Sfântul Cuvios Leonid de Ustnedumsk

Sfântul Leonid de Ustnedumsk locuia în districtul Poşehonsk din Vologda, fiind fermier, de ocupaţie. La vârsta de cincizeci de ani, a văzut-O pe Maica lui Dumnezeu, într-un vis, Care l-a îndrumat să meargă la Râul Dvina, la Schitul Morjevsk al Sfântului Nicolae. El trebuia să ia de acolo Icoana de tip Hodighitria a Maicii Domnului şi să ridice o biserică pentru ea, la Râul Luz şi Muntele Turin.

Sfântul Leonid a decis să nu urmeze îndemnurile din această viziune, considerând că este pur şi simplu un vis şi ştiindu-se nevrednic. S-a dus la Mânăstirea Lacul Koje, primind acolo tunsura monahală şi petrecând aproximativ trei ani în slujire şi nevoinţe ascetice. De acolo s-a mutat la Mânăstirea Solovki şi a lucrat, acolo, în brutărie.

Viziunea minunată, însă, s-a repetat, iar Sfântul Leonid a fost sfătuit să nu se mai opună voinţei lui Dumnezeu. Cuviosul a pornit către Schitul Morjevsk, iar după un an i-a vorbit egumenului Cornelie (1599-1623) despre porunca Maicii lui Dumnezeu. După ce a primit de la stareţ atât binecuvântare, cât şi Icoana Hodighitria, călugărul a ajuns la Râul Luz, lângă Muntele Turin, la peste 80 de km de oraşul Ustiug, şi şi-a construit o colibă din lemn. Localnicii, temându-se că pământul lor va fi confiscat pentru mânăstirea Sfântului, l-au forţat să se reinstaleze la râu, într-un loc mlăştinos sălbatic.

La peste 30 km de oraşul Lalsk, bătrânul a construit o chilie şi s-a gândit la ridicarea unei mânăstiri. Pentru asanarea mlaştinii, ascetul a săpat trei canale, de aproximativ 2 kilometri lungime, de la Râul Luz până la Lacul Negru, şi de la Lacul Negru până la Lacul Sfânt, iar de acolo până la Pârâul Negru. În această perioadă de grea nevoinţă, a fost muşcat de un şarpe otrăvitor. Încredinţându-se voinţei lui Dumnezeu, Sfântul Leonid a decis să nu caute tratament la medic, fără a lua seama la consecinţe. S-a dus să doarmă şi s-a trezit sănătos. Drept recunoştinţă către Dumnezeu pentru mila Sa, el a numit canalul „Nedumaia Reca” („Râul mai presus de minte”), iar Mânăstirea „Ustnedumsk” („Gura Nedumaia”).

Cu binecuvântarea Mitropolitului Filaret al Rostovului (ulterior, Patriarh al întregii Rusii, 1619-1633), Sfântul Leonid a fost făcut ieromonah (preot monah) în 1608. În Biserica nou construită în cinstea Intrării Maicii Domnului în Biserică, Ieromonahul Leonid a aşezat Icoana Hodighitria, aşa cum îi poruncise Maica lui Dumnezeu. Pentru nevoinţele sale mari de la frontiera numită „Luţk Permţa”, ceea ce înseamnă „Ţinutul sălbatic al permianilor”, este potrivit ca Sfântul Leonid să fie venerat drept unul dintre primii luminători ai acestor terenuri îndepărtate.

Călugărul s-a luptat mult cu forţele aspre şi neprimitoare ale naturii. Deşi sistemul său de canale a ajutat la asanarea mlaştinii, în perioadele de inundaţii Râul Luz invada mânăstirea. Spre sfârşitul vieţii sale pământeşti, nevoitorul neobosit a înălţat o construcţie pe o movilă de pământ, la Lacul Negru. Noul lăcaş a fost construit şi târnosit în 1652. Sfântul Leonid s-a mutat la Domnul având vârsta de 100 de ani, pe 17 iulie 1654. A fost înmormântat la biserica mânăstirii, unde s-a păstrat pentru mult timp cămaşa sa, drept amintire a grelelor nevoinţe ascetice ale Sfântului.

Există un Tropar al Sfântului Leonid, iar sfinte icoane care îl reprezintă se află în bisericile din locurile în care s-a nevoit.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/