Sfântul Fericit Hristofor, zis Hristesie

   Familia Sfântului Fericit Hristesie era din Egrisi, în vestul Georgiei. Încă din tinereţe, Hristesie tânjea după dumnezeieştile slujbe şi viaţa în sihăstrie, dar a fost forţat de stăpânul său să se căsătorească, iar prin această căsătorie a născut un fiu. Mai târziu, când atât soţia, cât şi fiul său au murit, stăpânul a insistat să se căsătorească din nou, dar cuviosul Hristesie nu a mai luat în seamă porunca stăpânului său.

Icoana Sfântului Fericit Hristesie din Egrisi – Pustia Davit-Gareji

   În schimb, el a povestit despre această poruncă Părintelui său duhovnicesc, care l-a sfătuit să plece din lume şi să meargă în pustia Davit-Gareji. Profund inspirat de sfaturile Părintelui său duhovnicesc, Hristesie şi-a abandonat bunurile şi viaţa din lume şi s-a retras la Mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, din pustia Davit-Gareji.

   Sfântul Părinte a petrecut mulţi ani în umilă slujire către Domnul. El a fost însărcinat să adune lemne de foc şi să aducă apă pentru mănăstire şi a împlinit aceste sarcini, cu ascultare şi cu blândeţe desăvârşite. În fiecare zi străbătea peste şase kilometri, pentru a umple un ulcior cu apă, şi apoi îl ducea într-o mică colibă din apropiere. Atârna la intrare ulciorul, pentru a putea fi văzut din depărtare, iar călătorii care treceau, să-şi poată potoli setea.

   De asemenea, îngrijea o mică grădină de legume, pentru hrana trecătorilor. În fiecare sâmbătă, pregătea o colivă şi o împărţea în trei: o parte pentru pomenirea familiei şi a celor dragi care donaseră grâul şi mierea; o a doua parte, pentru Părinţii mănăstirii, mutaţi la Domnul; iar cea de-a treia, pentru toţi credincioşii ortodocşi mutaţi la Domnul.

   Întotdeauna Sfântul Hristesie era nemulţumit să-şi vadă fraţii şi surorile certându-se unul cu celălalt, aşa încât, când auzea că doi oameni se certau, se ducea să-i împace. “Fiii mei!”, zicea acesta: „Dacă nu ascultaţi ce vă spun, voi pleca întristat, iar cel rău, care întotdeauna se opune păcii, se va bucura şi va trimite mai multe necazuri asupra voastră. Am venit la voi înfometat şi voi pleca flămând!”. Cuvintele sale încălzeau inimile celor pe care îi sfătuia şi îi ajutau să se împace între ei.

   Într-o seară toridă, după Vecernie, Sfântul Hristesie a pornit pe jos către un anume sat. El a plecat în amurg, iar când s-a lăsat noaptea, cerul fiind fără lună, totul a devenit extraordinar de întunecat. În scurt timp, ajunsese dificil chiar şi să meargă mai departe, aşa încât Sfântul Hristesie s-a oprit să se roage, iar o lumină strălucitoare i-a apărut în faţă, pentru a-i lumina calea. Lumina dumnezeiască l-a ghidat întreaga noapte, până a ajuns în Satul Sarticeala.

   Chilia Sfântului Hristesie era săracă şi înghesuită. Dormea pe un pat de scânduri din lemn, pe care le învelise cu piele de oaie, iar  în loc de pernă, îşi aşeza capul pe o piatră. Cuviosul ascet purta o haină din piele de oaie şi sandale din scoarţă. Orice primea, dădea săracilor.  Având încredere deplină în Dumnezeu, nu-şi permitea îngrijorarea pentru ziua de mâine şi nici nu se obosea să strângă alimente sau provizii pentru lunile grele de iarnă.

   Părintele Hristesie era deja în vârstă, când a fost tuns călugăr şi a primit numele de Hristofor. S-a mutat la Domnul, cu pace, în anul 1771, la vârsta de optzeci de ani. Este cinstit pe 11 mai.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe)