Sfântul Cuvios Pafnutie, stareţul din Borov

Sfântul Pafnutie din Borov s-a născut în 1394 în satul Kudinovo, nu departe de Borov, iar la botez a fost numit Partenie. Tatăl său Ioan era fiul unui tătar botezat, un „baskak” (vameş) pe nume Martin, iar mama sa se numea Fotina. La vârsta de douăzeci de ani, Partenie şi-a părăsit casa şi a primit tunderea în monahism în 1414, cu numele Pafnutie, la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului, din Vyosky, de lângă Borov, sub egumenul său, Marcel. Sfântul Pafnutie s-a nevoit mulţi ani la mănăstire, iar când a murit egumenul Marcel, fraţii l-au ales în locul acestuia. Sfântul Fotie, Mitropolitul Kievului (2 iulie), l-a hirotonit preot, în preajma anului 1426.

Călugărul a petrecut treizeci de ani la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului, unde era egumen şi Părinte Duhovnicesc. La vârsta de cincizeci şi unu de ani, s-a îmbolnăvit grav, a renunţat la funcţia de egumen şi a fost tuns în Marea Schimă.

După ce i-a revenit sănătatea, la 23 aprilie 1444 (Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruinţă), a părăsit mănăstirea şi s-a stabilit cu un călugăr pe malul stâng al Râului Protva unde acesta se intersectează cu Râul Isterma. Curând fraţii au început să se adune la el în acest nou loc, iar numărul călugărilor a crescut rapid. O nouă biserică de piatră a fost construită în locul celei din lemn, în cinstea Naşterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Cei mai buni iconari din acele vremuri, Dionisie, Mitrofan şi asistenţii lor au fost invitaţi să împodobească biserica, pictând icoane şi fresce. Sfântul Pafnutie a fost un exemplu pentru fraţi, ducând o viaţă strictă. Chilia lui era cea mai săracă dintre toate şi alegea cele mai amârâte bucăţi de mâncare. Lunea şi vinerea nu mânca nimic, iar miercurea mânca doar hrană uscată. El îndeplinea singur ascultările cele mai dificile. Tăia şi căra lemne de foc, săpa şi cultiva grădina, iar cu toate acestea era de fiecare data primul care ajungea la slujbele bisericeşti.

Sfântul Pafnutie a câştigat un respect profund şi dragoste, nu doar din partea fraţilor din propria sa mănăstire, ci şi din alte mănăstiri.

Prin lucrarea lui Dumnezeu, un tânăr de douăzeci de ani, Ioan Sanin a fost îndrumat spre mănăstire. După ce l-a testat o vreme, Pafnutie l-a tuns în monahism, cu numele Iosif. Mai târziu, Sfântul Iosif de Volokolamsk (9 septembrie) urma să apere beîntinată credinţa ortodoxă şi să intre în lupta împotriva ereziei iudaizatorilor, condamnată la Conciliul din 1504. Sfântul Pafnutie l-a binecuvântat pe tânăr, în demersurile sale.

A adormit întru Domnul, la 1 mai 1477. Sfântul Pafnutie a fost ucenic al Sfântului Serghie de Radonej (25 septembrie).

(Cu ajutorul lui Dumnezeu, alcătuire, adaptare si traducere Lăcaşuri Ortodoxe)