Sfântul Pitirim, Episcop de Perm

Sfântul Pitirim, Episcopul marelui Perm, a fost ales şi sfinţit pentru Scaunul din Perm, după suferinţa şi moartea Sfântului Gherasim din Perm (24 ianuarie). Înainte de a deveni Episcop, Arhimandritul Pitirim a condus Mânăstirea Ciudov. Mai târziu, a devenit cunoscut drept compozitorul Canonului către Sfântul Alexie, Mitropolitul Moscovei (12 februarie) şi scriitor al Vieţii sale.

În calitate de Episcop, Sfântul Pitirim s-a preocupat mai întâi de stabilirea unor relaţii prieteneşti între popoarele zirianilor şi vogulilor. El împărţea scrisori şi mesaje, încercând să-i păzeasxă pe ziriani de prădăciuni. Liderul vogulilor, Asyka, totuşi, profitând de distanţarea episcopului faţă de capitală, a incendiat aşezările creştine şi a ucis oameni fără de apărare.

Proprietarii terenurilor din Novgorod au păstrat terenuri la râurile Vig şi Dvina, suferind moarte, fiind jefuiţi constant. În anul 1445, s-au ridicat împotriva vogulilor şi l-au capturat pe Asyka. Păgânul viclean a jurat prietenie şi a promis că nu-i mai hărţuieşte pe creştini. Lăsat liber, Asyka a aşteptat un moment prielnic pentru a ataca Ust-Vym, cu scopul de a-l ucide pe Sfântul Pitirim, căruia i-a atribuit înfrângerea de către novgorodeni.

În acest timp, Sfântul Pitirim a fost de două ori la Moscova: în 1447, pentru a trimite o enciclică Prinţului Dimitrie Şemiaka; şi, din nou, în anul 1448, pentru sfinţirea Sfântului Iona, Mitropolitul Moscovei (31 martie). Profitând de absenţa Sfântului Pitirim, Asyka a lansat din nou un atac asupra unei aşezări de ziriani, în apropierea Pehorei, jefuindu-i şi ucigându-i pe localnici. Nu numai zirianii, ci şi vogulii care îşi duceau viaţa lor nomadă în apropierea afluentului Pehorei, au devenit convinşi de adevărul predicării Sfântului Pitirim şi au început să primească să se boteze.

Înveninat de aceasta, Asyka a înfăptuit o nouă fărădelege. La 19 august 1456, a ucis pe Sfântul Pitirim, pe când acesta din urmă binecuvânta apele la confluenţa Râurilor Vaga şi Vişeda. Trupul Sfântului a rămas timp de 40 de zile într-un mormânt, pe locul morţii sale (până la primirea veştii triste a morţii sale). În ciuda vremii calde, putreziciunea nu l-a atins. Sfântul a fost îngropat în Catedrala Ust-Vym, a Bunei Vestiri, lângă predecesorul său, Sfântul Gherasim. Memoria mutării sale la Domnul a fost înscrisă într-o carte de slujire, în anul 1522. În anul 1607 a fost hotărâtă cinstirea comună a celor trei mari Ierarhi sfinţi: Gherasim, Pitirim şi Iona (29 ianuarie). Ei s-au succedat, unul pe celălalt, la Catedrala Ust-Vym.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /