Sfântul Ioan făcătorul-de-minuni, Arhiepiscop de Novgorod

Sfântul Ioan, Arhiepiscopul Novgorod-ului, s-a născut în Novgorod, din părinţii evlavioşi Nicolae şi Hristina. El şi-a petrecut copilăria într-un mediu liniştit şi cu pace.

După moartea părinţilor lor, Ioan şi fratele său, Gavriil, au decis să întemeieze o mică mănăstire în cinstea Bunei Vestiri, din moştenirea lor.

La început, au construit o biserică din lemn, dar mai târziu au ridicat şi o biserică din piatră. Intenţiile lor bune nu au fost lipsite de dificultăţi. Înainte de a termina construcţia lăcaşului din piatră, fraţii îşi epuizaseră toate rezervele. Doar credinţa fermă şi vie i-a inspirat să continue ceea ce începuseră. Ei s-au îndreptat, pentru ajutor, către Regina Cerului, în numele Căreia, plăcuţii-lui-Dumnezeu porniseră lucrarea.

Pentru credinţa şi râvna lor, Maica Domnului şi-a arătat mila. Le-a spus, într-un vis, că le va dărui tot ceea ce este necesar pentru finalizarea lăcaşului. În dimineaţa următoare, fraţii vedeau un cal splendid, încărcat cu doi saci de aur. Nimeni nu venise cu el, iar când fraţii au dat jos sacii, calul a dispărut. Astfel, Maica lui Dumnezeu, a adus dar pentru mânăstire.

La finalizarea construcţiei mânăstirii, sub protecţia Maicii lui Dumnezeu, fraţii au fost îmbrăcaţi în schima monahală. Sfântul Ioan a luat numele de Ilie, iar Sfântul Gavriil a primit numele Grigorie.

Cronicile vorbesc despre Sfântul Ioan ca fiind episcop, din anul 1162. Prima sa scrisoare de arhipăstor a fost adresată clerului eparhiei sale. Era plină de preocupare îndrăzneaţă privind turma sa, scrisă într-un duh de îndrumare părintească: “Mulţumind lui Dumnezeu şi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, prin rugăciunile voastre, eu, un simplu om, nu se poate să refuz această slujire de care sunt nedemn. Dacă m-aţi încurajat la această slujire, acum ascultaţi-mă…”

Sfântul a vorbit despre vocaţia păstorului: este preocupat de oile sale; el nu numai pedepseşte, ci şi vindecă pe cei ce duc o viaţă păcătoasă. “La începutul discursului, vă rog să nu mai fiţi atât de ataşaţi de această lume, ci mai degrabă să fiţi plini de învăţăminte pentru oameni. Luaţi seama, mai întâi, la toţi, să nu se dedea beţiei. ştiţi că, prin acest viciu, nu numai oamenii simpli vor pieri, ci şi noi. Când fiii voştri duhovniceşti vin la voi în pocăinţă, atunci să îi cercetaţi cu blândeţe. Nu le daţi canoane dure. Nu dispreţuiţi citirea cărţilor, fiindcă dacă nu începem să facem aceasta, atunci ce ne va distinge de oamenii simpli şi neputincioşi?… Nu daţi canoane celor orfani… Faceţi totul cu potrivire, căci jugul lui Hristos trebuie să fie lumină”.

În anul 1165, Sfântul Ioan a fost ridicat la rang de Arhiepiscop (de atunci, Catedra Novgorod a devenit arhiepiscopală). Iarna din 1170 a fost un moment foarte dificil pentru Novgorod. Forţele din Suzdal cu aliaţii lor au asediat oraşul, timp de două zile, pentru neacceptarea Prinţului Sviatoslav de către novgorodeni şi pentru probleme legate de tributul regiunii Dvina.

Îndureraţi, oamenii din Novgorod s-au rugat lui Dumnezeu şi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru salvarea cetăţii. În cea de-a treia noapte, pe când se ruga înaintea Icoanei Mântuitorului, Sfântul Ioan a auzit o voce care-i poruncea să meargă la Biserica Mântuitorului, de pe strada Ilina, pentru a lua Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a o duce la zidurile oraşului.

Dimineaţa, Sfântul le-a spus oamenilor despre poruncă, trimiţându-şi diaconul, cu clericii, la Biserica Mântuitorului, după icoană. Intrând în biserică, arhidiaconul s-a închinat înaintea icoanei şi a vrut să o ia, dar icoana nu s-a clintit. Arhidaconul s-a întors la Arhiepiscop şi i-a povestit întâmplarea.

Apoi, Sfântul cu toată adunarea au mers la Biserica de pe Ilina şi, în genunchi, au început să se roage înaintea icoanei. Au început să cânte Slujba Paraclisului, iar după a şasea cântare, la condacul “Păzitoarea creştinilor”, icoana singură s-a mutat din loc. Oamenii, cu lacrimi, au strigat: “Doamne, ai milă!”.

Atunci, Sfântul Ioan a luat icoana şi, împreună cu doi diaconi, au dus-o la zidurile oraşului. Poporul novgorodean s-a văzut, atunci, osândit, pentru că forţele din Suzdal şi aliaţii lor erau pregătiţi de devastare. La ceasul al şaselea, a început atacul, iar săgeţile cădeau ca ploaia. Apoi, icoana s-a întors cu faţa către oraş, iar mai multe lacrimi au început să apară din ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care Sfântul le-a strâns în felonul său.

Un întuneric a acoperit, atunci, forţele din Suzdal, devenind incapabile să mai vadă şi retrăgându-se în groază. Acest lucru se întâmpla pe 25 februarie 1170. Sfântul Ioan a înfiinţat o sărbătoare solemnă pentru Novgorod: Semnul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (27 noiembrie).

Armata din Suzdal a provocat un rău mare regiunii Novgorod. Dar Arhipăstorul nu a rămas deoparte. El a demonstrat grijă părintească faţă de gospodăriile devastate ale celor care sufereau acum de foame, împărţind ajutoare orfanilor. Asemenea altor ierarhi ruşi, a calmat lupta pustiitoare şi aducătoare de multă suferinţă pentru ruşi, prin rugăciunile sale şi prin virtuţi. În 1172, Arhipăstorul călătorea la Vladimir, pentru a-l împăca pe Prinţul Andrei Bogoliubschi, cu cei din Novgorod.

Sfântul nu numai că s-a preocupat de luptele poporului său, dar mai presus de toate s-a îngrijit de luminarea duhovnicească a oamenilor. Sfântul Ioan a acordat multă atenţie discuţiilor duhovniceşti, care adesea aveau loc în cercul clerical şi laicat. Se mai păstrează aproximativ 30 de sfaturi privind Botezul, Mărturisirea, Sfânta Împărtăşanie.

Orientarea sa către călugări este plină de grandoare spirituală: “Odată ce au urmat lui Hristos, călugării, ca mărturisitori ai trăirii duhovniceşti prin Cruce, ar trebui să vieţuiască în locuri retrase, separat de oamenii lumii. Să nu păstreze nimic pentru sine, şi să fie întru totul dedicaţi lui Dumnezeu. Un călugăr trebuie să fie întotdeauna călugăr, în orice timp şi în orice loc, atât când doarme, cât şi când este treaz, el trebuind să păstreze amintirea morţii şi să fie netrupesc în trup”.

“Viaţa monahală şi viaţa lumească sunt incompatibile, după cum nu poţi pune în hăţuri o cămilă şi un cal, împreună. Călugărul îşi îndreaptă grumajii sub jugul Creatorului şi trebuie să tragă plugul în valea umilinţei, pentru a înmulţi grâul cel bun, la căldura Duhului Dătător de Viaţă, şi a semăna seminţele, pentru Dumnezeu. Monahul nu este stăpânul său; fiind ca zeii, să aibă grijă să nu putrezească asemenea oamenilor, nici să nu cadă de la înălţimi precum lucifer… pentru că trufaşa mândrie vine de la slava omenească”.

Puterile duhovniceşti ale harului au fost neobişnuite. Pentru simplitatea sufletului şi curăţia inimii, Dumnezeu i-a dăruit putere împotriva demonilor. Odată, când Sfântul se ruga noaptea, aşa cum îi era obiceiul, a auzit ceva stropind cu apă, în rezervorul băii. Văzând că nu era nimeni lângă el, Sfântul şi-a dat seama că era vorba despre un duh rău care încerca să-l sperie.

Sfântul a făcut semnul crucii peste bazin şi diavolul a fost înăbuşit. Curând, duhul rău nemaiputând suporta rugăciunea Sfântului, s-a aprins ca focul şi a început să ceară să fie eliberat din vas. Sfântul s-a arătat de acord, dar a poruncit demonului să-l ducă din Novgorod la Ierusalim, la Mormântul Domnului, şi înapoi, în aceeaşi noapte. Demonul a împlinit porunca Sfântului, dar a cerut să nu vorbească nimănui despre ruşinarea sa. Într-una din conversaţiile sale, Sfântul vorbea turmei sale, despre faptul că ştia un om care vizitase Ţara Sfântă într-o singură noapte. Răzbunarea duhului rău nu a întârziat să apară. El a început să împrăştie lucruri femeieşti, prin chilia lui. Odată, când mai mulţi oameni se adunaseră în chilia Sfântului Ioan, diavolul s-a transformat într-o femeie care alerga prin faţa lor, ca şi cum ar fugi din chilie.

Sfântul a auzit zarva şi a întrebat, uşor: “Ce s-a întâmplat, fiii mei, ce este gălăgia asta?”. Atunci, oamenii, păcătoşi, lansând diferite acuze la adresa vieţii Sfântului, l-au târât la Râul Volkhov. L-au urcat pe Sfânt pe o plută şi i-au dat drumul pe curentul râului. Dar pluta, spre deosebire de ceea ce se aşteptau aceia, a plutit, pe râu, direct către Mânăstirea de călugări Sfântul Gheorghe, la peste trei kilometri de Novgorod.

Văzând acest lucru, oamenii s-au ruşinat şi au plâns şi, strigând, au mers de-a lungul râului, după plută, cerându-i Sfântului să-i ierte şi să revină în oraş. Inima Arhipăstorului smerit s-a umplut de bucurie, nu numai pentru sine, ci şi pentru turma sa: “Doamne, nu ţine minte păcatul lor!”. El s-a rugat şi a dat iertare tuturor.

Acest lucru nu se întâmpla cu mult înainte de mutarea sa la Domnul. Simţind apropierea acesteia, a lăsat deoparte omoforul de ierarh şi a luat schima, cu numele de Ioan, acelaşi nume pe care îl avusese în tinereţe. El şi-a numit fratele, pe Sfântul Grigorie (24 mai), succesor. Sfântul s-a mutat la Domnul, pe 7 septembrie 1186, şi a fost îngropat în Biserica Sfântă Înţelepciune.

În 1439, s-au făcut reparaţii la Catedrala Sfântă Înţelepciune (Hagia Sophia), prin râvna Sfântului Eutimie; în pridvorul paraclisului Sfântului Ioan Înaintemergătorul, o piatră a căzut brusc şi a crăpat capacul mormântului care se afla acolo. Sfântul Eutimie a dat ordin să fie ridicate plăcile de piatră sparte, iar lăcaşul s-a umplut de bună mireasmă.

În mormânt, ei au găsit Sfintele Moaşte neputrezite ale Sfântului, dar nimeni nu reuşea să identifice cine fusese acel arhipăstor. În chilia sa, Sfântul Eutimie începuse să se roage către Dumnezeu, să-i dezvăluie numele acelui Sfânt. În acea noapte, un bărbat a apărut în faţa sa, îmbrăcat în veşminte de ierarh, şi i-a spus că el este Arhiepiscopul Ioan, care a fost găsit vrednic să slujească minunii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cinstind Semnului Ei.

“Vă mărturisesc voia lui Dumnezeu”, a continuat Sfântul, “să cinstiţi amintirea Arhiepiscopilor şi prinţilor aflaţi aici, pe 4 octombrie, şi mă voi ruga lui Hristos pentru toţi creştinii”.

Cinstirea lui se face pe 7 septembrie şi, de asemenea, la Soborul Ierarhilor din Novgorod, pe 10 februarie. În anul 1630, a fost înfiinţată şi o altă zi de cinstire, pentru 1 decembrie.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /