Sfântul Ierarh Filoteu, renumitul Mitropolit de Siberia şi Tobolsk, s-a tras dintr-o familie nobilă, dar săracă, primind o diplomă teologică la cea mai cunoscută Academie Teologică din Kiev.
La sfârşitul studiului, a fost hirotonit preot pentru una dintre bisericile rurale, dar curând a rămas văduv. A fost tuns călugăr, primind numele de Filoteu, şi s-a alăturat obştii Lavrei Pesterilor din Kiev.
În Siberia, creştinismul a început să se răspândească printre păgânii băştinaşi şi mahomedani, odată cu marea cucerire a acestei ţări de către statul rus (în 1581), dar convertirea siberienilor non-ruşi la credinţa în Hristos a fost, în general, nesemnificativă şi, oricum, individuală.
Străinii nou-botezaţi părăseau fostele locuri de reşedinţă şi pe compatrioţii lor şi, intrând în oraşele şi satele ruseşti, se amestecau cu populaţia rusă, astfel încât convertirea lor nu influenţa restul maselor care încă rămâneau păgâne sau mahomedane. Toate acestea au ajuns la cunoştinţa marelui creştinător al Rusiei, Ţarul Petru I, care a decis să ia măsuri pentru a lumina pe străinii siberieni cu lumina creştinismului şi, odată cu aceia, pe vecinii lor, mongoli şi chinezi. Pentru a implementa acest plan înţelept, printr-un decret din 18 iunie 1700, suveranul a poruncit Mitropolitului Varlaam Iasinschi al Kievului, să “găsească” în oraşele şi mănăstirile ruseşti arhimandriţi, egumeni şi alţi călugări care să se ocupe scaunul din Tobolsk, care rămăsese părăsit după Mitropolitul Ignatie. El a vrut “păstori care nu să fie doar buni şi împodobiţi cu o viaţă fără prihană, ci şi învăţaţi care să ia cu ei în Siberia orice călugăr educat care să fie capabil să înveţe limbile locale. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin contribuţia acestora, Mitropolitul de Tobolsk ar putea conduce treptat locuitorii orbi ai Siberiei, Mongoliei şi Chinei, care rămân în idolatrie, la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu”.
Alegerea Mitropolitului Varlaam a căzut pe Arhimandritul de Novgorod-Severs, Tuptalo, ulterior Sfântul Dimitrie, făcătorul de minuni al Rostovului, care a fost convocat la Moscova, la începutul anului 1700. Pe 23 martie, la vârsta de 50 de ani, a fost făcut Mitropolit de Siberia şi Tobolsk. Sfântul Dimitrie a condus turma siberiană doar nouă luni, însă nu trăia în Siberia.
Când Sfântul Dimitrie al Rostovului a fost numit în eparhia siberiană, în primul rând în scopuri misionare, el a refuzat să meargă în Siberia pentru totdeauna şi a fost transferat la tronul din Rostov. Apoi, Arhimandritul Filoteu Lescinschi a fost numit, ca unul ce era cunoscut pentru evlavia vieţii sale, educaţie şi energie multă. A fost făcut Mitropolit de Siberia şi Tobolsk, pe 4 ianuarie 1702.
Eparhia de Tobolsk şi Siberia este întinsă astăzi; dar în secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea era incomparabil mai extinsă; frontierele sale erau: în nord – Marea Arctică, în est – Oceanul Pacific, în sud – ţinuturile de sub împăratul chinez, (Dauria) şi mai departe la Steppa Kirghiz-Kaysati, în vest – Ural şi chiar în partea Rusiei europene, până la cetatea Beerskaya şi Aşitiţkaya. În general, Eparhia ocupa mai mult de 300.000 de kilometri pătraţi, un spaţiu în care există în prezent mai mult de nouă eparhii independente, cu mai multe vicariate.
Dificultatea administrării unei astfel de eparhii era imensă, fiind îngreunată de lipsa completă de organizare. Însă noul Episcop de Siberia, Mitropolitul Filoteu, s-a pus cu energie pe lucru. În primul an al şederii sale în Siberia a urmat exemplul păstorilor din primele secole ale creştinismului şi a decis să adune un Consiliu Duhovnicesc, din reprezentanţi ai clerului siberian, pentru sporirea în valoare a Bisericii Siberiene.
Un astfel de Consiliu a avut loc la Tobolsk, în decembrie 1702. El a dezvoltat o serie de reguli şi instrucţiuni pentru clerici, cu privire la canalizarea activităţii lor pastorale.
Apoi, noul Mitropolit al Siberiei s-a ocupat de reşedinţa episcopală din Tobolsk, înmulţind bisericile din Siberia, sporind numărul clericilor, îmbunătăţind situaţia lor, acordând mare atenţie educaţiei pe scară largă şi stabilind mai întâi un exemplu prin educarea copiilor străini în şcolile religioase pe care le-a înfiinţat.
Pentru a oferi eparhiei păstori buni, Mitropolitul Filoteu a deschis o şcoală “slavo-rusă” în reşedinţa episcopală şi a plătit pentru ea din banii săi. Aceasta a devenit strămoaşa tuturor instituţiilor de învăţământ din oraşul Tobolsk. De asemenea, a primit mai mulţi călugări învăţaţi, de la Kiev, ca profesori pentru şcoală. Când Mitropolitul Filoteu a preluat administraţia Eparhiei de Tobolsk, existau doar 160 de biserici pe toată aria sa. Sfântul a făcut eforturi extraordinare de înmulţire a bisericilor lui Dumnezeu în Siberia, iar Domnul a binecuvântat aceste lucrări cu succes. Până când a părăsit Eparhia, existau deja 448 de biserici şi 37 de mânăstiri.
Construind noi biserici, el a avut grijă să menţină bunăstarea şi frumuseţea lor: a cerut guvernului permisiunea de a renova unele dintre mânăstiri. Catedralei i-a fost biecuvântată alcătuirea unui cor de cântăreţi, alcătuit din Micii Ruşi exilaţi.
Activitatea misionară a Mitropolitului Filoteu printre păgânii siberieni a fost principalul subiect al grijilor şi muncii sale, fiind încununat cu un mare succes, pe care Arhipăstorul l-a obţinut, totuşi, nu în timpul administrării Eparhiei, ci după ce s-a eliberat din această funcţie, când avea să se dedice în întregime Misiunii Apostolice. Ierarhul şi-a început activitatea educaţională din Kamceatka, unde în 1705 l-a trimis misionar pe Arhimandrit Martinian şi, după el, pe călugărul misionar Ignatie (Kozirevsky), dar predicarea acestor misionari nu a avut succes, deoarece misionarii trebuia să depăşească multe obstacole. A doua misiune a ierarhului a fost trimisă în 1707, la ostiacii de pe teritoriul Berezovski, iar a treia în Mongolia, la kutuhta (marele preot) al budiştilor, în oraşul Khalkhas.
Predicarea Mitropolitului Filoteu de Tobolsk printre ostiaci, voguli şi alţi străini siberieni a avut parte de un deosebit succes. Însoţit de o suită nesemnificativă, cu căi imposibile de comunicare, misionarul de veşnică memorie a petrecut cea mai mare parte a slujirii sale arhipăstoreşti din Siberia în călătorii regulate printre sălbăticii, învăţându-i pe samuli, voguli, ostiaci, construind biserici în nordul îndepărtat, în ţinutul Kârgâz în Altai, apoi luminând fiii îndepărtaţi ai marginilor Siberiei, pe laplanderi şi Ceuci, ajutându-i duhovniceşte şi material. În tot timpul misiunii sale arhipăstoreşti, Sfântul Mitropolit Filoteu a luminat şi botezat până la 400.000 de străini, dincolo de a aminti cât de multe biserici a construit acest mare arhitect în Siberia, câte parohii a fondat, câte pietre de temelie pe care le-a pus, pentru a propaga creştinismul între păgâni. Nu a fost uşor pentru Mitropolitul Filoteu. Mai ales, ţinând cont de dificultăţile incredibile întâlnite de cei ce călătoresc de-a lungul zonelor sălbatice, peste stepe şi mlaştini, taiga şi tundră nordice; ori alte greutăţi de tot felul asociate călătoriei în astfel de condiţii; însăşi viaţa Mitropolitului era în mod repetat în primejdie.
Odată, a ajuns la ostiacii din Burinsky. Cei chemaţi sa fie botezaţi au spus că erau musulmani şi nimeni nu avea dreptul să-i boteze. Ei îl lăsau şi se închideau într-o iurtă mare, însă, cu toate acestea, Mitropolitul rămânea în ţinutul lor şi, din când în când, trimitea misionari dintre cei care îl însoţeau, pentru a-i chema pe ostiaci. Acei sălbatici, pentru a pune capăt acestei chestiuni, la sfatul predicatorului tătar, şi-au luat armele şi au pornit cu înverşunare spre misionarii ortodocşi. Unul dintre ei a fost rănit în cap cu o săgeată, celălalt în umăr, iar cel de-al treilea a fost lovit în mâini. Înfricoşaţi, ruşii neînarmaţi au fugit de pe ţărm, pe nave. Mitropolitul, care s-a rugat, apoi, pentru potolirea duşmanilor săi, a rămas singur pe ţărm. Apoi liderul ostiac Uman a tras cu puşca în Mitropolit, dar Dumnezeu l-a păzit pe apostolul-predicator. Glonţul a trecut prin veşmântul său, fără să-i atingă corpul.
Altă dată, Mitropolitul a fost ameninţat de pericol, în Konda. Poposind în iurtele din Katişev să se odihnească, un trimis a venit la el din partea Printului de Vogulsky, Sataga, învitându-l să vină în tabăra nomadă, deoarece mulţi oameni s-au adunat acolo, dorind să fie botezaţi. De fapt, aşa cum s-a dovedit, Satyga fusese înşelat de un tătar din Tobolsk, cum că Ţarul însuşi ar fi dorit moartea Mitropolitului şi nu ar fi pedepsiti ucigaşii. El intenţiona să-l ucidă pe Sfântul Filoteu şi pe toţi cei cu el. Dar, dintr-o dată, Mitropolitul a fost ferit de pericol. Trimişii lui Sataga au fost primiţi cu amabilitate de Mitropolit, iar după ce au primit daruri generoase, i-au spus Sfântului Filoteu despre pericolul care îl ameninţa. Misionarii au fost îngroziţi, iar mulţi dintre ei îl sfătuiau să fugă în Tobolsk. Unii dintre aceştia, cu toate astea, susţineau că o astfel de laşitate ar afecta viitoarea lucrare de predicare a Cuvântului lui Dumnezeu. Mitropolitul s-a arătat de acord cu cei care doreau să rămână, şi s-a decis să mearga în tabăra nomadă. Satyga a fost înspăimântat când a aflat că planurile sale erau cunoscute de Mitropolit. Cei nechemaţi au fugit în pădure, iar vorbitorii rămaşi au fost botezaţi de bunăvoie.
Mitropolitul Filoteu nu numai că se îngrijea de iluminarea duhovnicească a păgânilor care se converteau, dar încerca, de asemenea, să-i scape pe aceia sau să le ofere alte avantaje celor convertiţi, în domeniul civil. La cererea sa, cei care erau persecutaţi de cei nebotezaţi, au fost protejaţi de a fi vânaţi, de gardieni; sclavii nou-botezaţi erau eliberaţi, iar cei care plăteau taxe erau scutiţi. Toată lumea era eliberată şi protejată de insulte şi hărţuiroi din partea cazacilor şi oficialilor mai mici. Mitropolitul împărţea o cantitate semnificativă de pâine şi bani celor săraci nou-botezaţi şi, în general, ajuta cât de mult putea, în orice mod.
Noii-botezaţi îl iubeau pe Mitropolit ca pe un tată. Când îi vizita, ei ieşeau imediat să-l primească şi îl salutau cu cordialitate şi plăcere însemnate clar pe feţele lor; de bună voie ascultau sfaturile şi promiteau ferm să pună totul în practică. În general, l-au primit pe Mitropolit ca pe un binefăcător al lor şi apărător, ca pe un om trimis al lui Dumnezeu. Memoria Mitropolitului Filoteu încă este vie printre străinii luminaţi de el. De exemplu, ostiacilor, când li se vorbeşte despre el, de obicei spun: “A fost un bătrân drag; oamenii nu auzeau nimic urât; îi iubea pe ostiaci foarte, foarte mult…”
În 1711, Mitropolitul Filoteu a scăpat de administrarea eparhiei “din cauza bolii” şi s-a retras la Mânăstirea Preasfânta Treime, din Tyumen, unde a primit schima şi numele de Teodor. Mitropolitul nu a renunţat, însă, la scaunul său de arhiepiscop, pentru odihnă şi pace, acum că era împovărat de vârstă şi boli, ci şi-a asumat o lucrare şi mai dificilă misionară în nordul aspru al Siberiei. În iunie 1712, Mitropolitul monah în schimă Teodor, cu binecuvântarea arhieparhului Siberian, Mitropolitul Ioan Maximovici (10 iunie), din dorinţa şi chemarea proprie şi, la sugestia Prinţului lui M. Gagarin, care a fost apoi guvernatorul Siberiei, a împlinit porunca lui Petru I de a începe predicarea Evangheliei între siberieni şi şi-a asumat personal această încercare duhovnicească apostolică (podvig). În acel an, ierarhul a făcut prima călătorie misionară pe teritoriul Berezovski, de-a lungul râurilor Irtiş, Ob şi Sosve. Mitropolitul Ioan, care conducea Eparhia, i-a dat angajaţi capabili, iar Prinţul Gagarin i-a trimis de la trezorerie o navă, vâslaşi, interpreţi ai limbii materne, un gardian pentru apărarea misiunii, suma de 2000 de ruble şi diverse daruri pentru cei nou-botezaţi.
Evanghelizatorul Siberiei îşi dorea să pregătească şi acest ţinut, după cum procedase în călătoria sa anterioară; adică să distrugă locaşurile păgâne de închinare, cu idolii lor, şi să arate păgânilor cât de neputincioşi sunt zeii lor imaginari, încât nu se puteau apăra nici măcar pe ei înşişi. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Mitropolitul schimonah Teodor a reuşit să-i convingă pe ostiacii, care trăiau lângă Samarov şi în iurtele din Sherkal, să distrugă idolii care erau cinstiţi în special în acele districte.
Pe 10 iunie 1715, Mitropolitul Ioan Maximovici din Tobolsk s-a mutat la Domnul, iar Mitropolitul schimonah, în vârstă, a primit din nou administraţia Eparhiei Siberiene, dar nu a renunţat la activitatea misionară preferată. Mitropolitul schimonah Teodor atât de mult îi îndrăgea de ostiacii luminaţi, încât cu un an înainte de moartea sa, fiind pensionat şi bolnav pentru a doua oară, i-a vizitat din nou, în ţinutul Nizovsky, în 1726, şi chiar a mers mai departe de Obdorsk. Dar aceasta a fost ultima călătorie a ierarhului de veşnică pomenire.
În cea de-a doua perioadă de administrare a Eparhiei, Mitropolitul Teodor a acordat atenţie misiunii din Beijing, de peste mări, care din 1714 fusese condusă de Arhimandritul Ilarion de Lejaysk, trimis în capitala Chinei prin ordin imperial, sub Mitropolitul Ioan Maximovici. La moartea acestui Arhimandrit, succesorul său, Antonie (Platkovsky), fusese numit şef al misiunii şi s-a întors în Rusia în 1721, deoarece, conform sugestiei eparhului Teodor şi guvernatorului Siberiei, precum şi celor aflaţi la guvernare, s-a decis trimiterea unui Episcop la Beijing.
Chiar şi în timpul primei sale administraţii a Eparhiei de Tobolsk, el a avut un Episcop Vicar, pe Varlaam (Kossovsky), Episcop de Irkuţk din 1706. A trăit în Irkuţk până în 1714, când s-a întors la Moscova şi a fost curând numit în scaunul Arhiepiscopal de Tver. Al doilea mandat în eparhia siberiană a Mitropolitului Teodor a durat cinci ani. În 1720, la cererea sa, Ţarul Petru i-a trimis o scrisoare care îi propunea pensionarea, în care aducea mulţumiri Sfântului Ierarh al lui Dumnezeu, pentru slujirea sa pastorală cu zel, în special pentru munca sa neobosită şi succesul în domeniul misionar. În plus, arhipăstorul a primit o pensie: 200 de ruble în numerar, 3000 de obroace de cereale pe an. Ierarhul, slăbit, s-a stabilit în Mânăstirea Tyumen pe care el însuşi o construise. Pe 31 mai 1727, el s-a mutat la Domnul, la vârsta de 76 de ani, printre fraţii şi fiii nou-botezaţi.
Judecând după portretele sale, Mitropolitul Filoteu era înalte, slab, cu nasul alungit şi păr gri. În ceea ce priveşte caracterul său, în cuvintele cronicii siberiene din Cerepanov, “era liniştit, foarte ingăduitor cu toţi şi avea foarte puţină vanitate”. Viaţa lui era cât s epoate de activă şi de simplă; pe parcursul verii, obişnuia adesea să meargă pe jos în Tobolsk, la Mânăstirea Ivanov şi să pescuiască acolo, în Râul Şantaline.
A trăit singur, îi învăţa pe fiii nou-botezaţi să citească, să scrie şi să cânte, în timpul său liber. Mulţi dintre ei trăiau în chilie. Uneori compunea imnuri bisericeşti; de exemplu, Troparul şi alte cântări ale Sfântului Simeon Verkoturye, făcătorul de minuni (18 decembrie), un Canon al lui Sfântului Mucenici Vasile de Mangazea (23 martie), şi altele, precum şi poezii cu conţinut religios. Cu mâna proprie, a scris multe dintre documentele pe care le-a emis, în special cele referitoare la nou-botezaţi sau la proprietăţile episcopale.
Nu numai locuitorii Tyumen-ului, ci şi cei din alte locuri ale Siberiei, vizitau mormântul cuviosului arhipăstor, cu reverenţă, şi oficiau Slujbe de Pomenire pentru acesta. După Revoluţia Rusă, Sfintele Moaşte au fost reîngropate în secret. La 21 octombrie 2006, Sfintele Moaşte neputrezite ale Sfântului Filoteu au fost descoperite în Tyumen, în Biserica Înălţarea Domnului- Sfântul Gheorghe.
Sfântul Filoteu este cinstit pe 31 mai, precum şi pe 10 iunie, la Soborul Sfinţilor Siberieni.
/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
