Sfântul Cuvios Părinte Ioan, de la Lavra Veche (sec. VIII)

În Pustia Palestinei, aproape de Ierusalim, se afla o frumoasă aşezare călugărească, întemeiată de Sfântul Hariton, şi se numea Lavra Veche, deoarece Sfântul o zidise înainte de alte lavre. I se mai spunea şi Peştera Veche, din pricină că, la început, mânăstirea fusese aşezată într-o peşteră de tâlhari, unde Sfântul Hariton scăpase în chip minunat din mâna tălharilor.

În aceasta a vieţuit şi Sfântul Ioan, cel astăzi pomenit. Crescut de mic în dreapta credinţă şi rănit de dumnezeiasca dragoste, în fiecare zi el se străduia a se lipi de Dumnezeu, după cuvântul cel scris în Psalmi: “Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea” (Psalmi 72, 27). Scârbit de nedreptăţile şi de răutăţile vremii sale, şi-a părăsit pământul şi părinţii şi a plecat la Ierusalim. Acolo s-a închinat Sfintei Cruci şi la Mormântul Domnului şi, depărtându-se de viaţa lumească, a intrat în cinul monahicesc. S-a aşezat, apoi, în vestita Lavră a Sfântului Hariton şi a dus o viaţă curată de muncă, de adâncire a Sfintelor Scripturi, de post, de înfrânare şi de neîncetată rugăciune.

Pentru viaţa lui cea îmbunătăţită, de urmaş al pustnicilor celor de demult, s-a învrednicit şi de darul preoţiei. Şi multă vreme a săvârşit sfintele slujbe în biserica mânăstirii.

Deci, după o viaţă îndelungată şi desăvârşită, plăcută lui Dumnezeu, Fericitul Ioan s-a facut ca un înger în trup pământesc şi pildă, tuturor, de viaţă fără prihană. Şi aşa, vieţuind până la adânci bătrâneţi, s-a mutat sufletul lui la Domnul, în locaşul cel ceresc şi de-a pururea tânăr, purtat de mâinile sfinţilor îngeri, cei fără de trup.

Spre ştiinţă să fie că Sfantului Ioan din Lavra-Veche i se mai spune şi Ioan cel din Peştera Veche, ca unul ce a trăit şi a slujit multă vreme în biserica ce s-a zidit în fosta peşteră a tâlharilor.