Sfântul Daniel al II-lea, Arhiepiscopul Serbiei – 20 decembrie

Sfântul Daniel al Serbiei, singurul fiu al unor părinţi bogaţi şi de vază, a fost colaborator apropiat al regelui sârb Ştefan Uroş Milutin. După ce a renunţat la cariera seculară, el a primit tunsura monahală, de la stareţul Mânăstirii Sfântul Nicolae, din Konciul, de lângă Râul Ibar. Viaţa ascetică a Sfântului Daniel a fost un exemplu pentru toţi fraţii.

Arhiepiscopul Eustatie al Serbiei l-a hirotonit preot şi l-a luat în chilia sa. Când a sosit vremea să se aleagă alt stareţ pentru Mânăstirea Hilandar de pe Muntele Athos, a fost numit pentru aceasta Sfântul Daniel. Sfântul a fost stareţ în cel mai dificil timp pentru Muntele Sfânt. După ce cruciaţii au fost expulzaţi din Palestina, s-au asociat cu arabii în jefuirea şi prădarea mânăstirilor Athosului, “necruţând nimic sfânt”.

Sfântul Daniel a rămas în Mânăstirea Hilandar, asediată şi înfometată. Când pacea a venit în Sfântul Munte, Sfântul a renunţat la stăreţie şi s-a retras în tăcere desăvârşită, în chilia Sfântului Sava al Serbiei (la Karyes). În timpul războiului intern al regilor Milutin şi Dragutin şi Ştefan din Decani (11 noiembrie), ascetul a fost chemat în Serbia, unde i-a împăcat pe adversari.

În ţara sa natală, Daniel a fost făcut Episcop de Banja şi stareţ al renumitei Mânăstiri Sfântul Ştefan, o vistierie regală. După finalizarea construcţiei unei catedrale în Banja, în cinstea Sfântului Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, Sfântul Daniel s-a întors la nevoinţele sale monahiceşti, pe Muntele Sfânt.

Sfântul a fost chemat din Athos, din nou, în 1325, când a fost ales Arhiepiscop al Serbiei. El a fost sfinţit la Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a Domnului. Protos-ul [cel aflat în fruntea] Sfântului Munte, Garbasie, şi alţi bătrâni ai Athosului au participat la solemnităţi.

Arhiepiscopul Daniel a fost un model de evlavie şi arhitect înţelept. Mandatul său ca Arhiepiscop a fost marcat de ne-agonisire completă, de îngrijire şi trudă pentru nevoile Bisericii şi ale turmei şi pentru ridicarea de biserici. În 1335, Sfântul a construit o biserică la Decani, în cinstea Înălţării Domnului, unul dintre cele mai apreciate monumente creştine ale Serbiei. El a strâns date despre trecutul sârb şi a compilat lucrarea “Radoslav” [Raport despre patrie], scriind despre viaţa conducătorilor şi a arhipăstorilor sârbi.

Încă din timpul vieţii sale, Sfântul Daniel a primit darul facerii de minuni şi al vindecării. După paisprezece ani ca Arhiepiscop, Sfântul Daniel a plecat la Domnul, pe 19 decembrie 1338.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /