Sfântul Mucenic Teodor şi fiul său, Ioan, din Kiev

Sfinţii Mucenici Teodor Varangianul şi fiul său, Ioan, au trăit la Kiev în secolul al X-lea, pe când varangienii, strămoşii din ziua de astăzi ai suedezilor şi norvegienilor, aveau un rol activ în guvernarea şi viaţa militară a ruşilor. Comercianţii şi soldaţii au deschis noi rute comerciale către Bizanţ şi spre Răsărit, au participat la campanii împotriva Constantinopolului şi au constituit o parte semnificativă a populaţiei Kievului antic. Traseul principal al Rusiei, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, a fost numit apoi “Calea de la varangieni la greci”.

Liderii şi întemeietorii tărâmului rusesc timpuriu s-au bazat pe însoţitorii lor varangieni, în întreprinderile lor. Asemenea slavilor, printre care locuiau, majoritatea celor nou veniţi de la mare, sub influenţa Bisericii bizantine, au primit Sfântul Botez. Rusia kieveană se afla între scandinavii păgâni şi bizantinii ortodocşi. Prin urmare, viaţa duhovnicească de la Kiev era afectată de influenţa credinţei creştine în creştere (sub Sfântul Askold, în anii 860-882, sub Igor şi Sfânta Olga în anii 940-950) şi apoi de distructivul păgânism suflând în jos, din nord, de la Marea Varangiei (sub domnia lui Oleg, ucigând pe Askold în 882; sub revolta lui Igor, ucigătoirul lui Drevliani în 945; sub domnitorul Sviatoslav, care a refuzat să primească botezul, în ciuda insistenţei mamei sale, Sfânta Olga).

Când Sviatoslav a fost ucis de pecinegi, în 972 (alte surse amintesc anul 970), Principatul de la Kiev a fost încredinţat fiului său cel mai mare, Iaropolk. Oleg, fiul mijlociu, a păstrat ţinutul Drevlianilor, în timp ce Vladimir, cel mai tânăr fiu, a avut Novgorodul. Domnia lui Iaropolk (970-978), la fel ca cea a bunicii sale Olga, a devenit din nou o vreme în care a predominat influenţa creştină în viaţa duhovnicească a Rusiei. Iaropolk însuşi, în opinia istoricilor, a mărturisit creştinismul, deşi eventual de rit latin, iar acest lucru nu corespundea deloc intereselor anturajului mercenar scandinav. Ei erau păgâni, fiind obişnuiţi să considere Kievul un bastion al propriei lor influenţe în ţările slave. Liderii lor s-au străduit să nască discordie între fraţi. Ei au incitat un război fratricid între Iaropolk şi Oleg. După aceasta, când Oleg a fost ucis, l-au sprijinit pe Vladimir într-o luptă împotriva lui Iaropolk.

Viitorul botezător al Rusiei a pornit pe drumul său, ca un păgân convins şi se baza pe varangieni – mai ales pe cei care veniseră la el de pe mare – ca pe o forţă a sa, militară. Campania sa împotriva Kievului, în 978, încununată cu un succes complet, a urmărit nu numai obiectivele militaro-politice: a fost, de asemenea, o campanie religioasă, a păgânismului ruso-varanian, împotriva răspândirii creştinismului în Kiev. La 11 iunie 978, Vladimir “stătea pe tronul tatălui său, în Kiev”, iar Iaropolk, nefericit, invitat de fratele său pentru negocieri, era ucis în mod premeditat, când ajungea în sala de primire, de către doi varangieni care l-au înjunghiat cu săbii. Pentru a-i intimida pe kieveni, printre care erau deja mulţi creştini, atât ruşi cât şi varangieni, s-au reînnoit şi s-au întărit cu noi idoli – sacrificii umane fiind aduse în templul păgân, o practică necunoscută la slavii din Dniepru, până atunci. Cronicile vorbesc despre Vladimir, ridicând idoli: “Şi le aduceau lor sacrificii, cinstindu-i pe zei, aducând pe fiii şi fiicele lor, iar aceste sacrificii s-au adus diavolilor… atât ţinutul rusesc cât şi acest deal, au fost pângărite cu sânge”.

Martirizarea Sfântului Teodor şi a fiului său, Ioan, a avut loc în această primă perioadă a triumfului păgânismului în Kiev, odată cu venirea lui Vladimir la putere. Astfel, data ar fi 12 iulie 978. Cu toate acestea, este probabil ca martirajul Sfinţilor Mucenici să fi avut loc în anul 983, când valul de reacţie păgână s-a năpustit nu numai peste ruşi, ci peste întreaga lume slavo-germanică. Aproape simultan, păgânii s-au ridicat împotriva lui Hristos şi a Bisericii, în Danemarca, Germania, Principatele Slave Baltice, iar peste tot, tulburările au fost însoţite de distrugerea bisericilor şi de uciderea clericilor şi a mărturisitorilor creştini. Acesta era anul în care Vladimir se afla într-o campanie împotriva tribului lituanian al lui Iatvyagi şi câştiga victoria asupra lui. Ca recunoaştere a acestei victorii, preoţii păgâni kieveni au decis, din nou, să aducă ofrandă de sacrificu, sângeroasă.

“Printre kieveni”, raportează Sfântul Nestor Cronicarul, “trăia un varangian, după numele lui, Teodor, care se aflase în serviciul militar la Constantinopol cu mult înainte de aceasta, şi fusese acolo botezat. Numele său păgân, păstrat de la denumirea “Templului Păgân Turov”, a fost Tur (scandinavianul Thor) sau Utor (scandinavianul Ottar), iar această altă semnătură se găseşte şi în manuscrisele vechi. Teodor avea un fiu, Ioan, un tânăr credincios şi frumos, mărturisind creştinismul, ca tatăl său”.

Iar bătrânii şi boierii au spus: Să aruncăm sorţi asupra băieţilor şi fetelor. Pe oricare dintre ei vor cădea, pe aceia îi vom sacrifica, drept jertfă zeilor”. Sorţii aruncaţi de preoţii păgâni, evident, nu din întâmplare, au căzut asupra creştinului Ioan.

Când mesagerii i-au spus lui Teodor că fiul său “a fost ales de zeii înşişi să fie sacrificat”, bătrânul războinic a răspuns, hotărât: “Ăsta nu este un zeu, ci lemn. Astăzi este, şi mâine putrezeşte. El nu mănâncă, nici nu bea şi nici nu vorbeşte, ci este făcut de mâini omeneşti, din lemn. Cu toate acestea, Dumnezeu este Unul, iar grecii slujesc şi se închină Lui. El a creat cerul şi pământul, stelele şi luna, soarele şi omul, şi l-a rânduit să trăiască pe pământ. Dar aceşti zei, ce au creat ei? Ei înşişi sunt craţi. Nu voi da pe fiul meu diavolilor.

Aceasta a fost o provocare directă a creştinului, la adresa obiceiurilor şi credinţelor păgânilor. Mulţimea de păgâni, înfuriată, a alergat la Teodor, i-a stricat curtea şi a înconjurat casa. Teodor, după cuvintele cronicarului, “stătea la intrare, cu fiul său”, iar cu arma în mână a întâmpinat cu curaj inamicul. (Intrarea în casele ruseşti vechi, aşa cum se menţionează, avea stabilite posturi, la al doilea etaj, la care ducea o scară). El îi privea liniştit pe păgânii posedaţi de demoni şi le zicea: “Dacă sunt zei, atunci să vină unul dintre zei să-mi ia fiul”. Văzând că războinicii curajoşi, Teodor şi Ioan, nu puteau fi învinşi într-o luptă echitabilă, asediatorii le-au distrus postul. Apoi, mulţimea s-a năpustit asupra mărturisitorilor şi i-a ucis.

Deja în timpul Sfântului Nestor, la mai puţin de o sută de ani de la faptele mărturisitorilor înaintea varangienilor, Biserica Ortodoxă Rusă îi număra între Sfinţi. Teodor şi Ioan au devenit primii Mucenici pentru sfânta credinţă ortodoxă în ţinut rusesc. Ei au fost numiţi primii “cetăţeni ruşi ai Oraşului Ceresc”, de către cel ce transcria Patericul Peşterilor din Kiev, Sfântul episcop Simon de Suzdal (10 mai). Ultimul dintre sacrificiile păgâne sângeroase de la Kiev a devenit prima jertfă sfântă creştină, cu suferinţa pentru Hristos. Calea “de la varangieni la greci” a devenit, pentru ruşi, calea de la păgânism la Ortodoxie, de la întuneric la lumină.

Pe locul martirajului, Sfântul Vladimir a construit, mai târziu, Biserica Desiatin, a Adormirii Maicii Domnului, târnosită la 12 mai 996. Sfintele Moaşte ale Sfintei Olga au fost mutate aici, în anul 1007.

Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi! Vremea nu a păstrat pietrele şi bronzul, ci cadrul inferior al casei de lemn a Sfinţilor Mucenici, incendiată cu o mie de ani înainte – până în zilele noastre. Ea a fost descoperită în anul 1908, în timpul excavării Altarului Bisericii Desiatin, în Kiev.

Sfinţii Teodor şi Ioan sunt chemaţi în rugăciune, în special, de femeile care nu au reuşit să nască, avortând.

/Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe/