Sfântul Părinte Donat, Episcopul Evriei

Acest Sfânt Părinte a trăit în zilele lui Teodosie cel Mare, fiind episcop în cetatea ce se cheamă Evria, în Epirul cel vechi. Şi lângă acea cetate era un sat ce se numea Soria, la care era un izvor cu apă, şi câţi beau dintr-însul mureau cu amar.

Aflând de aceasta Preasfântul Episcop Donat, a mers la izvor cu clericii săi, şi cum a sosit s-a făcut tunet, şi îndată ieşind de acolo un balaur purtător de moarte, care îşi avea cuibul la izvor a întâmpinat pe fericitul, şi încerca să împiedice cu coada sa picioarele asinului pe care era Sfântul Donat călare.

Iar Sfântul Donat întorcându-se şi văzând balaurul, a luat funia cu care bătea asinul şi a lovit spinarea balaurului, cu aceasta făcând pe balaur să ia rană purtătoare de moarte; pentru că îndată a căzut şi a murit.

Atunci au adunat lemne cei ce au văzut minunea, şi au făcut foc, şi au ars fiara. Şi nimenea nu cuteza să se apropie de apă şi să o guste; iar Sfântul Donat făcând rugăciune şi binecuvântând izvorul şi bând el întâiul, a făcut pe ceilalţi să bea fără de frică.

Acestea aflând Teodosie împăratul, a chemat pe toţi episcopii, câţi erau acolo, şi a întrebat: “Care este Donat, cel ce a lovit balaurul cu biciul şi l-a omorât, şi cu rugăciunea sa a scos apă din pământ, şi din cer ploaie a pogorât?” Iar ei îl arătară zicând: “Acesta este, împărate”; şi împăratul sărutându-l, îl duse la împărăteasă, şi căzând amândoi apucară picioarele Sfântului Donat, rugându-l şi zicând: “Robul lui Dumnezeu, rugămu-te, fă milă cu noi; că avem numai o fiică singură născută, care este bântuită de cumplit demon, încât suntem foarte mâhniţi la suflet, şi de o vei tămădui, ia-ţi jumătate din avuţia ei”.

Sfântul zise: “Să vină copila”; iar ei luară pe Sfântul Donat de-l duseră la dânsa. Şi certând, Sfântul, pe demon, şi gonindu-l, îndată s-a tămăduit copila. Dându-i împăratul făgăduinţa, Sfântul Donat n-a primit să o ia, dar pentru buna sa voinţă a cerut să i se dea un loc ce îi era aproape de oraşul lui, şi se chema Omfalion, foarte bun ca să-şi facă biserică. Pe care, îndată împăratul i l-a dăruit cu carte poruncitoare.

Fiind, atuncea, şi secetă mare pe pământ, cu învoirea împăratului a ieşit Sfântul afară din cetate şi a făcut rugăciune, şi a căzut atâta ploaie din cer în cetate şi împrejur, că s-a umplut pământul, încât se părea că va fi potop. Iar împăratul avea grijă de Sfântul, căci era numai cu o haină îmbrăcat şi ploaia era grea. Iar dacă a venit Sfântul în curtea împărătească, nefiind nicidecum udat, s-au minunat toţi; deci împăratul se bucura de cuvintele lui şi, dându-i mult aur, pentru zidirea bisericii şi alte lucruri iscusite pentru podoaba aceleiaşi biserici, l-a trimis la lăcaşul său. Apoi, mergând şi făcând biserica, şi gătindu-şi mormântul său, foarte bătrân fiind, s-a mutat către Domnul.