Sfântul Cuvios Psoe din Egipt
Sfântul Psoe, cinstit pe 9 august, a fost ucenicul Sfântului Pahomie cel Mare (15 mai) şi a trăit în secolul al IV-lea, în Deşertul Sketis (Schit), cunoscut şi sub numele de Wadi El-Natroun.
Sfântul Psoe s-a născut în satul egiptean Şansa, la începutul secolului al IV-lea, iar tatăl său a murit când băiatul era tânăr. El fusese crescut în duhul evlaviei creştine şi aprins de dorinţa de a-şi închina viaţa, lui Dumnezeu. Într-o noapte, mama viitorului călugăr a văzut un înger, într-un vis, care îi spunea că Dumnezeu dorea unul dintre fiii ei, să-I slujească. Femeia avea şapte fii, aşa că i-a zis Îngerului, să aleagă pe oricare ar fi dorit. Îngerul i-a arătat pe fiul său cel mai tânăr, Psoe. Ea a protestat, căci era prea slab, aşa încât a cerut Îngerului să aleagă pe unul dintre fiii ei mai puternici, care să poată să-L slujească mai bine pe Dumnezeu. Îngerul a răspuns: “Puterea lui Dumnezeu se desăvârşeşte în slăbiciune” (conform 2 Corinteni 12: 9).
Când Psoe crescuse până la vârsta maturităţii, s-a retras în deşert. La început, s-a aşezat lângă Peştera avei Ioan din Egipt, care l-a binecuvântat, mai târziu, să meargă în Deşertul Nitrian. Acolo, Sfântul Psoe a vieţuit într-o peşteră, la 15 km de chilia Sfântului Macarie cel Mare (19 ianuarie). Curând, faima sa s-a răspândit printre cei care erau dornici de mântuire. Oamenii au început să vină la Psoe, din diferite locuri, dorind să fie îndrumaţi de el. Printre aceştia, s-a numărat şi Sfântul Efrem Sirul (28 ianuarie), din al cărui toiag a crescut un copac de tamarind, aflat încă în mânăstire. Cu toate acestea, unii cercetători neagă faptul că Sfinţii Psoe şi Efrem s-ar fi întâlnit vreodată.
Fiind mulţi ucenici şi o singură mănăstire, Sfânta Psoe s-a retras într-un loc pustiu, unde acum există o altă mânăstire, care îi poartă numele. El a fost găsit vrednic de a-L vedea pe Hristos, de mai multe ori în viaţa sa.
Sfântul Psoe îi întâmpina pe toţi călătorii care veneau la mânăstire şi le spăla picioarele. Odată, pe picioarele unui străin, a observat nişte răni, lăsate de piroane.
” – Cred că Te cunosc”, a spus Psoe. Călătorul a dispărut, iar mai apoi un Înger i-a zis lui Psoe, că fusese Hristos. Drept recunoştinţă pentru mila Lui, Sfântul a băut apa cu care spălase picioarele Mântuitorului.
Sfântul Psoe este, de asemenea, numit: iubit al lui Hristos. Într-o zi, ucenicii lui au început să-l întrebe, dacă ei ar putea să-L întâlnească pe Hristos. El s-a rugat, şi o voce de sus l-a chemat, să urce pe munte, cu toţii, împreună. Pe drum, au întâlnit un bătrân schilod, care, când a aflat unde mergeau, le-a cerut să meargă cu ei. Ucenicii au refuzat să-l ia pe bătrân. Sfântul Psoe aflându-se în urma lor, bătrânul i-a adresat aceeaşi cerere. Cuviosul s-a milostivit de schilod şi l-a purtat pe umeri. Curând, Sfântul Psoe, epuizat, a căzut în spatele ucenicilor.
” – Ştii ce” – i-a spus el, schilodului, “devii din ce în ce mai greu. Nu pricep de ce se întâmplă asta”.
Dintr-o dată, el a observat că picioarele bătrânului aveau urma piroanelor. Psoe a zis: “Cred că Ţi-am spălat picioarele, mai înainte!”. Schilodul a dispărut, iar când Sfântul Psoe a ajuns, în cele din urmă, în vârf, şi-a găsit, acolo, ucenicii.
” – Unde ai fost? Unde este Hristos?” – au întrebat ei.
El a răspuns: ” – Nu trebuie să-L căutaţi pe munte, ci în aproapele”.
Sfântul Psoe s-a mutat la Domnul, în anul 417, în timp ce se ruga. Sfintele sale Moaşte sunt neputrezite şi se odihnesc în Mânăstirea Al-Sirian, în biserica din secolul al V-lea, în partea stângă a iconostasului. Trupul său s-a păstrat complet neputrezit, după cum era în timpul vieţii sale.
Sebastian P. Brock, în cartea sa “Cântăreţ al Cuvântului lui Dumnezeu: Efrem Sirul şi semnificaţia sa în antichitatea târzie”, afirmă că Sfântul Efrem a trăit la est de Râul Eufrat, în al doilea şi al treilea sfert al secolului al IV-lea, şi că el nu l-a vizitat niciodată pe Sfântul Vasile sau pe Sfântul Psoe.
/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /
