Sfântul Nou Mucenic Eftimie Athonitul

Acest Sfânt Nou Mucenic al lui Hristos s-a născut în Demiţana, în Peloponez. Părinţii săi erau Panaghiot şi Maria, iar la Botez i s-a dat numele de Elefterie. Elefterie era cel mai mic dintre cei cinci copii (ceilalţi erau Gheorghe, Cristos, Ioan şi Caterina).

După ce au urmat şcoala la Demeţana, Elefterie şi Ioan au călătorit la Constantinopol pentru a se înscrie la Academia Patriarhală. Mai târziu, s-au dus la Iaşi, România, unde tatăl şi fraţii lor aveau afaceri. La ceva timp după aceea, Elefterie a decis să meargă la Muntele Athos, să devină călugăr. Din cauza războiului dintre Rusia şi Turcia, el a putut călători doar până la Bucureşti. Acolo a stat la consulul francez, apoi la un angajat al consulului rus.

Elefterie a început, mai apoi, să urmeze o viaţă de plăceri, lăsând deoparte gândurile sale despre monahism. Când au încetat ostilităţile, Elefterie şi-a făcut drum spre Constantinopol, în compania unor musulmani. Pe drum, s-a întors de la ortodoxie şi a îmbrăţişat islamul. A fost circumcis şi i s-a dat numele de Raşid. Curând, conştiinţa lui a început să-l chinuiască, din cauza negării lui Hristos. Ceilalţi musulmani au început să observe o schimbare de atitudine, aşa că i-au limitat mişcările şi l-au urmărit cu atenţie.

Într-o zi, Elefterie a fost văzut purtând o cruce, aşa că ceilalţi l-au raportat stăpânului casei, Rais Efendi. Maestrul l-a iertat pe Elefterie, ceea ce i-a făcut pe ceilalţi invidioşi. El le-a spus că este încă prea devreme pentru ca Elefterie să renunţe la toate obiceiurile sale creştine.

Rais Efendi şi toti cei din gospodăria sa au călătorit la Adrianopol, ajungând într-o sâmbătă. Mitropolitul Chiril, care devenea ulterior Patriarh al Constantinopolului, oficia Slujba Vecerniei într-una dintre bisericile oraşului. Elefterie s-a prefăcut că are scrisori pentru Mitropolitul Chiril. Când Elefterie i-a spus acestuia că vrea haine creştine, a devenit suspect şi l-a trimis departe.

Întors la Constantinopol, Rais Efendi i-a făcut lui Elefterie daruri scumpe, sperând să-l influenţeze să rămână musulman. Totuşi, Elefteire se ruga ca Dumnezeu să-i permită să scape. A fugit cu prima ocazie, căutând un preot din Peloponez, care locuia lângă Patriarhie. După ce şi-a istorisit viaţa, Elefterie l-a rugat pe preot să-l ajute să scape. Preotul a refuzat să-l ajute, temându-se de represalii dacă va fi prins. I-a dat lui Elefterie câteva sfaturi, apoi l-a trimis departe.

Cu asistenţă din partea ambasadei ruse, Elefterie s-a urcat pe o navă şi a navigat spre Muntele Athos. La Marea Lavră, Elefterie a fost primit înapoi în Biserica Ortodoxă, devenind călugăr, cu numele de Eftimie.

Eftimie a citit Noul Martirologiu al Sfântului Nicodim (14 iulie) şi a fost inspirat din exemplul Noilor Mucenici. Apoi a devenit frământat de dorinţa de a-şi şterge apostazia, cu sângele martiriului.

Sfântul Eftimie a plecat la Constantinopol cu un călugăr pe nume Grigorie, ajungând pe 19 martie 1814. Câteva zile mai târziu, în Duminica Floriilor, primea Sfânta Împărtăşanie. Dezbrăcându-se de haina monahală, s-a îmbrăcat ca musulman şi s-a dus la palatul marelui vizir, Rusud Paşa. Sfântul Eftimie, purtând în mâini ramuri de palmier, a mărturisit că este creştin ortodox şi că dorea să moară pentru Hristos. El a reclamat pe Mahomed şi religia musulmană, apoi a călcat în picioare turbanul pe care îl purtase pe cap, ceea ce l-a determinat pe vizir să creadă că este fie beat, fie nebun.

Viteazul luptător al lui Hristos l-a asigurat că era în toate minţile bună şi că nu băuse. Eftimie a fost aruncat într-o chilie întunecată şi legat în lanţuri. După aproximativ o oră, l-au scos din nou. Cu linguşiri şi promisiuni de avere, Vizirul a încercat să-l convingă pe Eftimie să revină la credinţa musulmană. Sfântul a declarat cu îndrăzneală că Islamul este o religie bazată pe fabulaţii şi minciuni şi că nu L-ar nega din nou pe Hristos chiar dacă ar fi chinuit şi ucis.

Marele Vizir a ordonat ca Sfântul să fie bătut şi a fost dus din nou în închisoare. După trei ore, Sfântul Eftimie a fost adus în faţa lui Rusud Paşa, care i-a spus:

„Te-ai gândit din nou, sau rămâi încăpăţânat?”

Eftimie a răspuns: „Există o singură credinţă adevărată, cea a creştinilor ortodocşi. Cum pot să cred în falsul tău profet Mahomed?”.

Cu aceasta, vizirul şi-a dat seama că nu-l va convinge niciodată pe Eftimie să se întoarcă la islam, aşa că a poruncit să fie ucis prin sabie. Când călăul a încercat să lege mâinile sfântului, el a zis: „Am venit aici de bună voie, deci nu este nevoie să-mi legi mâinile. Permite-mi să îmi primesc moartea dezlegat”.

Sfântului Eftimie i s-a permis să meargă nelegat până la locul de execuţie. A mers cu bucurie şi fără teamă, purtând o cruce în mâna dreaptă şi frunze de palmier în stânga. Când au ajuns la locul respectiv, Eftimie s-a îndreptat către răsărit şi a început să se roage. El I-a mulţumit lui Dumnezeu că l-a făcut demn de martiriu pentru dragostea Sa. De asemenea, s-a rugat pentru familia şi prietenii săi, cerându-I lui Dumnezeu să le împlinească toate cererile spre mântuire.

Apoi, Sfântul Eftimie a sărutat crucea pe care o ţinea, apoi a îngenuncheat. Călăul l-a lovit puternic cu sabia, dar nu a fost decapitat. A lovit din nou şi nu a reuşit să-l ucidă. În cele din urmă, l-a ucis cu un cuţit.

Sfântul Eftimie a fost ucis în jurul prânzului zilei de 22 martie 1814, la Constantinopol, câştigând astfel un loc în Împărăţia Cerească, unde slăveşte Preasfânta Treime, nedespărţită şi dătătoare de viaţă, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pururea.

Capul Sfântului Eftimie se află la Mănăstirea Sfântul Pantelimon de pe Muntele Athos.

(Cu ajutorul lui Dumnezeu, alcătuire, adaptare si traducere Lăcaşuri Ortodoxe)