Sfântul Cuvios Dionisie, stareţ de Gluşiţa, Vologda

Sfântul Părintele nostru Dionisie, originar din Vologda, a fost unul dintre cei mai mari asceţi ai Tebaidei de Nord a Rusiei, având legături cu unele dintre cele mai importante figuri ale monahismului rusesc, inclusiv cu Sfântul Chiril de la Lacul Alb (9 iunie), căruia acesta i-a şi pictat icoana.

Sfântul Dionisie a răspândit tradiţia Sfântului Chiril în trăirea interioară duhovnicească şi dragostea pentru cei săraci din regiunile nordice ale Rusiei. El a combinat, de asemenea, în sine, tradiţiile atonite ale cuviosului său duhovnic Sfânt Dionisie, cu cele ale Sfântului Serghie de Radonej (25 septembrie şi 5 iulie).

Părintele său duhovnicesc a fost Sfântul Dionisie Atonitul (18 octombrie), care mai târziu a devenit Arhiepiscop de Rostov. Acest sfânt l-a tuns călugăr pe tânărul Dionisie, la Mânăstirea de pe Insula Spasso-Kameni, dărindu-i propriul său nume, pentru că atât de mult îl iubea. După nouă ani, el a părăsit mănăstirea, cu binecuvântarea duhovnicului său, şi a mers cu ucenicul lui, Pahomie, într-un ţinut îndepărtat, cunoscut sub numele de Sfântul Luca, pentru că, odată, acolo existase o mânăstire care era închinată Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca (18 octombrie).

Cei doi călugări au ridicat o biserică şi au închinat-o Sfântului Nicolae (6 decembrie). Dorind singurătate şi mai mare, Sfântul Dionisie l-a părăsit pe Pahomie de la Sfântul Luca, într-o zi, în 1393, şi a mers mai adânc în Pădurea Vologda, astfel încât să încerce şi mai mari nevoinţe ascetice. În acea seară, el a decis să se odihnească la Râul Gluşiţa. Adormind, a auzit sunet de clopote, pe care l-a luat ca un semn că ar trebui să ridice o mânăstire acolo. Sfântul Dionisie a întemeiat un adăpost simplu pentru sine, în apropierea unui cireş-păsăresc (cireş negru, sălbatic, cu fructe mici agreate de păsări). Cireşele mici, negre, conţin tanin şi au un gust amărui dulceag. Din acest motiv, ele sunt uneori cunoscute sub numele de cireşe înnecăcioase. Sfântul Dionisie obişnuia să ofere aceste cireşe, celor care erau bolnavi şi căutau să se întremeze.

Curând, ucenicii au început să se strângă în jurul Sfântului Dionisie, nu doar bărbaţi, ci şi femei care însetau după Dumnezeu. Pe măsură ce ucenicii au început să se adune în jurul lui, s-a impus construirea de chilii pentru a locui. Un prinţ local a poruncit să se stabilească un loc pentru construirea unei mănăstiri. Au fost construite chiliile monahilor şi, de asemenea, o mică biserică în cinstea Acoperământului Maicii Domnului (1 octombrie).

Numărul călugărilor a crescut, iar într-o seară Sfântul Dionisie a avut un vis în care apărea un tânăr spunându-i să construiască o biserică mai mare. Omul i-a zis că va avea întotdeauna ocrotire din partea Maicii lui Dumnezeu.

Dimineaţa, după Utrenie, el le-a vorbit fraţilor despre visul său şi le-a spus că ar trebui să se supună sfatului acelui tânăr. Biserica a fost ridicată şi împodobită cu icoane pictate chiar de Sfântul Dionisie, care era un iconograf priceput. Icoana Adormirii Maicii Domnului, realizată de el, a fost o icoană făcătoare de minuni, fiind oferită Mânăstirii celor Şapte Dealuri, întemeiată de ucenicii Sfântului.

În 1407, Prinţul Gheorghe Boctiujinschi şi-a exprimat dorinţa de a dona fonduri pentru întemeierea Mânăstirii Gluşiţa. Sfântul Dionisie nu a permis acest lucru, dar l-a binecuvântat să aducă de mâncare fraţilor.

Când această mănăstire a devenit prea aglomerată, Sfântul Dionisie a găsit un loc izolat numit Sosnoveţk (numit astfel după un pin mare, foarte bătrân, crescut acolo) pe malurile Râului Gluşiţa. Aici, a ridicat o biserică în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul şi câteva chilii pentru cei care căutau, de asemenea, o singurătate mai mare.

Sfântul Dionisie şi-a sporit nevoinţele ascetice, stând în rugăciune toată noaptea şi trăind doar cu pâine şi apă. Şi-a săpat şi propriul mormânt. Odată le-a spus fraţilor că pot rămâne în acel loc, dar numai dacă va fi îngropat acolo. El i-a asigurat că, dacă vor rămâne, vor avea răsplată de la Dumnezeu. Iar dacă el nu va fi îngropat acolo, atunci ei n-ar mai trebui să rămână. În timp, Mânăstirea Gluşiţa a fost abandonată, dar călugării au continuat să vieţuiască la Mânăstirea Sosnoveţk, până astăzi.

Sfântul Dionisie a fost primul care a înfiinţat o mănăstire de femei cu tipic atonit (după Muntele Athos). După o vizită la Rostov, unde cuviosul Dionisie era acum Arhiepiscop, a revenit la mânăstire şi a înfiinţat o mânăstire de femei lângă el, închinând-o Sfântului Leontie al Rostovului (23 mai). Mănăstirea a înflorit şi a ajuns model al idealului monahal pentru femei.

Într-o vreme de foamete, Sfântul Dionisie le-a dat tuturor celor care veneau la mănăstire ajutor. Atunci când numărul persoanelor crescuse, necesarul de alimente a crescut şi el. Odată, cel ce se ocupa de rezervele de hrană l-a informat că acestea erau aproape epuizate. Sfântul Dionisie l-a mustrat şi a spus că darul său de alimente va fi de mare ajutor călugărilor în Ziua Judecăţii. Dând săracilor, a spus el, e ca şi cum împrumuţi pe Dumnezeu.

Înainte de moartea sa, l-a numit pe ucenicul Sfânt Amfilohie succesor al său. El a auzit, de asemenea, vocea Maicii lui Dumnezeu, promiţând să-i ocrotească pe fraţii mănăstirii, de orice rău şi nevoie.

Pe 29 mai 1437 i s-a dezvăluit că se va muta la Domnul în trei zile. Şi-a dat sufletul lui Dumnezeu, la vârsta de 74 de ani. Chilia sa se umpluse de miros de mir, iar Sfântul Amfilohie a văzut o coroană pe capul părintelui sau duhovnicesc.

Mulţi dintre ucenicii Sfântului Dionisie au devenit, de asemenea, egumeni ai altor mănăstiri. Printre aceştia, se numără Sfântul Amfilohie de Gluşiţa (12 octombrie), care a trecut la cele veşnice în 1452, şi Sfântul Grigorie de Peşma (30 septembrie), care s-a mutat la Domnul, în 1451. El şi Sfântul Dionisie au avut o asemenea iubire reciprocă, încât părea să fie un singur cuget. Sfântul Dionisie i-a spus: “Faceţi binele cât aveţi timp, fiţi sinceri în slăvirea lui Dumnezeu şi faceţi voia Lui”. Sfântul Macarie de Sosnoveţk (12 octombrie şi 13 mai) i-a fost, de asemenea, ucenic. El şi-a încheiat viaţa plăcută lui Dumnezeu, în 1480.

Sfântul Dionisie a fost îngropat la Sosnoveţk, conform dorinţei sale. Pentru rugăciunile sale sfinte, Dumnezeu să ne învrednicească de Împărăţia Sa Cerească.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /