Sfântul Onufrie din Mânăstirea Sfântul David Gareji, Georgia

Sfântul Onufrie din Gareji (Otar Maşutaţe, cu numele din lume) a vieţuit şi s-a nevoit în secolul al XVIII-lea. El era un aristocrat renumit în Kartlian, pentru bogăţie, ospitalitate şi milostenie.

Dorind o viaţă ascetică, Otar purta o cămaşă din păr, pe sub strălucirea lui distinsă, rugându-se neîncetat lui Dumnezeu pentru a putea duce o viaţă de monah. Acesta a dezvăluit acestă dorinţă, soţiei sale: “Însetez după a părăsi această lume şi a mă apropia de Hristos”, a spus el. “Prin urmare, te rog să ierţi toate greşelile mele săvârşite atât cu voie, cât şi fără de voie”.

Soţia sa credincioasă a consimţit şi i-a permis să meargă, în pace. Otar a călătorit cu cei doi fii mai mari, la Tbilisi, i-a binecuvântat şi şi-a luat rămas bun, pentru ultima oară. Apoi, a pornit către Mânăstirea David-Gareji, care la acel moment era condusă de marele Arhimandrit Gherman.

Arhimandritul Gherman l-a primit pe Otar, cu mare bucurie şi, după o scurtă perioadă de timp, el l-a tuns călugăr, cu numele de Onufrie.

Binecuvântatul Onufrie era om liniştit, umil şi ascultător şi un ascet neobosit. Rămânea priveghind noaptea, iar după rugăciunile de dimineaţă, continua să cânte Psalmi, vărsând lacrimi pentru greşelile din trecut. Mânca doar o singură masă pe zi, constând din pâine şi apă, şi doar după ora Vecerniei. Odată, daghestanezii au atacat Mânăstirea David-Gareji, jefuind biserica şi luând ostatici mai mulţi călugări, între care şi Onufrie, preoţii Maxim şi Ioachim şi patru diaconi. Onufrie era cel mai în vârstă dintre ei. Necredincioşii au planificat să-l înjunghie, vrând să-l ucidă, dar Domnul l-a apărat de răul lor plan. Conform voinţei lui Dumnezeu Cel Milostiv, Onufrie a fost eliberat şi s-a întors la mânăstire.

Obştea era sărăcită după invazie, aşa încât Arhimandritul Gherman l-a trimis pe Sfântul Onufrie într-o misiune, de a face rost de alimente. Îi era dificil Sfântului Onufrie să se îndepărteze de mânăstire, dar a ascultat fără cârtire dorinţa stareţului său; fostul aristocrat a început să meargă din uşă în uşă, cerşind milostenie. La Tskhinvali, în Samachablo, Sfântul Onufrie a atras atenţia unei mulţimi de oameni care ducea un tânăr posedat de duhuri rele. Sfântul i-a abordat şi a aflat că îl duceau pe tânăr la o ghicitoare, pentru ajutor.

Cu dragoste şi îndrăzneală, Sfântul Onufrie s-a adresat mulţimii, spunând: “Copiii mei, un astfel de comportament nu se potriveşte credincioşilor creştini. Aduceţi pe tânăr la mine!”. Mama tânărului a căzut în genunchi înaintea lui, cerşindu-i ajutor, dar Sfântul Onufrie a ridicat-o şi a spus: “Am cu mine pământ din mormântul Sfântului David din Gareji. Acesta vă va ajuta fiul!”. El a dizolvat puţin din pământ în apă şi l-a dat tânărului, să bea, fiind pe dată vindecat.

Sfântul Onufrie l-a luat cu el pe cel mai tânăr fiu, Ioan, şi s-a întors la mânăstire, cu o mare mulţime de provizii.

Odată, un oarecare arab, cu un ochi rănit, a venit la mânăstire, căutând să ceară ajutor. Sfântul Onufrie i-a spălat ochiul, cu apă din izvorul sfânt al lui David-Gareji, şi a fost pe loc vindecat.

Mai târziu, Sfântul Onufrie a dorit să fie tuns în marea schimă. Stareţul a ezitat şi i-a zis lui Onufrie să rămână, timp de douăzeci sau treizeci de zile, la mormântul Sfântului David, acela rugându-se şi implorând pe Dumnezeu să-i dezvăluie voia Sa. Sfântul a rămas acolo în rugăciune, iar după treizeci de zile, Dumnezeu a dezvăluit stareţului că Părintele Onufrie era cu adevărat demn de această cinste. Apoi, Schimonahul Onufrie a depus jurământul tăcerii şi a început să doarmă pe un covor destrămat. Pe sub îmbrăcăminte purta un lanţ greu şi nu-şi părăsea chilia decât pentru a participa la dumnezeieştile slujbe.

Curând, binecuvântatul Onufrie devenise atât de slăbit, încât nu mai era capabil să stea ridicat. Fraţii i-au cerut să se culce pe un pat şi să-şi odihnească capul pe o pernă, dar binecuvântatul Onufrie şi-a deschis gura pentru prima oară după jurământul tăcerii, zicând: “Eu voiesc să-mi închei zilele, pe acest covor”.

Sfântul Onufrie şi-a îndurat neputinţele, cu recunoştinţă, repetând neîncetat rugăciunea lui Iisus. Când oamenii veneau să primească binecuvântarea sa, el îi întâmpina, zicând: “Lasă-mă să sărut poala veşmântului tău şi să spăl picioarele tale, cu lacrimile mele!”.

La Sărbătoarea Botezului Domnului, Sfântul Onufrie s-a mutat la cele veşnice. Sfântul Onufrie a fost îngropat în partea de sud a mormântului Sfântului David din Gareji, lângă fereastra Altarului, fiind cinstit pe 29 septembrie.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /