Sfântul Inochentie, primul Episcop de Irkuţk – 26 noiembrie

Sfântul Inochentie, Episcopul de Irkuţk (în lume, Ioan) a fost descendent al familiei de nobili Kulciţky. Părinţii lui s-au mutat din Volnia în regiunea Cernigov, la mijlocul secolului al XVII-lea. Sfântul s-a născut în anul 1680 şi a fost educat la Academia Spirituală din Kiev. El a primit tunsura monahală în 1710 şi a fost numit instructor la Academia Slavono-Greco-Latină din Moscova, ca şef de catedră şi profesor de teologie.

În 1719, Sfântul Inochentie s-a transferat la Sankt Peterburg, în Lavra Alexandru Nevsky, şi a fost numit şef naval-capelan. În 1720, slujea drept membru de conducere al Lavrei Alexandru Nevsky.

Pe 14 februarie 1721, ieromonahul Inochentie a fost hirotonit Episcop de Pereyaslav şi trimis în misiunea duhovnicească Peking, în China. Dar guvernul chinez a refuzat să-l lase să intre în ţară, deoarece Comisia Senatului privind Afacerile Externe l-a caracterizat ca fiind “un personaj spiritual, un mare domn”. Sfântul a fost obligat să petreacă trei ani la Selingin, pe graniţa chineză, suferind multe lipsuri din cauza nesiguranţei poziţiei sale şi durerii legate de haosul guvernării civile din Siberia. Greşelile diplomatice ale misiunii ruseşti în China, ale lui Raguzinsky, şi intrigile Arhimandritului de Irkuţk, Antonie Platkovsky, au condus la numirea Arhimandritului Antonie în China. Prin hotărârea Sfântului Sinod, Sfântul Inochentie a fost numit, în 1727, Episcop de Irkuţk şi Nercinsk. Astfel, a ajuns la guvernarea eparhei nou-formate.

Proximitatea frontierei chineze, marele număr de naţionalităţi (buriaţi, mongoli etc), în cea mai mare parte neluminaţi de credinţa creştină, lipsa drumurilor şi sărăcia – toate acestea au făcut ca Sfântul Inochentie să aibă parte de o muncă pastorală împovărătoare şi de o viaţă plină de lipsuri. Printr-o supraveghere neobişnuită a Senatului, el nu a primit niciun ban până la mutarea sa la Domnul, având parte de lipsuri extreme. În aceste condiţii dificile, în lipsă de fonduri, Mânăstirea Înălţarea Domnului din Irkuţk a menţinut şi două şcoli deschise sub acesta, una mongolă şi cealaltă rusească. Preocuparea constantă a Sfântului a fost îndreptată spre şcoli: selecţia profesorilor demni şi furnizarea de cărţi, îmbrăcăminte şi alte lucruri necesare elevilor.

Sfântul s-a luptat neobosit în organizarea eparhiei şi întărirea vieţii sale duhovniceşti. Multe predici, scrisori pastorale dau mărturie despre acest lucru. În nevoinţa sa şi în lipsuri, Sfântul Inochentie a descoperit putere duhovnicească, smerenie şi înţelegere.

În primăvara anului 1728, regiunea Baikal a început să sufere de secetă. Foametea, în urma unei recolte sărace de cereale, ameninţa eparhia, deja, dinainte, din 1727. Cu binecuvântarea Sfântului Ierarh, în luna mai, în regiunea Irkuţk şi în bisericile din Irkuţk, a început să fie introduse rugăciuni pentru încetarea secetei, la fiecare Sfântă Liturghie. În zilele de sâmbătă, se citea un Acatist către Maica lui Dumnezeu, iar în zilele de Duminică, se slujea un Paraclis. “Rugăciunile”, a spus Sfântul, “ar trebui să se încheie la Sărbătoarea Sfântului Ilie” (20 iulie). Într-adevăr, în acea zi, o furtună a izbucnit în Irkuţk, cu ploi atât de puternice, încât pe străzile oraşului apa se ridicase până la genunchii oamenilor şi, astfel, seceta s-a încheiat.

Prin nevoinţele Sfântului Inochentie, a fost pornită construcţia unei biserici din piatră, care să o înlocuiască pe cea din lemn, la Mânăstirea Înălţarea Domnului, iar limitele eparhiei s-au extins pentru a include nu numai Selingin, ci şi împrejurimile Yakuţk şi Ilimsk.

Sfântul, care nu s-a remarcat printr-o sănătate robustă şi, sub influenţa climatului sever şi a afecţiunilor sale, a plecat către Domnul la o vârstă destul de fragedă (51 de ani). El s-a mutat la Domnul în dimineaţa zilei de 27 noiembrie 1731.

În anul 1764, trupul Sfântului a fost descoperit neputrezit, în timpul lucrărilor de restaurare a Bisericii Mânăstirii Tihvin. Multe minuni au avut loc nu numai la Irkuţk, ci, de asemenea, în locuri îndepărtate ale Siberiei, cu cei care s-au adresat Sfântului în rugăciune. Acestea au făcut ca Sfântul Sinod să descopere sfintele sale moaşte şi să-l canonizeze pe Sfânt, în anul 1800.

În anul 1804, un praznic a fost stabilit pentru a fi cinstit în toată Rusia, la ziua de 26 noiembrie – întrucât Icoana “Rădăcinii” a Maicii Domnului avea ca zi de cinstire exact ziua mutării Sfântului la Domnul (27 noiembrie). Sfântul Inochentie este, de asemenea, amintit şi pe 9 februarie.

În 1921, sfintele moaşte ale Sfântului Inochentie au fost scoase din Altar şi aşezate într-un muzeu anti-religios sovietic. Ele au fost mutate într-un alt muzeu, în Yaroslav, în 1939, şi au fost prezentate ca „rămăşiţe mumificate ale unui om necunoscut“. În 1990, ele au fost aduse la Mânăstirea Tolga, proaspăt redeschisă, în Eparhia Yaroslav. În septembrie 1990, sfintele moaşte ajungeau în Irkuţk şi erau aşezate în catedrală, spre bucuria tuturor credincioşilor.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /