Sfântul Cuvios Ştefan Ascetul, din Mânăstirea Sfântul Sava (Savaitul)

Când avea zece ani, a intrat în Lavra Sfântului Sava cel Sfinţit (5 decembrie), fiind făcut călugăr. Şi-a petrecut toată viaţa în această mânăstire, ieşind uneori în deşert, pentru a vieţui în singurătate şi a se dedica luptelor duhovniceşti.

Viaţa sfântă a Sfântului Ştefan a fost atât de plăcută lui Dumnezeu, încât i s-au oferit darurile facerii de minuni şi înainte-vederii. Îi vindeca pe bolnavi, alunga demonii, fiind capabil să afle, fără să i se spună înainte, gândurile celor care veneau la el pentru sfat. A adormit întru Domnul în anul 794, cunoscând dinainte ziua morţii sale. Viaţa Sfântului Ştefan a fost compilată de ucenicul său, Leontie.

Trebuie precizat că există doi Sfinţi cunoscuţi sub numele de Ştefan Savaitul, care au trăit aproximativ în acelaşi timp. Unul este serbat pe 13 iulie, care a trăit o jumătate de secol, de la vârsta de zece ani, în Lavra Sfântului Sava, în Ţara Sfântă, şi altul este cinstit în mod aparte pe 28 octombrie, cunoscut ca fiind nepotul Sfântului Ioan Damaschinul, şi care a fost imnograf. Aceşti doi Sfinţi au fost foarte adesea confundaţi, ca fiind vorba despre o aceeaşi persoană, dar aceasta doar până când viaţa Sfântului Ştefan Savaitul Ascetul, scrisă de ucenicul său, Sfântul Leontie, avea să fie descoperită recent – care îl distinge pe acest Ştefan, de Ştefan cel ce era nepotul Sfântului Ioan al Damascului şi imnograf. Prin urmare, primul ar trebui să fie distins ca „Ascet”, în timp ce acesta din urmă ar trebui să fie cunoscut sub numele de „Imnograful”, sau “Melodul”. Interesant este că Sfântul Ştefan Melodul a compus chiar şi un Canon în cinstea Sfântului Ştefan Ascetul; în acest canon, sunt cântate calităţile ascetice şi retragerea în pustie ale Sfântului Ştefan Ascetul.

Sfântul Ştefan sărbătorit pe 13 iulie s-a născut în jurul anului 725 şi s-a mutat la Domnul între anii 792 şi 796. El era din Iulis, un district din Gaza. La vârsta de zece ani, orfan de părinţi, a intrat în aceeaşi comunitate monahală cu unchiul său, cunoscut sub numele de Zaharia. Până aproape de vârsta de douăzeci de ani, s-a simţit atât de atras de viaţa în izolare şi contemplare, încât a cerut stareţului comunităţii permisiunea de a vieţui ca pustnic. Stareţul i-a dat-o, însă, dată fiind vârsta tânărului, a precizat o limită. Condiţia era ca, la sfârşitul fiecărei săptămâni, să se pună la dispoziţia celorlalţi. Pe uşa chiliei sale, stătea scris: „Părinţi, iertaţi-mă, dar vă rog să nu mă deranjaţi, cu excepţia sâmbetelor şi a duminicilor”.

După ce s-a curăţit de patimile sale şi a dobândit virtuţile, el a fost găsit demn nu doar de Sfânta Taină a Preoţiei, ci şi de harul facerii de minuni. Prin rugăciunile sale, a vindecat o fată posedată de diavol, iar fiarele sălbatice erau îmblânzite, hrănindu-le cu propriile lui mâini. Mila faţă de viermii negri care se târau prin schitul său, l-a determinat să-i strângă într-un loc în care ei să fie în siguranţă, încât să nu fie călcaţi.

Odată, când ucenicul său era chinuit de sete, a lovit pământul cu toiagul şi a izvorât apă. Altă dată, în timp ce slujea Sfânta Liturghie Dumnezeiască, pe când Sfântul Ştefan rostea cuvintele, „Sfintele Sfintelor…”, chilia monahală în care oficia Liturghia s-a umplut de lumină strălucitoare care izvora din el.

Sfântul Ştefan cel serbat pe 28 octombrie a fost fiul lui Teodor Mansur, fratele Sfântului Ioan Damaschinul şi al lui Cosma Melodul, el fiind din Damasc. Când tatăl său a fost exilat din Damasc, a intrat în Lavra Sfântului Sava, unde unchii săi duceau o viaţă ascetică. Spre sfârşitul vieţii sale, Ştefan nota că diverse oraşe din Ţara Sfântă erau distruse şi depopulate de saracini (un alt nume pentru Califatul Musulman de sub conducerea dinastiilor Umayad şi Abasid). Cu această ocazie, mulţi călugări din Lavra Sfântului Sava şi-au găsit moartea. Sfântul Sava a fost martor al acestui masacru şi a lăsat scris ceea ce este cunoscut sub numele de “Pătimirea celor douăzeci de Mucenici Savaiţi”. Evenimentul este comemorat de Biserică pe 20 martie. Sfântul Ştefan Ascetul s-a mutat la Domnul, cu aproximativ trei ani înainte de atacul asupra Lavrei.

Şfântul Ştefan Melodul nu făcea parte din aceeaşi generaţie cu Sfântul Ştefan Ascetul, fiind mai tânăr decât el. El era călugăr în Lavră în 797, fiind martor la atacul asupra Lavrei de către saracini, şi era călugăr când a compus “Pătimirea celor douăzeci de Mucenici Savaiţi”, la scurt timp după eveniment, pe vremea în care una dintre victimele atacului, călugărul Toma, medic, devenise stareţ al Lavrei din Hariton; el era călugăr al Lavrei, când Leontie scria viaţa învăţătorului său, Sfântul Ştefan Savaitul Ascetul, sub păstorirea lui Toma, medicul călugăr, apoi patriarh, ale cărui date nu sunt cunoscute, dar care cu siguranţă ajunge Patriarh în 807.

Acest al doilea Ştefan a fost probabil şi el medic, având în vedere precizia descrierii sale despre sufocarea călugărilor, când au fost înecaţi de fum de către barbari. Sfântul Ştefan Melodul a fost, de asemenea, autorul “Pătimirilor Sfântului Romano cel Nou”, care s-a mutat la Domnul în Raqqa, între anii 780 şi 787. Se spune că acest Sfânt Ştefan s-a mutat la cele veşnice în jurul anului 807. El şi Andrei cel Orb au fost printre primii care au compus imnuri în Triod, citite în perioada dintre Duminica Vameşului şi a Fariseului şi Duminica Floriilor. Aceste cântări sunt stihiri, dintre care două au fost scrise pentru fiecare zi a săptămânilor din Postul Mare. Una este cântată la Vecernii şi una la Utrenii, fiecare fiind interpretată de câte două ori. Cântările sunt extrem de bogate în conţinut doctrinal, rezumând întreaga teologie a Marelui Post. De asemenea, el a scris un Canon al Sfântului Ioan Damaschinul, deşi nu menţionează nicăieri că era unchiul său.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/