Sfântul Cuvios Terapont, stareţul de la Lacul Alb

Sfântul Terapont de la Lacul Alb, Făcătorul de Minuni din Lujeţ, în lume numit Teodor, s-a născut în anul 1337 la Volokolamsk, în familia nobilă Poskocin. Din copilărie, a fost crescut în credinţă şi evlavie, pe care le-a demonstrat pe tot parcursul vieţii sale, ca sfânt ascet.

La vârsta de patruzeci de ani, a fost tuns în monahism, de stareţul Mânăstirii Simonov din Moscova, Sfântul Teodor, nepotul Sfântului Serghie (28 noiembrie). Drept călugăr în această mănăstire, Terapont s-a apropiat de Sfântul Chiril de la Lacul Alb (9 iunie). Împreună, au trecut prin nevoinţle lor ascetice, în rugăciune şi postire. S-au aflat sub îndrumarea duhovnicească a Sfântului Serghie de Radonej (25 septembrie, 5 iulie), care a vizitat mănăstirea pentru a-i sfătui pe fraţi. Sfântul Terapont a mers către nord, la graniţa Lacului Alb, cu treburile mânăstirii. Ţinutul dur nordic l-a atras pe ascet şi a decis să rămână acolo pentru nevoinţele sale ascetice.

După ce s-a întors cu Sfântul Chiril, căruia i-a apărut Maica lui Dumnezeu poruncindu-i să meargă la nord, Sfântul Terapont a primit binecuvântarea egumenului pentru a merge la Lacul alb. O vreme, asceţii au vieţuit împreună, într-o chilie pe care au construit-o, dar mai târziu şi de comun acord, Sfântul Terapont s-a mutat într-un alt loc, la 15 Km depărtare de Chiril, între două lacuri, Borodava şi Pava.

După ce a curăţat un loc mic pentru o grădină şi ridicarea unei chilii, în pădurea adâncă de lângă râu, Sfântul Terapont şi-a continuat nevoinţele ascetice, ca pustnic, în tăcere. La început, a suferit mult din lipsuri şi singurătate. Nu odată a fost atacat de tâlhari, care au încercat să-l urmărească sau chiar să-l ucidă pe ascet. În timp, călugării au început să se adune pe lângă Sfânt, iar locul sălbatic a fost transformat, treptat, în mânăstire, numită apoi Teraponov.

În 1398, Sfântul Terapont a construit o biserică din lemn, în cinstea Naşterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar mănăstirea a fost treptat pusă în rânduială. Călugării s-au nevoit împreună cu ridicarea chiliilor lor, ghidaţi de Sfântul lor, copiiind cărţi şi împodobind biserica. La sfârşitul secolului al XV-lea, pe locul fostei biserici din lemn, o catedrală din piatră a fost construită, în cinstea Naşterii Maicii Domnului. A fost pictată în anii 1500-1501, de către iconograful rus Dionisie şi de fiii săi, Vladimir şi Teodosie. Frescele sunt închinate laudei aduse Maicii Domnului. Frescele unice ale Mânăstirii Sfântului Terapont s-au păstrat până în prezent şi sunt un memorial remarcabil al artei şi picturii Bisericii Ruse, având importanţa la nivel mondial.

O rânduială monahală de obşte a fost introdusă în mânăstire, strict respectată de călugări. Sfântul Terapont a refuzat să conducă mănăstirea, din smerenie dar, în schimb, a încredinţat poziţia de egumen unuia dintre ucenicii săi. Sfântul ascet, înzestrat cu darul sfătuirii, s-a întors către prietenul său, Sfântul Chiril de la Lacul Alb, pentru îndrumare duhovnicească, după cum se întâmplase mai înainte. Vestea despre faptele ascetice ale Sfântului se răspândea mult dincolo de frontiera Laacului Alb.

La începutul secolului al XV-lea, terenurile pe care au fost construite mănăstirile Sfântului Chiril şi Sfântului Terapon, făceau parte din exploataţiile Prinţului Mojaisk (1382-1432), fiul marelui domnitor Dimitrie de Donsk (1363-1389). În anul 1408, Prinţul Andrei Dimitrievici, auzind despre nivelul ridicat al vieţii duhovniceşti de la Lacul Alb, a cerut monahului Terapont să întemeieze o mânăstire în oraşul Mojaisk.

A fost dificil ca Sfântul să-şi părăsească mânăstirea, unde se nevoise mai mult de zece ani. Sfântul Terapont a fost primit la Mojaisk, în mare cinste. Curând, nu departe de Mojaisk, în localitatea Luşko, Sfântul Terapont a întemeiat cea de-a doua mânăstire, pe o parte deluroasă a malului drept al Râului Moscovei. Sfântul său lăcaş a fost închinat Naşterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în amintirea Mânăstirii Lacului Alb. Prinţul Andrei, respectându-l pe Sfânt pentru adevărata sa umilinţă, a oferit ajutor generos în construcţia şi înfiinţarea mânăstirii. Odată cu binecuvântarea Sfântului Fotie, Mitropolitul Moscovei (2 iulie şi 27 mai), mânăstirea urma să fie condusă de un Arhimandrit, iar Sfântul Terapont a fost ridicat la acest rang.

Sfântul Terapont a vieţuit în această nouă mânăstire timp de optsprezece ani. El s-a mutat la Domnul, la o vârstă avansată, pe 27 mai 1426. Trupul său a fost îngropat la Zidul de Nord al Catedralei Naşterii Maicii Domnului. Deasupra mormântului său, o biserică a fost construită în cinstea Sfântului Ioan Scărarul (30 martie) şi redenumită, în 1730, după Sfântul Terapont.

Venerarea Sfântului a început imediat după mutarea sa la Domnul. În 1514, Sfintele Moaşte neputrezite ale Sfântului ascet, au fost descoperite şi slăvite prin numeroase minuni. La Consiliul Moscovei, din 1547, a avut loc canonizarea Sfântului Terapont din Mojaisk, după ce egumenul Mănăstirii Sfântului Terapont a dus Mitropolitului Macarie (1543-1564) viaţa Sfântului.

Printre numeroşii ucenici ai Sfântului Serghie de Radonej, Biserica Rusă venerează amintirea Sfântului Terapont, care a urmat sfatul marelui său învăţător şi îndrumător, îmbinând faptele ascetice şi tăcerea, cu singurătatea şi slujirea aproapelui, iluminând duhovniceşte patria sa.

Memoria Sfântului Therapon este serbată de două ori: pe 27 mai (mutarea sa la Domnul, în 1426) şi 27 decembrie (aflarea Sfintelor sale Moaşte, în 1514).

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /