Sfântul Cuvios Macarie din Corint

Icoana Sfântului Cuvios Macarie din Corint

Sfântul Macarie s-a născut în Trikala, în Corint, în anul 1731, având părinţi evlavioşi ce se trăgeau din faimoasa familie Notas, din Constantinopol. Numele tatălui său era Gheorghe şi al mamei sale, Anastasia. La botez, el a primit numele Mihail. Profesorul său din Kefalonia a purtat numele de Eustatie. Tânărul Mihail se silea foarte mult după viaţa în singurătate şi a părăsit casa părinţilor în ascuns, mergând la Mânăstirea Marea Peşteră. Mănăstirea era astfel numită, fiind cea mai mare mânăstire din Peloponez, construită în faţa unei peşteri. Tatăl său a descoperit, totuşi, unde se afla Mihail şi l-a luat înapoi acasă, unde a petrecut, mare parte din timp, studiind Dumnezeieştile Scripturi şi alte cărţi ziditoare.

Întrucât Corintul nu avea profesor, de mult timp, Mihail i-a învăţat pe tineri, timp de şase ani, fără plată. Încă de pe când era foarte tânăr, arătase că nu-i păsa de lucrurile materiale din această lume, ci doar de comorile duhovniceşti. Când tatăl său l-a numit supraveghetor al unei zone în care el putea deveni foarte bogat, acesta a dat banii săracilor, fiind certat de tată. A excelat ca profesor, iar corintenii l-au iubit pentru modul său exemplar de viaţă. După moartea Arhiepiscopului său Partenie din Corint, în 1764, acesta din urmă i-a sugerat Patriarhului Samuel de Constantinopol să îl numească pe Mihail, care pe atunci era laic, succesor al său. Astfel, el a trecut prin diferitele grade de hirotonie şi a fost făcut Arhiepiscop de Corint, de către Patriarhul Samuel.

Binecuvântatul Părinte nu a căutat slujirea de ierarh pentru putere sau ca mijloc de a dobândi bogăţie, ci din preocuparea sa părintească faţă de siguranţa şi mântuirea turmei sale, pentru care trebuia să dea socoteală Domnului şi Dumnezeului tuturor. A scăpat Biserica de preoţii corupţi şi ineficienţi, înlocuindu-i cu preoţi cu virtuţi şi pregătiţi. Cei care nu erau pregătiţi, erau trimişi la mânăstiri, ca să fie educaţi şi instruiţi cum să slujească.

Când Războiul Ruso-Turc începea, în 1768, Arhiepiscopul Macarie a fost forţat să fugă la Zakyntos cu familia sa şi, de acolo, la Hidra, unde a vieţuit într-o mânăstire. Când lucrurile s-au aşezat, Sfântul Sinod al Constantinopolului a ales un nou Arhiepiscop de Corint – posibil pentru că Arhiepiscopul Macarie şi-ar fi abandonat Scaunul – sugerându-se că acesta îi deranja oricum pe turci, încurajându-i pe greci la revoltă. Sfântul şi-a păstrat rangul, permiţându-i-se să slujească oriunde va dori.

El a vizitat Hidra şi, de acolo, a mers în Chios. Din Chios a mers la Muntele Athos, împlinindu-şi dorinţa sa care îl urmărise mereu, de a vizita Sfântul Munte şi de a încerca această cale de vieţuire. Când dumnezeiescul Macarie a ajuns pe Muntele Athos în 1777, s-a aşezat la chilia Sfântului Antonie, care aparţinea Bătrânului său compatriot David. Acolo, l-a întâlnit pe Sfântul Nicodim Aghiorâtul. La acea vreme, comunitatea atonită era divizată, prin certuri şi controverse pe seama Slujbelor de Pomenire şi a colivei. Motivul era un dezacord cu privire la momentul în care ar trebui să aibă loc Slujba de Pomenire în Biserică. Tradiţia Bisericii învăţa că slujbele pentru cei care au plecat din această lume să se facă sâmbăta, acestea nefiind permise în zilele de Duminică ori de sărbătoare. Prin urmare, neînţelegerile au născut certuri intense şi contradicţii care, de asemenea, se extinseseră şi în alte domenii ale vieţii bisericeşti. Situaţia l-a întristat pe ierarh. Din cauza revoltelor şi a neregulilor de pe Muntele Sfânt, s-a temut pentru propria sa viaţă, aşa că s-a întors la Chios. După ce a rămas acolo pentru scurt timp, a pornit spre Patmos.

În timpul şederii sale în Patmos, Sfântul a căutat o reşedinţă permanentă, şi fiind atras de acel loc, a întemeiat Sfânta Catismă (schitul) a Tuturor Sfinţilor, în 1782.

După ce tatăl Sfântului a trecut la Domnul, cei doi fraţi ai săi au vrut să împartă moştenirea. Sfântul Macarie a lăsat totul fraţilor săi, fără a păstra nimic pentru sine. Apoi, a revenit în Chios, pentru a obţine câteva scrisori de recomandare şi a mers în Smirna, să se întâlnească cu Prinţul Ioan Mavrocordat al Moldo-Vlahiei (parte a României de azi). Prinţul îl cunoştea pe Sfântul Macarie având renume şi, prin urmare, l-a primit cu cuvioşie şi respect, ca pe omul lui Dumnezeu. Nu numai că a fost fericit să-l primească în casa lui, dar Mavrocordat a contribuit, de asemenea, cu bani, pentru publicarea Filocaliei şi pentru publicarea Sfântului Catehism al Mitropolitului Platon al Moscovei.

Din Smirna, Sfântul s-a întors la Chios. El şi-a ales ca loc de reşedinţă Biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, din partea de nord-vest a Vrontados-ului, la poalele Aippu-lui. El şi-a aflat liniştea duhovnicească, alături de Sfântul Atanasie Parios (care i-a scris viaţa), de Sfinţii Nichifor şi Nifon din Chios, Grigorie de Nisiros şi Atanasie din Armenia, toţi părăsind Sfântul Munte cu câţiva ani mai înainte, din cauza tulburărilor şi a scandalurilor legate de Slujbele de Pomenire.

Sfântul Macarie a rămas în schitul său, în Chios, pentru tot restul vieţii sale (1790-1805), angajându-se puternic în viaţa ascetică, practicând rugăciunea interioară, scrierea cărţilor, mărturisirea şi sfătuirea oamenilor, întărirea în credinţă, inspirându-i în virtute şi ajutându-i pe cei aflaţi în nevoie.

De asemenea, a pregătit mai mulţi oameni care se lepădaseră de Hristos, să se întoarcă în locul în care făcuseră acest lucru şi să mărturisească închinarea lor la Hristos, Adevăratul Dumnezeu. Bineînţeles, turcii îi ucideau pe aceşti noi mărturisitori, aşa încât ei erau încurajaţi prin cuvintele sale şi întăriţi prin rugăciune şi post, ca să nu-şi piardă curajul şi să nu se lepede din nou de Hristos. Sfântul Macarie s-a mutat la Domnul, pe 17 aprilie 1805. Trupul său cinstit a fost îngropat în curtea Bisericii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în latura de sud. Aflarea Sfintelor sale Moaşte a avut loc în 1808.

/ spre slava lui Dumnezeu – traducere, adaptare şi adăugire Lăcaşuri Ortodoxe – 2023