Sfântul Cuvios Nil, stareţ de Sora (Sorschi)

Sfântul Nil din Sora, un mare ascet al Bisericii Ruse, a fost descendent al nobililor Maikov. A primit tunderea în monahism, în Mânăstirea Sfântul Chiril de la Lacul Alb (9 iunie). Aici s-a folosit de sfaturile Cuviosului Paisie Iaroslavov, care a fost ulterior egumen al Lavrei Sfintei Treimi-Serghiev.

Sfântul Nil a călătorit mult prin Orient, studiind viaţa monahală din Palestina şi de pe Muntele Athos. Întorcându-se în ţinutul rusesc, s-a retras la râul Sora, în regiunea Vologda, şi a construit o chilie şi un paraclis, unde s-a înălţat curând o mănăstire cu un nou (pentru acea vreme în Rusia) tipic, însuşit de Sfântul Nil din Muntele Athos.

După rânduiala Sfântului Nil, călugării erau nevoiţi să se întreţină prin lucrarea propriilor mâini, să accepte de pomană doar în extremă necesitate şi să evite iubirea de lucruri şi de podoabe chiar şi în biserică. Femeilor nu li s-a permis accesul la schit, călugărilor nu li s-a permis să părăsească schitul sub nici un pretext, iar deţinerea de terenuri sau moşii era interzisă.

Călugării locuiau în pădurea din jurul Bisericii Întâmpinarea Domnului, în chilii separate, câte unul sau doi, dar nu mai mult de trei oameni. Se strângeau laolaltă în biserică, pentru slujbele dumnezeieşti. Mai mult, citirile din Sfinţii Părinţi erau rânduite la Privegherea de Toată Noaptea, care dura până dimineaţa. În restul zilei, fiecare se ruga şi lucra în propria chilie.

Sfântul s-a nevoit constant cu propriile gânduri şi patimi. Astfel, pacea şi-a făcut loc în sufletul său, curăţia minţii şi iubirea, în inimă. În lucrările sale scrise, „Rânduială pentru ucenicul meu, care doreşte să vieţuiască în pustie” şi „Tipic”, Sfântul Nil descrie în detaliu paşii acestei activităţi mântuitoare a minţii. Primul pas este renunţarea la lume, şi în special de la orice distragere a lumii. Al doilea este rugăciunea neîncetată, însoţită de amintirea morţii.

Sfântul s-a distins pentru lipsa dorinţei de stăpânire asupra altora şi dragostea pentru muncă. A săpat un iaz şi o fântână a cărei apă avea putere vindecătoare. Pentru sfinţenia vieţii sale, Cuviosul Nil fost profund venerat de ierarhii ruşi ai vremii. El a participat la Conciliile din 1490 şi 1503. Dispreţuind onorurile şi slava acestei lumi, le-a spus ucenicilor săi, înainte de a se muta la Domnul, fie să-i arunce trupul, pentru a fi mâncat de fiare şi păsări, fie să-l îngroape fără cinste în locul în care s-a nevoit.

Sfântul s-a mutat la Domnul în cel de-al 66-lea an de viaţă, la 7 mai 1508. Sfintele sale Moaşte, îngropate în mănăstirea pe care a întemeiat-o, au fost slăvite prin facerea multor minuni. Biserica Rusă l-a numărat între sfinţi.