ioan Botezătorul. El a întemeiat-o împreună cu prietenul său duhovnicesc, Sfântul Mitrofan din Voronej (23 noiembrie şi 7 august). Acolo, Sfântul a aşezat o cruce mare din lemn, cu o Icoană a Mântuitorului.

Asemenea marilor asceţi, Sfântul Pitirim a dedicat mult timp muncii fizice. Fântânile pe care le-a săpat cu propriile mâini la Mâăstirea Tregulaev a Sfântului Ioan Botezătorul, lângă Catedrala Tambov şi în pădurea unde se retrăgea pentru linişte şi rugăciune, sunt dovezi în acest sens.

Sfântul Pitirim s-a mutat la Domnul în 1698, la vârsta de cincizeci şi trei de ani. Trupul Sfântului a fost înmormântat la nivelul inferior al Catedralei Schimbarea la Faţă a Mântuitorului din Tambov, la zidul de sud al paraclisului din partea dreaptă, închinat Sfântului Nicolae.

Nici după mutarea la cele veşnice, Sfântul Pitirim nu a rupt legăturile duhovniceşti cu turma sa. Oamenii veneau la mormântul său, pentru a-i cere mijlocirea, primind rapid vindecare de la Dumnezeu. Cu fiecare an, numărul pelerinilor a crescut. Pe 28 iulie, la pomenirea binecuvântată a Sfântului, aceştia luau parte la slujbă, în Catedrala Tambov. Fiecare nou semn al milostivirii lui Dumnezeu, obţinut prin rugăciuni către Sfântul Pitirim, a inspirat în oameni convingerea că Episcopul pe care îl venerau fusese cu adevărat un om al lui Dumnezeu. Din anul 1819, au început să se înregistreze numărul minunilor şi mărturiile personale, iar venerarea Sfântului Pitirim s-a extins mult dincolo de Eparhia Tambov. Pe 28 iulie 1914, Sfântul făcător de minuni Pitirim, Episcopul de Tambov, a fost numărat între Sfinţi.

*********
/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/