Cuviosul Isaac Zăvorâtul din Peşterile Apropiate ale Kievului
Sfântul Isaac a fost prima persoană din ţările nordice care a vieţuit ca un “nebun pentru Hristos”. Numele său din lume era Chern. Înainte de a deveni călugăr, fusese un negustor bogat în oraşul Toropeţ, din ţinutul Pskov. După ce şi-a împărţit toată averea săracilor, a mers la Kiev şi a primit chipul monahicesc de la Sfântul Antonie (10 iulie).
A dus o viaţă foarte aspră de sihăstrie, mâncând doar o singură prescură şi puţină apă la sfârşitul zilei. După şapte ani de pustnicie, a fost supus unei ispitiri crunte a celui rău. Luându-l pe vrăjmaş drept Hristos, i s-a închinat, după care a căzut în chip înfricoşător la pat. Sfinţii Antonie şi Teodosie au avut grijă de el şi l-au hrănit. Abia după trei ani a început să meargă şi să vorbească. Nu mai voia să intre la slujbele bisericii, dar a fost adus acolo cu forţa.
Odată cu recăpătarea sănătăţii, a luat calea celor “nebuni pentru Hristos”, îndurând bătăi, goliciune şi frig. Înainte de mitarea sa la Domnul, el s-a retras în singurătate, unde a avut din nou parte de o lovitură a vrăjmaşului, din care a fost scăpat prin eliberat prin Semnul Sfintei Cruci şi rugăciune.
După vindecarea sa, a petrecut aproximativ douăzeci de ani în asceză. S-a mutat la Domnul în anul 1090. Sfintele sale Moaşte se odihnesc în Peşterile Sfântului Antonie, iar o parte din ele au fost mutate la Toropeţ, de către egumenul Mânăstirii Kudin, în anul 1711. Viaţa Fericitului Isaac a fost aşternută în scris de Sfântul Nestor, în Cronici (până în anul 1074). Istorisirea din Patericul Peşterilor Kievului diferă oarecum de cea a Sfântului Nestor. În Minei, pe 27 aprilie, se găseşte „Istorisirea Sfântului Isaac şi înşelarea lui de către diavol”.
