Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului

În luna mai, în ziua a 28-a se face pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului, din secolul al IX-lea.

Sfântul Cuvios Părintele nostru Nichita, iubind din tinereţe pe Hristos, a ales viaţa monahicească şi, plăcând lui Dumnezeu prin fapte bune a fost ridicat la scaunul arhieresc din Calcedon, de unde lumina lumea, ca făclia pusă în sfeşnic, împodobind Biserica lui Hristos. Că s-a dovedit, în zilele sale, împlinitor, în totul, al dumnezeieştilor porunci şi păzitor, cu sfinţenie, al pravilelor rânduite de Apostoli şi de Sfinţii Părinţi, bun păstor şi plin de osârdie în sporirea dreptei credinţe. Şi era, cu deosebire, milostiv, şi miluia pe cei săraci, din agonisita muncii sale; pe cei flămânzi îi hrănea, îmbrăca pe cei goi şi primea pe străini, asemenea se arăta apărător văduvelor, tată orfanilor şi, celor nenorociţi, mângâietor şi prin cuvânt şi prin faptă.

În vremea lui, s-a ivit în Biserică lupta împotriva Sfintelor Icoane şi se făcuse dezbinare între creştini. Unii păzeau credinţa cea adevărată şi arătau folosul icoanelor, ca unele ce ajută învăţătura credinţei, luminând, cu chipurile zugrăvite pe icoane, viaţa Domnului şi a Sfinţilor. Alţii, ziceau că nu se cuvine a cinsti nişte lemne cioplite şi zugrăvite, că aceasta seamănă cu închinarea păgânilor la idoli. În zadar arătau creştinii înţelepţi că dreptcredinciosul nu se închină lemnului, ci Sfântului din Cer, al cărui chip se află zugrăvit pe icoană, precum un chip zugrăvit ne aduce aminte de un prieten. Rătăciţii de la credinţă scoteau Sfintele Icoane afară din biserici, le sfărâmau şi le ardeau. Şi însuşi împăratul din vremea aceea, Leon Armeanul, căzuse în rătăcire şi prigonea pe cinstitorii Sfintelor Icoane.

În anii acestei prigoane, Cuviosul Nichita s-a dovedit aprig apărător al credinţei statornicite de Sfinţii Părinţi, mărturisind pretutindeni că icoanele sunt vrednice de cinstirea creştinilor şi că alungarea lor din Biserică este o grea rătăcire de la dreapta credinţă. A fost scos din scaun, pentru râvna lui, şi osândit la batjocură şi la un îndepărtat surghiun, iar după multe suferinţe, izgoniri şi chinuri, s-a mutat cu bucurie la Domnul, statornic în mărturisirea lui până la capăt.