Sfântul Cuvios Savatie, făcătorul de minuni din Solovki

Sfântul Savatie din Solovki a mers la Mânăstirea Sfântului Chiril de la Lacul Alb în anul 1396, unde a primit tunsura monahală. El a urmat calea ascetismului, o lungă perioadă de timp, împlinind fără şovăire toate ascultările. Smerenia sa, blândeţea şi iubirea faţă de fraţi şi viaţa sa austeră l-au făcut să se distingă, pe călugărul Savatie, între ceilalţi asceţi apropiaţi lui. El s-a simţit, curând, împovărat de atenţia şi respectul fraţilor şi laicilor care veneau la el, aşa încât, aflând că pe Lacul Ladoga se află o insulă stâncoasă a Valaam-ului, a decis să se stabilească acolo.

Fraţii Mânăstirii Sfântului Chiril de la Lacul Alb au fost foarte trişti, în urma despărţirii de stareţul lor. La Valaam, faima lumească, de asemenea, a început să îl neliniştească pe cuviosul smerit. Prin urmare, călugărul a aflat că, în nord, se află insula nelocuită Solovki, şi a cerut binecuvântarea egumenului să se stabilească acolo, în singurătate. Dar egumenul şi fraţii nu voiau sa se despartă de bătrânul lor sfânt.

La porunca lui Dumnezeu, Sfântul Savatie a părăsit Mânăstirea Valaam, noaptea, pornind către malurile Mării Albe. Când a aflat, de la localnici, că insula se găsea la două zile depărtare şi că erau multe lacuri şi nimeni nu trăia pe insulă, a devenit şi mai dornic să se stabilească acolo. Localnicii, uimiţi, l-au întrebat pe ascetul cu părul alb, cum va putea trăi acolo şi ce va mânca. “Stăpânul meu”, a răspuns călugărul: “le dăruieşte celor slabi puterea revigorantă a tinereţii şi-i hrăneşte pe cei flămânzi, îndestulându-i”.

Pentru un timp, Sfântul Savatie a rămas la paraclisul de lângă gura Râului Vig, în apropiere de Soroka. Acolo, l-a întâlnit pe Sfântul Gherman, care căuta viaţa în pustnicie şi, împreună, au decis să se stabilească pe insulă. Într-o barcă fragilă, rugându-se lui Dumnezeu, bătrânii au pornit pe marea agitată, iar după trei zile au ajuns la Insula Solovki.

Asceţii s-au stabilit de Dealul Sekirna, unde au înălţat o cruce şi au construit chiliile lor. În condiţiile aspre ale nordului, bătrânii sfinţi au luminat insula nepopulată, prin nevoinţele lor. Aici, de asemenea, duşmanul omenirii, diavolul, i-a ispitit pe bătrânii sfinţi. Un pescar cu soţia sa, mânaţi de un sentiment de invidie, au venit pe insulă, stabilindu-se lângă asceţi. Dar Domnul nu le-a permis acelora să rămână lângă călugări. Doi tineri în veşminte albe strălucitoare au apărut înaintea soţiei pescarului şi au lovit-o cu beţe. Pescarul s-a înspăimântat, şi-a strâns rapid lucrurile, iar el şi soţia sa s-au grăbit să se întoarcă la locul în care locuiau.

Odată, când Sfântul Gherman a pornit de-a lungul Râului Onega, Sfântul Savatie, singur, simţind sfârşitul zilelor sale pe acest pământ, s-a rugat lui Dumnezeu să-i ajute să se împărtăşească. Monahul a navigat timp de două zile până la continent, iar la peste zece kilometri de Râul Vyg l-a întâlnit pe stareţul Natanael, care venea către îndepărtata aşezare, pentru a împărtăşi un creştin bolnav. Stareţul Natanael s-a bucurat de întâlnirea cu călugărul, împlinindu-i dorinţa şi auzind, astfel, despre nevoinţele sale pe insulă. La despărţire, au fost de acord să se întâlnească la biserică, pe Râul Vyg.

Intrând în biserică, bătrânul sfânt a mulţumit lui Dumnezeu pentru împărtăşire. Apoi, s-a închis într-o chilie aflată în apropierea bisericii. În acest timp, un comerciant din Novgorod, Ioan, ajuns la ţărm, s-a închinat la sfintele icoane sfinte din biserică şi s-a dus la sfântul bătrân. După ce a primit binecuvântare şi îndrumare, el a dăruit călugărului o parte din averea sa, întristându-se, însă, la auzul refuzului acestuia. Pentru a-l mângâia pe comerciant, Sfântul Savatie i-a propus să rămână acolo până dimineaţă, promiţându-i că va avea câştig mare în călătoria ce va urma. Comerciantul Ioan, totuşi, s-a grăbit să se îmbarce. Dintr-o dată, însă, un cutremur şi o furtună s-au iscat pe mare. Înfricoşându-se, comerciantul a rămas unde era. Dimineaţă, când a intrat în chilie pentru binecuvântare, a văzut că bătrânul se mutase la Domnul. El şi stareţul Natanael, care tocmai sosise, l-au îngropat pe Sfântul Savatie la paraclis, alcătuind un manuscris al vieţii sale. Aceasta se întâmpla pe 27 septembrie 1435.

După treizeci de ani, Sfintele Moaşte ale Sfântului Savatie au fost mutate la Biserica Schimbarea la Faţă, de către Sfântul Zosima (cinstit pe 17 aprilie) şi de fraţii de pe Insula Solovki. În 1566, Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Savatie şi Zosima au fost mutate într-o biserică, sfinţită în cinstea lor (cinstiţi pe 8 august).

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /