Sfântul Oswald, rege şi mucenic

Sfântul Oswald s-a născut în jurul anului 605, fiind al doilea dintre cei şapte fii ai Regelui anglo-saxon Aethelfrith, care a fost primul conducător care a unit Provinciile Bernicia şi Deira, sub Împărăţia Northumbriei.

Regele Edwin din Deira a refuzat să accepte controlul Berniciei asupra ambelor provincii, aşa încât a încercat o lovitură de stat, în timp ce Aethelfrith se afla departe, în nord. Edwin a fost învins şi trimis în exil. Când Aethelfnith a fost ucis mai târziu, Edwin a devenit Rege de Northumbria.

Mama lui Oswald, Acha (sora lui Edwin) a fugit în Irlanda (numită Scoţia), cu copiii ei. Se crede că, în timpul celor şaptesprezece de ani de exil, Sfântul Oswald a primit botezul creştin la Iona şi a învăţat, de asemenea, limba galică.

Edwin a fost ucis în 633, în timp ce lupta împotriva Regelui Penda de Mercia şi a regelui Caedwalla de Cwynedd (North Wales). Eanfrith, fratele mai mare al lui Oswald, s-a întors la păgânism şi a fost ucis în lupta împotriva lui Caedwalla. Acum, Oswald a trebuit să conducă lupta împotriva bretonilor.

În 634 Oswald a adunat o armată şi a plănuit să întâmpine forţele din Penda şi Caedwalla la Heavenfield (Hefenfelth), lângă Roman Wall, la peste 11 Km nord de Hexham. În ajunul bătăliei, Sfântul Oswald a ridicat o mare cruce de lemn pe acel teren. Cu mâinile lui, Regele a înfipt crucea, în timp ce oamenii lui astupau gaura care fuseseră săpată pentru aceasta. Deşi doar câţiva dintre oamenii săi erau creştini, Oswald a ordonat armatei să îngenuncheze şi să se roage Dumnezeului Adevărat şi Viu, să le aducă biruinţa.

“Să îngenuncăm acum şi să ne rugăm Atotputernicului şi Singurului Dumnezeu Adevărat, ca El să ne apere, cu mila Sa, de duşmanul nostru cel mândru”, le-a zis el: “Căci El ştie că luptăm într-un război drept, în apărarea vieţii şi a ţării noastre”.

O replică modernă a acestei cruce se află acum pe acel loc, lângă Biserica Sfântului Oswald.

În noaptea de dinaintea bătăliei, Regele Oswald a avut o viziune a Sfântului Columba din Iona (9 iunie), care şi-a întins mantaua deasupra soldaţilor care dormeau şi a promis ca armata saxonă să învingă pe Caedwalla a doua zi. După bătălie, Oswald şi-a stabilit supremaţia în Northumbria şi dreptul său la titlul de Bretwalda (Mare Rege al Angliei). El a fost naşul Regelui Cynegils de Wessex la botezul său şi s-a căsătorit cu fiica aceluia, în 635. Până în 637, autoritatea lui Oswald a fost recunoscută de aproape toată lumea.

Pentru următorii cinci ani, Marea Britanie a fost binecuvântată printr-o perioadă, mai rar întâlnită, de stabilitate. În timp ce guverna tărâmul său pământesc, Sfântul Oswald lucra, de asemenea, la primirea cununei cereşti şi la aducerea poporului la Împărăţia lui Dumnezeu. Întorcându-se la călugării celtici din Iona, mai degrabă decât spre clerul roman din Canterbury, Oswald i-a invitat pe misionari să proclame Evanghelia oamenilor săi. Primul episcop trimis să conducă misiunea s-a dovedit nepotrivit, căci el a smintit pe mulţi prin asprimea sa. Episcopul a fost rechemat, căutându-se un candidat ideal care să îl înlocuiască.

Sfântul Aidan (31 august) a fost sfinţit episcop şi trimis în Northumbria, să se ocupe de misiune. Regele Oswald i-a dat insula Lindisfarne, lângă reşedinţa regală din Bamburg, pentru tronul episcopal. Sfântul Aidan a întemeiat, de asemenea, faimoasa mănăstire din Lindisfarne.

Întrucât Episcopul Aidan nu vorbea încă fluent limba anglo-saxonă, Sfântul Oswald l-a însoţit în călătoriile sale misionare. Regele traducea cuvintele episcopului şi explica cuvântul lui Dumnezeu oamenilor săi, jucând un rol activ în evanghelizarea împărăţiei sale. Oamenii se adunau să primească botezul, atraşi în parte de predicarea lui Aidan, dar şi de exemplul Regelui Oswald, de evlavie şi virtute.

Sfântul Oswald a fost un creştin devotat şi sincer, care adesea era surprins aşezat, cu mâinile strânse deasupra genunchilor, într-un gest de rugăciune. El a acordat terenuri şi bani pentru înfiinţarea mănăstirilor şi a fost renumit pentru generozitatea sa faţă de săraci.

Într-un an, după ce a participat la Slujba Paştelui, Regele Oswald s-a aşezat la o masă cu Episcopul Aidan. Episcopul fiind pe punctul de a binecuvânta mâncarea, un slujitor a intrat şi l-a informat pe rege că un număr mare de nevoiaşi se afla afară, cerşind de mâncare. Regele a ordonat ca mâncarea proprie să fie servită celor săraci, pe platouri de argint, şi ca vasele din argint să fie sparte şi împărţite acelora. Există o ilustrare fermecătoare a acestui incident, din secolul al treisprezecelea, a lui Berthold Misal, în Biblioteca Pierpont Morgan din New York (Morgan MS 710, Fol. 101v). Aidan, profund mişcat de milostenia Sfântului Oswald, l-a prins de mâna dreaptă şi a spus: “Fie ca această mână să nu piară niciodată”. Potrivit tradiţiei, mâna Sfântului Oswald a rămas neputrezită timp de secole după moartea sa. Sfântul Bede (27 mai) spune că mâna era păstrată în Biserica Sfântului Petru, la Bamburgh, unde era venerată de toţi. Locaţia actuală a mâinii, dacă supravieţuieşte încă, nu mai este cunoscută.

Sfântul Oswald a fost ucis în lupta împotriva forţelor superioare ale Regelui Penda, pe 5 august 642, într-un loc numit Maserfield. Avea doar treizeci şi opt de ani. Înainte de moartea sa, Sfântul Oswald s-a rugat pentru sufletele soldaţilor săi. Acest lucru a devenit aproape proverbial: “Dumnezeule, fii milostiv cu sufletele lor, spuse Oswald când a căzut”.

Unii identifică locul de luptă cu Oswestry (copacul lui Oswald, sau Crucea) în Shropshire, dar acest lucru pare un loc puţin probabil pentru o bătălie între mercieni şi nordumbrieni. Alţii cred că Lichfield este locul probabil. Lichfield înseamnă “Câmpia Trupului” şi a fost întemeiat de fratele lui Oswald, Oswy. Oraşul a fost arhiepiscopie timp de şaptesprezece ani sub Offa, care a avut o anumită veneraţie pentru Sfântul Oswald.

După bătălia de la Maserfield, trupul Sfântului Oswald a fost tăiat, iar capul şi braţele au fost atârnate pe stâlpi. Multe vindecări minunate s-au întâmplat în acel loc. Acest lucru nu este surprinzător, căci în timpul vieţii sale, Sfântul Oswald i-a ajutat mereu pe bolnavi şi pe cei nevoiaşi. Pelerinii au luat pământ din locul unde a căzut Sfântul Oswald, iar mulţi bolnavi au fost vindecaţi prin amestecarea prafului, cu apă, şi folosindu-l ca băutură.

La un an după moartea sa, braţele Sfântului Oswald au fost aduse la Bamburgh, de Oswy, iar capul lui a fost dus la Lindisfarne. Acolo, episcopul îndurerat Aidan l-a aşezat în biserica mânăstirii.

Potrivit lui William din Malmesbury (secolul al XII-lea), Sfântul Oswald este primul sfânt englez ale cărui Sfinte Moaşte au făcut minuni. Părticele din Sfintele sale Moaşte au fost împărţite mai multor biserici din Anglia şi Europa. Astăzi, capul Sfântului Oswald se află în Catedrala Durham, în racla Sfântului Cuthbert, dar restul Sfintelor sale Moaşte par a fi pierdute.

În decembrie 1069, un cleric numit Earnan a avut o viziune a Sfinţilor Cuthbert (20 martie) şi Oswald. El l-a descris pe rege ca fiind îmbrăcat într-o manta stacojie, înalt în statură, cu o barbă subţire şi o faţă de băiat tânăr. Acest lucru este înregistrat de istoricul Simeon din Durham.

În Evul Mediu, evlavia faţă de Sfântul Oswald s-a răspândit din Marea Britanie în Spania, Italia şi Germania. Din păcate, faima acestui rege creştin este oarecum ascunsă astăzi, iar popularitatea sa s-a diminuat după Cucerirea Normandă, în 1066. Înainte de aceasta, invadatorii danezi au distrus multe instituţii politice şi juridice anglo-saxone, precum şi înregistrări scrise sau tradiţii orale care fuseseră păstrate în mănăstiri.

Deşi Regele Alfred cel Mare şi chiar William Cuceritorul erau nerăbdători să aibă legătură cu Sfântul Oswald, împăraţii care au domnit după cucerire au fost mai puţin înclinaţi să se asocieze reputaţiei Sfântului Oswald, ca regi. Timp de trei secole, regii normanzi ai Angliei au vorbit limba franceză, care devenise limba Curţii, şi au arătat un interes redus faţă de istoria engleză.

Au existat schimbări semnificative ale culturii monahale, după cucerire. Un număr de călugări a fost adus din Franţa şi a început să populeze mănăstirile englezeşti. La acel moment, Biserica Engleză devenea mai solid aliată cu Roma, iar vechile tradiţii celtice începeau să dispară.

Sfântul Oswald merită să fie mai bine cunoscut, dar el nu a fost complet uitat. Există peste şaizeci de biserici închinate lui în Anglia, iar numele său este, de asemenea, asociat cu mai multe nume de locuri şi ape sfinte.

Sfântul Oswald este, de asemenea, cinstit şi pe 20 iunie (Mutarea Sfintelor sale Moaşte).

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /