publicat în: Alte Vieţi de Sfinţi

Sfântul Cuvios Sava, stareţ din Zvenigorod, ucenicul Sfântului Cuvios Serghie de Radonej

Sfântul Sava din Zvenigorod a părăsit lumea încă din fragedă tinereţe şi a primit tunsura monahală, de la Sfântul Serghie de Radonej (cinstit pe 25 septembrie şi 5 iulie), fiind ucenic şi coleg al acestuia în ascetism.

Sfântul Sava a iubit singurătatea şi evita discuţiile cu oamenii. El a vieţuit într-o nevoinţă constantă, plângând pentru sărăcia sufletului său, temător înaintea judecăţii lui Dumnezeu. A fost un model de simplitate şi smerenie, atingând o asemenea profunzime a înţelepciunii duhovniceşti, încât „în mânăstirea Sfântului Serghie a fost părinte mărturisitor pentru toţi fraţii, un bătrân cuvios şi extrem de învăţat”.

Când marele Prinţ Dimitrie al Donului a construit Mânăstirea Adormirii Maicii lui Dumnezeu la Râul Dubenka – drept recunoştinţă pentru victoria obţinută în lupte – Sfântul Sava a ajuns egumen, cu binecuvântarea Sfântului Serghie. Păzindu-şi modul simplu de viaţă ca ascet, mânca plante, purta haine aspre şi dormea direct pe pământ.

După plecarea egumenului lor – Sfântul Nicon (17 noiembrie) – în pustie, în 1392, fraţii Lavrei Sfânta Treime a Sfântului Serghie i-au cerut Sfântului Sava să devină egumen al mânăstirii. Aici, el „a păzit bine turma încredinţată lui, cu multă pricepere, ajutat de rugăciunile Părintelui său duhovnicesc, Sfântul Serghie”. Fântâna de dincolo de zidurile Lavrei a fost construită în timp ce acesta era egumen.

Prinţul Iurie de Zvenigorod, naş al Sfântului Serghie, a avut pentru Sfântul Sava multă dragoste şi stimă. El l-a ales pe Sfântul Sava drept Părinte duhovnicesc, rugându-l să-i binecuvânteze întreaga gospodărie. Sfântul spera să revină în mânăstirea sa, dar Prinţul avea să-l roage să rămână acolo şi să întemeieze o nouă mânăstire, „în patria sa, în apropiere de Zvenigorod, într-un loc numit Stoji”.

Sfântul Sava a acceptat cererea Prinţului Iurie şi, rugându-se cu lacrimi înaintea unei Icoane a Maicii lui Dumnezeu, el i-a cerut apărare, pentru acea aşezare din pustie. Pe Dealul Stoji, a construit o mică biserică din lemn, în cinstea Naşterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi, în apropiere, o chilie mică pentru sine. Aici a înfiinţat o mânăstire, în 1399, cu dragoste părintească primindu-i pe toţi cei ce veneau în căutarea unei vieţi de linişte şi singurătate.

Sfântul Sava a muncit foarte mult la construirea mânăstirii. A săpat o fântână la poalele dealului, din care transporta apă pe umerii săi. A înconjurat mănăstirea cu o palisadă din lemn, iar într-o scobitură mai sus de ea, a săpat o chilie în care să poată vieţui în singurătate.

În 1399, Sfântul Sava l-a binecuvântat pe fiul său duhovnicesc, Prinţul Iurie, să pornească o campanie militară, prezicând că inamicul va fi învins. Prin rugăciunile Sfântului, armatele Prinţului au obţinut o victorie rapidă. Rod al nevoinţelor Sfântului Sava, a fost construită o biserică de piatră a Naşterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ulterior, care să o înlocuiască pe cea veche din lemn.

Sfântul Sava s-a mutat la Domnul la o vârstă înaintată, pe 3 decembrie 1406. El l-a numit pe ucenicul său, tot pe nume Sava, succesor.

Venerarea Sfântului plăcut lui Dumnezeu, de către localnici, a început imediat după mutarea sa la Domnul. Puterea vindecătoare minunată care ieşea din mormântul Sfântului şi numeroasele sale apariţii i-au convins pe toţi că egumenul Sava a fost „cu adevărat un soare neobosit al luminii dumnezeieşti, luminându-i pe toţi cu razele sale minunate”. Într-o scrisoare din 1539, Sfântul Sava este numit făcător de minuni. Ţarul Alexei Mihailovici avea o veneraţie specială pentru el, vizitând în mod repetat Mânăstirea Sfântului Sava, pe jos.

Viaţa Sfântului Sava, compilată în secolul al XVI-lea, face referire la modul în care, la sfârşitul secolului al XV-lea (1480-1490), Sfântul i-a apărut înainte Părintelui Dionisie, al patrulea egumen al Mânăstirii Sfântul Sava, zicându-i: „Dionisie! Trezeşte-te şi pictează-mi icoana”. Când Părintele Dionisie l-a întrebat cine este, el i-a răspuns: „Eu sunt Sava, întemeitorul acestui loc”.

Întrucât Părintele Dionisie nu-l cunoscuse pe Sfânt personal, l-a chemat pe bătrânul Avacum, care îl cunoscuse pe Sfântul Sava în tinereţe, pentru a se convinge că visul său nu era o amăgire. El a descris înfăţişarea exterioră a Sfântului, iar Părintele Avacum l-a asigurat că Sfântul arăta exact aşa după cum egumenul îl văzuse în vis. Apoi, Părintele Dionisie a ascultat porunca şi a pictat o icoană a Sfântului Sava.

Ziua de sărbătorire a Sfântului Sava a fost înfiinţată la Sinodul din Moscova din 1547. Sfintele sale moaşte neputrezite au fost descoperite la 19 ianuarie 1652.

*********
/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/