Sfântul Cuvios Nichifor din Chios

Sfântul Nichifor, „cea mai luminoasă stea a Bisericii lui Hristos”, care a încântat inimile credincioşilor „cu învăţături inspirate divin”, s-a născut în jurul anului 1750 la Kardamyla pe insula grecească Chios, iar numele său de familie era Georgios, sau Georgos. Pe când era încă foarte tânăr, s-a îmbolnăvit de o boală gravă. Părinţii lui au jurat că, dacă îşi va reveni, îl vor dărui Maicii Domnului să Îi slujească la renumita Mânăstire bizantină Nea Moni, care I-a fost închinată. S-a vindecat, aşa încât părinţii l-au dus la mănăstire, unde a fost rânduit sub ascultarea Cuviosului Antim Hagiopateritis.

Mai târziu, a fost trimis în oraşul Chios pentru a fi educat în şcoala lui de către Părintele Gabriel Astrakaris. Sfântul Nichifor a rămas aproape de acest preot pe toată perioada studiului său în oraş, unde a prins drag de învăţare şi respect faţă de cei care îi învaţă pe alţii. De asemenea, l-a cunoscut pe Sfântul Atanasie Parios (24 iunie), care era Directorul şcolii din oraşul Chios. Cea mai mare influenţă asupra vieţii sale a avut-o Sfântul Macarie din Corint (17 aprilie), pe care l-a cunoscut chiar înainte să-l cunoască pe Sfântul Atanasie. Sfântul Macarie se afla în Chios în 1780, a plecat pentru o vreme, apoi a revenit în 1790. Sfântul Nichifor îl vedea frecvent pe Sfântul Macarie şi învăţa multe de la el. După ce şi-a terminat pregătirea şcolară, Sfântul Nichifor s-a întors la mănăstire şi a fost hirotonit diacon.

Când Sfântul Atanasie Parios a reorganizat şcoala din Chios, el l-a numit pe Nichifor unul dintre profesorii săi. În acelaşi timp, i s-a dat şi binecuvântarea să predice Cuvântul lui Dumnezeu la Nea Moni şi în alte părţi.

În timp ce slujea ca profesor, Sfântul Nichifor a fost chemat să devină egumenul Nea Moni. Până în 1802, călugării gestionaseră problemele mănăstirii, fără audit. În acel an, însă, mănăstirea a fost amendată cu 600 000 de piastri, iar unele moşii ale mănăstirii a trebuit să fie vândute pentru a plăti suma. Bănuind că treburile mănăstirii nu erau administrate corespunzător, cetăţenii au cerut ca Părintele Nichifor să fie făcut egumen. Ştiau despre acesta că dispreţuia bunurile lumeşti şi, aşadar, aveau deplină încredere în el. De asemenea, au decis ca un audit al conturilor mănăstirii să fie făcut în fiecare an.

Sfântului Nichifor nu i-a fost uşor să îşi asume această povară, pentru că nu era familiarizat cu numeroasele responsabilităţi ale unui stareţ. El ar fi preferat singurătatea şi studiul, dar s-a supus noilor sale îndatoriri. În următorii doi ani, a încercat să rezolve conflictele şi să sporească duhovniceşte şi moral călugării, prin predare şi prin exemplul personal. Deasupra lui şi sub el se aflau, însă, mulţi oameni care nu-i apreciau eforturile şi au complotat împotriva sa. Neobişnuit cu certuri şi intrigi, el nu a putut să-şi finalizeze mandatul de doi ani. Prin urmare, a plecat şi şi-a căutat refugiu în Schitul Sfântul Gheorghe, din Resta.

Deşi nu a putut să-i conducă pe aceşti călugări, Sfântul Nichifor a excelat în viaţa sa personală şi în îndrumarea multor oameni spre virtute. De asemenea, a compus slujbe bisericeşti şi imnuri pentru diferiţi sfinţi, incluzându-i pe Sfinţii Nichita, Ioan şi Iosif (20 mai) şi Sfânta Matrona din Chios (20 octombrie).

Tovarăşii Sfântului Nichifor, din Resta, au fost un preot pensionar (care fusese şi profesor), cunoscut cu numele de Părintele Iosif şi pe Sfântul Macarie din Corint. Părintele Iosif a locuit o vreme pe Muntele Athos, apoi s-a stabilit la Chios. De asemenea, compunea slujbe bisericeşti, inclusiv una pentru Noul Mucenic Sfânt Nicolae (31 octombrie), care fusese publicată la Veneţia în 1791. În 1812, Sfântul Atanasie Parios s-a retras din funcţia de Director al Şcolii din Chios şi s-a alăturat Sfântului Nichifor şi celorlalţi din Resta.

Sfântul Nichifor s-a dedicat luptelor duhovniceşti, studiului şi scrierii. De asemenea, s-a angajat în munca fizică de natură agricolă. A plantat măslini şi smochini, chiparoşi şi pini. El i-a încurajat şi pe alţii să planteze copaci, pentru că a înţeles că lipsa copacilor dusese la sărăcie şi că, prin plantarea copacilor, resursele materiale ale acestora ar putea fi îmbunătăţite. Sfântul le spunea uneori, celor care veneau la el pentru Spovedanie, să planteze atâţia copaci câtă pocăinţă au.

În 1805, Sfântul Macarie i-a încredinţat Sfântului Nichifor sarcina de a completa şi publica NOUL LIMONAR, una din cărţile sale. Această carte conţinea vieţile şi slujbele bisericeşti ale diferiţilor mucenici, asceţi şi ale altor sfinţi. Este remarcabil faptul că trei sfinţi au colaborat la această carte despre sfinţi: Sfântul Macarie, Sfântul Nichifor şi Sfântul Atanasie Parios.

Scriind atâtea vieţi ale sfinţilor şi slujbe bisericeşti, Sfântul Nichifor a demonstrat că le considera importante şi benefice. Nu numai că a furnizat detalii biografice despre aceşti sfinţi, dar şi-a exprimat viziunea ortodoxă asupra lui Dumnezeu şi a omului, frumuseţea virtuţilor şi concepte duhovniceşti precum îndumnezeierea, atenţia interioară, rugăciunea neîntreruptă, curăţirea şi asceza în general.

La fel ca Sfântul Macarie din Corint, Sfântul Nichifor a fost cunoscut şi ca pregătitor al mucenicilor. Cei care abandonaseră creştinismul şi îmbrăţişaseră islamul şi, ulterior, se pocăiseră de acţiunile lor, mergeau la el pentru a-şi mărturisi păcatul. El îi ajuta să se pregătească pentru a-şi spăla apostazia, vărsându-şi sângele ca mucenici. Conştienţi de cuvintele Domnului: „Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Sfânta Evanghelie după Matei 10:33), aceştia considerau că numai după o reafirmare publică a credinţei lor în Hristos înaintea autorităţilor musulmane (fapt care ducea inevitabil la o sentinţă de ucidere a lor) le-ar putea fi iertat păcatul.

Sfântul Nichifor îi pregătea cu rugăciune, post, metanii şi încurajându-i să rămână puternici atunci când aveau să meargă la moarte. Astfel întăriţi, au îndurat cele mai oribile torturi cu un curaj uimitor. Nu numai că mucenicii înşişi au primit har şi iertare de la Dumnezeu, dar exemplul lor i-a încurajat pe alţii să rămână fermi în credinţa ortodoxă.

Pe lângă cei pe care îi pregăteau personal, mulţi alţii erau, totodată, pregătiţi de mucenicie prin vieţile sale publicate şi slujbele către Sfinţii Mucenici.

Deşi Sfântul Nichifor avea harul de a face minuni, acesta nu este singurul motiv pentru care este venerat ca sfânt. Viaţa şi caracterul său sfânt sunt, de asemenea, considerente importante. Sfânt este acela care s-a eliberat de orice viciu şi posedă toate virtuţile prin Harul Divin. Oamenii din Chios au cunoscut că Sfântul Nichifor era umil, blând, lipsit de furie şi plin de dragoste pentru ceilalţi. De aceea, chiar şi încă de pe când trăia, l-au considerat un sfânt.

Sfântul Nichifor era de înălţime medie, cu faţa palidă şi blândă şi barbă mare şi neagră. Deşi Sfântul Nichifor s-a mutat la Domnul cel mai probabil în vara anului 1821, ziua sa de cinstire specială este desemnată ca 1 mai. El a trecut la cele veşnice într-o casă de lângă Biserica Sfânta Paraschevi, unde uneori rămânea peste noapte când nu putea să revină la Resta. Trupul său a fost adus înapoi la Resta şi aşezat într-un mormânt unde erau îngropaţi atât Sfântul Atanasie Parius, cât şi Călugărul Nil.

Sfintele Moaşte ale Sfântului Nichifor au fost descoperite în 1845 şi aduse la Biserica Mitropolitană din Chios. Mulţi ani mai târziu, Sfintele Moaste au fost aşezate în Biserica Sfântul Gheorghe. În 1907, a fost pictată o icoană a Sfântului Nichifor şi s-a alcătuit o slujbă în cinstea sa.

(Cu ajutorul lui Dumnezeu, alcătuire, adaptare si traducere Lăcaşuri Ortodoxe)