Sfântul Nou Mucenic Nichita din Nisros, din apropierea Rodos

Sfântul Mucenic Nichita s-a născut în oraşul Mandraki, pe insula Nisiros din marea Egee, iar tatăl său era unul dintre mai marii oraşului. Tatăl a comis o crimă pentru care a fost arestat şi pus sub judecată de către musulmani. De frica de a fi executat, el a decis să-şi salveze viaţa, devenind musulman împreună cu familia sa. Nichita, care era prea tânăr pentru a înţelege semnificaţia acestei schimbări, a primit numele de Mehmed. Creştinii din Nisiros i-au dispreţuit pentru renunţarea la Hristos, aşa încât familia a trebuit să se mute pe Insula Rodos.

Într-o zi, Nichita a intrat într-o dispută cu un băiat musulman cu care se juca. Când mama băiatului a auzit despre asta, a început să strige la Nichita şi să-l numească necredincios. Nedumerit de acest lucru, Nichita a întrebat-o pe mama lui ce înseamnă aceasta. Ea a ignorat întrebările, dar Nichita a persistat în încercările sale de a descoperi adevărul. În cele din urmă, mama sa a renunţat şi i-a spus cum deveniseră musulmani. Apoi, a dorit să ştie care îi fusese numele său de creştin, cel pe care îl primise la botez. Când i s-a spus că fusese Nichita, el a devenit hotărât să se întoarcă la credinţa sa şi să aştepte o ocazie de a scăpa de pe insulă.

Nichita a luat o navă către Insula Chios şi a debarcat în portul Lithe. Mergea fără să ştie unde merge şi, curând, a ajuns la mănăstirea bizantină Nea Moni. Acolo, i-a povestit istoria sa egumenului şi a cerut sfaturi privind mântuirea proprie. Egumenul i-a spus să-l viziteze pe Macarie, fost Mitropolit al Corintului, care vieţuia pe insulă ca ascet la acel moment. Când Macarie a auzit mărturisirea sa, el a fost primit înapoi în Biserică, prin Taina Mirungerii, şi a primit, de asemenea, poveţe duhovniceşti.

Nichita a decis să rămână în Mânăstirea Nea Moni, unde a început să ducă o viaţă ascetică. Dorind să întreprindă nevoinţe şi mai mari, Nichita a vieţuit în peştera Sfinţilor Părinţi, din apropierea mânăstirii. Acolo, s-a întâlnit cu ascetul Antim. El i-a spus că un creştin care l-a negat pe Hristos trebuie să se întoarcă în locul negării sale şi să-şi mărturisească credinţa în Iisus Hristos, respingând islamul şi suferind martiriul. Nichita s-a bucurat când a auzit acest lucru şi apoi a revenit în mânăstire, unde le-a spus Părinţilor dorinţa sa. Văzându-i hotărârea, au săvârşit Paraclisul Maicii Domnului, acesta primind binecuvântare să-şi înplinească dorinţa.

Când tânărul a ajuns în portul Chios, a fost arestat de un colector de taxe din Crimeea, pentru că nu a făcut dovada plăţii taxei obligatorii pentru toţi creştinii ortodocşi din Imperiul Otoman. În timp ce era dus spre închisoare, colectorul de taxe s-a oprit într-un loc numit Bounaki, unde a căutat alţi sustraşi de la taxe. Dar, un preot pe nume Daniel, care îl ştia pe Nichita, s-a întâmplat să-l strige pe Nichita folosind numele lui islamist Mehmed. Când l-a întrebat pe Nichita de ce fusese arestat, i s-a răspuns că nu plătise taxa. Atunci, părintele Daniel a strigat: “Iată ceva nou! Musulmanii sunt obligaţi să plătească taxa?”.

Când Nichita i-a explicat că redevenise creştin, fiind numit Nichita, musulmanul din Crimeea a auzit conversaţia lor şi l-a luat la interogatoriu. Apoi, Nichita a fost dus la judecătorul turc şi a fost chestionat.

Nichita a recunoscut înaintea judecătorului că fusese musulman şi circumcis, dar că apoi a decis să revină la credinţa creştină, care este adevărata credinţă. El a cerut, de asemenea, să i se spună pe numele de botez, Nichita. Prin urmare, judecătorul a ordonat ca Nichita să fie închis şi torturat timp de zece zile, astfel încât să revină la islam. Nichita a rămas statornic şi nu s-a temut, chiar dacă l-au blestemat şi l-au bătut fără milă. I-au adus mâncare, dar a ales să nu mănânce, spunând: “Sunt hrănit cu hrană pe care voi n-o aveţi, şi mă bucur cu bucurie pe care voi nu o puteţi încerca”. El a fost călcat în picioare, cu cai sălbatici, dar a fost aflat nevătămat, aşă că a ajuns din nou în închisoare.

După ce au trecut zece zile, turcii şi-au dat seama că Nichita nu avea nicio intenţie de a reveni la islam şi că se arăta şi mai ferm în credinţa creştină ortodoxă. Ei l-au dus pe Nichita la marginea oraşului, la un metoc al Mânăstirii atonite Iviron. Din nou, a fost îndemnat de însoţitori să devină musulman şi, prin urmare, să scape de moarte. Nichita a răspuns: “Sunt creştin, numele meu este Nichita, şi voi muri ca Nichita”.

L-au făcut pe Nichita să îngenuncheze de mai multe ori, încercând să-l sperie, dar el le-a zis: “De ce întârziaţi? Omorâţi-mă mai repede, să mă pot bucura de binecuvântarea Raiului”. Călăul i-a lovit de mai multe ori gâtul cu sabia, pentru a-i provoca dureri şi mai cumplite. După mai multe lovituri, Nichita, în vârstă de doar şaptesprezece ani, a fost decapitat şi a primit cununa muceniciei, pe 21 iunie 1732. Creştinii au înmuiat bucăţi de pânză în sângele său mucenicesc, iar când le-au aşezat pe ochii orbilor, aceştia şi-au recăpătat vederea. Deşi turcii au aruncat spurcăciuni peste trupul său, pentru a-l necinsti, trupul a rămas curat pentru multe zile. Pentru a-i împiedica pe creştini să-i ia Sfintele Moaşte, ele au fost aruncate în mare.

Capul Sfântului Nichita a fost păstrat într-o cutie cu un capac de sticlă, în Mânăstirea Sfântul Marcu Evanghelistul, din Chios. Se crede că creştinii i-au mituit pe gardieni, sau au furat capul. A doua zi, când Sfintele Moaşte ale Sfântului au fost aruncate în mare, gardienii, sperând să evite pedeapsa, nu s-au deranjat să informeze autorităţile despre lipsa capului. Ulterior, acesta a fost dăruit Sfântului Partenie din Chios (8 decembrie), care a întemeiat mânăstirea. Nu există nicio menţiune privind locul în care se afla Sfânta relicvă, aşa încât călugării nu au putut fi pedepsiţi pentru că o deţineau.

Sfintele Moaşte ale Sfântului Nichita se află în Biserica Sfântului Nichita din Nisiros. Capul său este păstrat în Mânăstirea Iviron, de pe Muntele Athos.

(Sfântul Macarie, amintit în text, nu trebuie confundat cu Sfântul Macarie din Corint – 17 aprilie – care a trăit între 1731-1805)