Publicat pe 20.04.2022

Sfântul Cuvios Nicodim, de la Lacul Koje

 

 

 

Sfântul Nicodim de la Lacul Koje (în lume Nichita) s-a născut în satul Ivankovo, lângă Rostov într-o familie de ţărani. Pe când era tânăr, lucrând cu tatăl său la câmp, a auzit pe cineva strigând: “Nicodim! Nicodim”, prevestind viitorul lui de monah.

 

După moartea părinţilor săi, a învăţat meseria de fierar, în Iaroslav, mai apoi mergând la Moscova. Odată, trecând de Kulişka, Nichita s-a oprit la coliba Sfântului Ilie cel Nebun pentru Hristos, care, văzându-l, a strigat: “Pustnicul de la Hujiuga a sosit”. Aceste cuvinte l-au mişcat puternic pe Nichita, simţindu-le ca pe o chemare la viaţa monahală.

 

După ce a dăruit tot ceea ce avea, a mers la Arhimandritul Pafnutie din Mânăstirea Ciudov (Minunea Sfântului Arhanghel Mihail), cerând să fie primit în rândul fraţilor.

 

În această mânăstire a fost tuns monah, primind numele de Nicodim. Timp de unsprezece ani, Sfântul Nicodim a fost un model pentru fraţi: în umilinţă, ascultare, iubire frăţească, lipsă de lăcomie. În 1602, stareţul mânăstirii, Pafnutie, a fost făcut Mitropolit de Sarsk, şi l-a luat pe Nicodim cu el. Dar Sfântul dorea o viaţă retrasă, ascetică. La un an după aceea, cu binecuvântarea Mitropolitului, a pornit spre nord şi a intrat, mai întâi, în Mânăstirea de obşte de la Lacul Koje, în care a petrecut un an şi jumătate.

 

Dorinţa lui de singurătate l-a condus la Pârâul Hujiuga, la peste 5 Km de Mânăstirea Lacul Koje. Acolo, într-o pădure, a construit o mică chilie, vieţuind în ea, fără a o părăsi, treizeci şi cinci de ani, urmând astfel Sfântului Pavel Tebeul (15 ianuarie).

 

Sfântul Nicodim şi-a împlinit canonul de rugăciune pentru lume, în linişte deplină, departe de lume. El a împărtăşit cu fraţii mânăstirii roadele nevoinţelor sale, ca de altfel şi peştii, pe care iubea să îi prindă. Cerbii sălbatici se plimbau în preajma schitului său, fără teamă. Sfântul Nicodim îşi petrecea noaptea în rugăciune, şi doar rareori îşi permitea să doarmă, iar atunci stând în picioare.

 

Prin nevoinţle sale ascetice, a atins desăvârşirea duhovnicească, dobândind darul lacrimilor şi al rugăciunii neîncetate. Dumnezeu i-a oferit, de asemenea, darul înainte-vederii şi puterea de a-i vindeca pe cei bolnavi.

 

Odată, doi bărbaţi strălucitori au apărut înaintea Sfântului Nicodim: Sfântul Alexei, Mitropolitul Moscovei (12 februarie), şi Sfântul Dionisie, Arhimandritul Lavrei Preasfintei Treimi-Sfântul Serghie (12 mai), în veşminte îngereşti (monahale). Ei i-au spus că se va muta la Domnul în patruzeci de zile, pe 3 iulie 1640.

 

Sfintele moaşte ale Sfântului Nicodim se odihnesc într-o criptă din Biserica Botezul Domnului, în Mânăstirea Lacul Koje. Viaţa Sfântului a fost scrisă de ucenicul său, Ieromonahul Iacov.

 

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.